Viata la curtea regala

Singuratate si prieteni noi

Imediat ce am trimis scrisoarea Izabell impreuna cu parintii au venit imediat. Pregatiti pentru nunta si pentru o noua alianta politica parintii Izabellei erau foarte seriosi, dar foarte interesati de problemele interne ale statului. Eric si regina Maria nu au spus nimic despre proasta situatie materiala a statului. Oricum, noi stiam ca lor nu le pasa prea mult de statul nostru avand in vedere ca Izabell avea sa se casatoreasca intr-un final. 

Au inceput pregatirile pentru nunta si incoronare. Eric era foarte abatut si abia mai iesea din camera. Eu m-am mutat inapoi in camerele mele si am renuntat sa ma mai gandesc la mine. Fiecare zi era la fel pentru mine. Ma trezeam la aceeasi ora, mancam, imi luam hartiile si dupa intalnirile consiliului ma retrageam in biroul meu. Probleme politice, planuri de viitor, trecutul familiei mele, incercam sa  ma afund in treburi ca sa uit macar putin de nunta ce urma sa se apropie.  Voiam sa uit de sentimentele mele ranite, de viitoarea mea regina, Izabell. Nu doar faptul ca ei vor fi impreuna ma face sa o urasc, ci comportamentul ei lipsit de compasiune. Modul ei de a manipula oamenii fara a-i pasa de sentimentele acestora ma scotea din minti. Cum putea cineva care apartine unei familii regale sa fie nepasator fata de poporul si tara sa?!

Trecusera cateva zile de cand nu-l mai vazusem pe Eric cand am trecut pe langa sala tronului si l-am vazut asezat pe tron. Izabell a aparut brusc si a trecut pe langa mine. A mers la el si l-a pupat pe obraz. El a intors capul sprea ea si a zambit. Regina s-a apropiat de mine din capatul holului.

- Ai vazut? Ti-am spus ca tu esti trecatoare! a spus ea ranjind.

- Poate ca viata are schimbarile ei pe care noi trebuie sa le suportam, insa toate au un motiv! am raspuns eu increzatoare zambind. Toti avem responsabilitati! Uneori trebuie sa facem sacraficii pentru obiectivele noastre. 

Am trecut pe langa ea si am iesit in gradina. Nu mai parasisem de ceva timp zidurile castelului care parca ma sufocau acum. Incepeam sa-mi ies din minti. Asa urma sa-i vad zilnic, fericiti impreuna. Parca imi crapa inima. Traiam acolo, intr-un palat enorm plin de oamenii, dar totusi singura. Acum chiar nu mai aveam pe nimeni. Parca voiam o schimbare. Nunta lor era peste cateva zile, in toiul primaverii, exact de ziua mea. Blestemul meu avea sa fie etern.

- Domnita, sunteti bine? imi distruge un glas linistea.

-Cara? Ce faci aici? am intrebat-o eu.

- V-am vazut iesind si m-am temut sa nu vi se faca rau!  a raspuns tanara servitoare.

- Sunt bine...

- Inteleg ca va necajeste situatia Mariei Sale. Toata lumea credea ca o sa va casatoriti.

- Serios?

- Sigur! Stiti cum sunt oamenii, vorbesc. Servitorii au vorbit mereu. Acum toti sunt suparati ca regele se va casatori cu printesa si nu cu dumneavoastra!

- Spune-le sa stea linistiti. Asa e cel mai bine pentru tara.

- Bine... Dumneavoastra ati ingaduit asta?

- Chiar eu l-am induplecat pe Eric.

- Imi pare rau! 

- Cara, esti de mult aici, la palat?

- Parintii mei lucrau aici asa ca asa m-am nascut. 

- Ce s-a intamplat cu ei? 

- Au murit...

- Fii tare! Stiu cum e!

- Toata lumea va stie povestea, iar eu m-am inspirat din ea. Ma gandesc ca poate voi avea un viitor mai bun.

-Vrei sa fii domnisoara mea?

- Sigur ca da! As fi incantata, domnita!

- Cati ani ai, Cara?

- Saisprezece, domnita.

- Nu-mi mai spune domnita, asta e prima regula.

- Sigur, domni..., Kaytlin.

- Poti sa pleci. Vom face actul mai tarziu. Acum intoarcete la treburile tale obisnuite.

 M-am bucurat sa aud ca oamenii tin la mine. Ma gandeam ca ar trebui sa fac ceva frumos pentru ei, pentru faptul ca au crezut in mine. Dar as vrea sa-i prind pe toti intr-un loc fara sa isc vreun scandal. M-am gandit ca seara isi termina toti treburile si bucataria trebuie sa fie plina. Voiam sa le vorbesc, dar cu mana goala m-as fi simtit prost. Daca ma vedea cineva cu pozitie inalta ar fi zis ca ii mituiesc. Nu, nu ar putea sa ma vada nimeni.

Am tras aer in piept si m-am indreptat spre intrare. Brusc un mesager m-a oprit.

- O misiva pentru dumneavoastra, domnita! a spus el, apoi a plecat.

Am deschis biletul si am citit continutul.

,, Nu m-ai ascultat. Ai crezut ca esti puternica, dar eu ti-am spus adevarul, te-am avertizat. N-ai vrut sa te ajut. Poate nu s-ar fi ajus aici.  Imi pare rau pentru tine, draguta! Dar ma bucur ca ai primit ce meritai. 

Pupici, Eleonor''

Cum am ajuns eu bataia de joc a tuturor? Daca ar stii ei ca mi-am facut-o cu mana mea. Cum de inca afla Eleonor totul? Nu cumva Izabell...Nu, nu se poate. Nu mi-ar mai fi cerut mie s-o ajut. Totusi, Eric i-a distrus orice fel de legatura cu exteriorul. 

Am intrat in palat si am dat nas in nas cu parintii Izabellei care ma priveau cu dispret si susotea tot feluri de lucruri.

- Nu inteleg ce vreti de la mine! Spuneti-mi in fata, poate va sunt de ajutor! am spus eu oprindu-ma in fata lor.

- Ce e cu tupeul asta? Cine ti-a dat aripi nu stia ca va veni ziua in care ele iti vor fi taiate?! m-a mustrat regina de Providence.

- Si cine o sa mi le taie? Dumneavoastra? Nu prea cred. Fiica dumneavoastra se casatoreste cu E..., cu regele De Valencia in ciuda escapadelor ei. Nu inteleg  ce nu va convine. Totul se intampla asa cum ati dorit. Nu inteleg ce legatura ati putea avea cu mine. Indeferent de ce se va intampla voi ramane cu capul sus.

Am trecut de ei fara sa privesc inapoi.

- Seamana atat de mult cu tatal ei! aud cuvintele regelui.