Viata la curtea regala

Cred in noi

 M-am pregatit repede si am mers la Eric. Acesta ma astepta in camera sa. 

- Te asteptam, a spus el foate calm.

- Sunt aici. Sper ca nu am intarzitat, Majestate! am rostit eu plecandu-mi capul.

Imediat s-a apropiat cu viteza de mine si m-a intrebat nervos:

- De ce imi faci asta?

- Nu stiu despre ce vorbiti, Majestate!

- Inceteaza! Uita-te la mine!

Mi-am ridicat incetisor capul si l-am vazut rosu de manie.

- Am facut ceva gresit, rege Eric? l-am intrebat eu tremurand.

- Kaytlin, nu vreau sa te comporti cu mine de parca ti-as fi rege. Nu vreau sa ma eviti, nu vreau sa-mi vorbesti politicos. Vreau sa fim prieteni, macar atat. Te rog! Fii tu insati! Fii tu insati macar in preajma mea!

- Te iubesc... Nu pot accepta prietenia dumneavoastra... Cel mai bine este sa avem o relatie rege- sfatuitor. Atat! Imi pare rau, dar ma ranesti. Daca nu aveti altceva sa-mi spuneti ma retrag.

M-am inclinat in fata lui si m-am intors sa plec.

- Kaytlin! Te iubesc! Sunt rege acum. Ma voi casatori cu tine.

- Nu rosti cuvinte de care nu esti sigur! Cealalta casa regala ti-ar utea lua imediat tronul! Imi pare rau, dar e adevarat! Inceteaza sa mai speri! Eu am facut-o de mult timp!

 Dupa aceste ultime cuvinte am iesit si am plecat. Am mers la regina sa vad cum se simte. Ajunsa in camera sa aceasta statea pe pat inconjurata de ficele sale. M-am apropiat incet de patul Majestatii Sale. 

- Kaytlin! a spus ea incercand sa se ridice.

I-am facut semn cu mana sa ramana intinsa si m-am asezat pe fotoliul de langa patul regal la semnul acesteia.

- Nu va fortati! am rostit eu incetisor. Imi pare rau pentru aceasta pierdere!

- Ce s-ar fi intamplat acum daca Eleonor era libera?!

- Nu va ganditi la asta acum! Sa ingropam trecutul!

- Dar e inca printre noi! Ai simtit pe pielea ta...

Am tresarit nelinistita si mi-am  inabusit un strigat.

- Da! Am aflat! m-a informat regina ca sa ma linisteasca.

- Trebuie sa plec! S-a facut tarziu... Multa sanatate!

- Du-te!

 Am iesit repede din camera regala si m-am indreptat cu pasi grabiti spre camera mea, dar cand am trecut pe langa camera tronului l-am zarit pe Eric pe tronul regelui. Era suparat, incerca sa-si tina lacrimile in adancul sufletului. Ma durea sa-l vad asa, dar trebuia sa infrunte adevarul. Sansa lui la tron era limitata. La cea mai mica greseala cealalta curte regala ii putea lua tronul. Eu eram una dintre greselile lui, poate cea mai mare. Voiam sa fiu sotia lui, dar nu cu pretul pierderi tronului. Nu-i puteam face asta! Tatal lui conta pe el. Nu voiam sa fiu demonul din familia cu ingeri. 

 Am stat cateva minute privindu-l. Imediat ce si-a ridicat privirea m-a vazut. Stateam razmata de usa, iar lacrimile siroiau pe obrajii mei. Cum i-am vazut privirea intoarsa spre mine mi-am sters repede lacrimile si am plecat. Ajunsa in camera mea m-am schimbat si m-am intins pe pat gata sa adorm. 

 Am inchis ochii si brusc am simtit ceva deasupra mea. Am deschis ochii si l-am vazut pe Vicent dezbracat. Mi-a pus mana l-a gura sa nu tip, dar l-am muscat si am tipat, am tipat cat am putut de tare. In scurt timp au venit si garzile care l-au prins. A aparut si Eric ca de nicaieri.  Eu ma stransesem in coltul patului invelita pana la gat. Tremuram. Aces om imi reactivase frica. Ma adusese in trecut.

 Eric s-a apropiat de mine incet si s-a aseaza pe pat. Imediat ce a pus mana pe mana mea am tras-o si am inceput sa tremur mai tare. 

- Kaytin, sunt eu... mi-a spus el incet.

- Eric... strig eu plangand. 

- Vino!

S-a apleacat asupra mea si m-a ridicat.  S-a indreaptat spre usa si le-a spus  garzilor:

- Va sta cu mine in noaptea asta! Duceti-l in temnita! Ma voi ocupa de el maine.

M-a dus in camera lui si m-a asezat pe pat. M-a invelit si a plecat sa se schimbe.

,,Cum am ajus eu aici?'' gandeam eu nedumerita. Ma simteam ingrozitor. Se intamplasera atat de multe intr-un timp atat de scurt. Nu stiam daca locul meu era acolo sau nu. Ce trebuia sa fac? Intrebarea asta ma urmarise toata viata.

Eric s-a intors repede si m-a intrebat:

- Vrei ceva?

- Nu....

- Bine. Esti ok? Ti-a facut ceva?

- Nu...

 S-a asezat langa mine pe pat si m-a imbratisat. Eu continuam sa plang. L-am strans in brate. Era singura persoana pe care o aveam langa mine. Inima mea se stransese, ma durea atunci cand ne certam. Adevarul asta crud ma ranea ingrozitor, dar nu puteam trai in minciuna toata viata. 

 S-a zmucit incet din impratisare si mi-a cuprins fata in maini. Ma privea in ochi. Mi-a sters lacrimile si mi-a spus cu blandete:

- Nu meriti atata suferinta!

- Nu pot sa fac nimic... Nu am pe nimeni! Esti singurul om caruia ii pasa de mine!

- Voi fi mereu langa tine! Nu vei mai suferi niciodata! 

- Eric.... Imi pare rau!

- De ce?

- Eu iti stric viata! Esti atat de bun cu mine, dar eu o sa-ti aduc sfarsitul.

- Uite cum vorbesti! Esti cel mai bun lucru care mi s-a intamplat! Vreau sa fii sotia mea!

- Nu profita de decesul tatalui tau...

-NU! Nu fac asta. Tata si-a dorit sa ma casatoresc cu persoana iubita. Ii indeplinesc dorinta!

- Mi-e frica! E foarte complicat...

- Niciodata nu e simplu, dar impreuna putem face orice. Crezi in noi?

- Da! CRED IN NOI!