Viata la curtea regala

Copilarie!

Dupa o dimineata plina de veselie petrecuta impreuna cu oamenii din sat am mers la casa parintilor mei ramasa nelocuita. M-am oprit brusc in fata portii.

- Eric, daca familia mea are niste secrete..- cum sa spun?- care ma pot afecta in rau, sa zicem? am mormait eu lundu-l de brat.

- Totul va fi bine! Iti promit! Haide! a spus el zambind.

Se vedea ca era destul de curios. A intrat primul trantind poarta, apoi deschizand usa de la intrare. Casa ramasese asa cum o stiam. Matusa o lasase asa cum era. Imediat ce am patruns inauntru toata copilaria mi-a trecut prin fata ochilor. Ma vedeam citind, scriind, mancand, jucandu-ma cu ai mei. Ma vedeam pe podea desenand... Atatea amintiri mi-au invadat mintea incat am ametit.  M-am rezemat de perete. Lacrimile au inceput sa-mi curga pe obraji.

-Esti bine? m-a intrebat Eric luandu-ma de brat si ajutandu-ma sa ma asez.

- Da... Imi amintesc de copilarie... Mi-e atat de dor de parintii mei! am raspuns eu luandu-mi fata in maini. In fiecare moment al vietii ma voi gandi la ei si mi se rupe sufletul fiindca nu sunt langa mine! 

- Kaytlin, linisteste-te! Stiu cum te simti, cel putin pe jumatate. Tatal meu a murit de doar cateva luni si imi vine sa mor in fiecare dimineata cand ma gandesc ca i-am luat locul. Iar mama... Ei bine, mama ,desi stiu ca e in viata si o iubesc mult, ma face ca in fiecare dimineata sa vreau sa nu ma fi trezit. 

- Mama ta te iubeste, Eric! Odata, in sera din turn, mi-ai spus ca ti-e frica ca ii vei dezamagi pe toti fiindca vei face ceva gresit. Casatoria noastra va fi acel lucru gresit. Mama ta deja s-a indepartat.

- Iar incepi!? Credeam ca ai terminat. 

- Mi-am jurat ca o sa lupt pentru tine, dar nu fac decat sa-i indepartez pe oamenii pe care ii iubesti.

- Te iubesc pe tine! Nu esti vinovata pentru nimic. Incheiem subiectul pentru totdeauna. Hai sa cautam ceva!

-Bine! Bei un ceai?

- Sigur!

Am intrat in bucatarie. Toate erau la locul lor exact asa cum le stiam.  Am facut repede ceaiul si l-am turnat intr-o ceasca buna, cum spunea mama. Aveam vesela din care ne serveam noi si vesela pe care o foloseam in zile importante sau cand venea cineva in vizita. Parintii mei, desi instariti, au tinut de bani. Voiau sa-mi lase o zestre mare, dar matusa nu mi-a mai dat nimic.

- Ce ar trebui sa cautam? intreb eu.

- Acte in mare parte, dar si scrisori, fotografii poate, jurnale... mi-a raspuns Eric sorbind din ceai. E magnific! Haide la treaba!

S-a ridicat brusc si m-a intrebat unde tineau parintii mei documentele. Am mers impreuna la etaj unde aveam o biblioteca. Intr-un colt era un sertar cu acte. Nu aveam voie sa caut acolo cand eram mica.  Acolo se aflau o sumedenie de de hartii si caiete. In dormitorul parintilor am mai gasit cateva. Le-am luat pe toate si astfel am umplut masuta din salon. Am inceput sa citim. Am citit si am citit si am citit pana am adormit.

- Eric! Eric! strig eu.

- Ce e? Ai gasit ceva? raspunde el morocanos.

- Eric, e dimineata! Am adormit aici!

-Ce?

A sarit imediat din fotoliu si s-a freacat la ochi.

- Trebuie sa ne intoarcem! a spus el ingrijorat.

- Mergem! Luam astea cu noi!

-Sigur! Haide!

Am iesit si am chemat garzile sa care hartiile in trasura, apoi am mers si noi. Oamenii ne priveau ciudat. Se gandeau probabil ca cine stie cefacusem atata timp in casa. Lumea vorbeste si mereu a vorbit, dar nimeni nu stie ce se intampla cu tine cu adevarat. Am urcat in trasura si am mers la palat. 

 Acolo toate decoratiunile se stransesera. Nobilii alergau de colo-colo repeziti.

- Merg sa vad ce se intampla! mi-a spus Eric pupandu-ma pe frunte.

- Bine! Merg in camera.

Am mers in dormitor si m-am asezat la biroul aflat in coltul camerei. Mi s-au adus toate documentele. Am inceput sa citesc. Timpul trecea cu repezeala, iar eu ma cufundam in acte. Parca eram in transa. Nimic altceva nu ma mai interesa. 

Bataia de ora doisprezece noaptea m-a trezit brusc. Uitasem si sa beau si sa mananc. Nici Eric nu se intorsese. Am mai citit putin asteptandu-l.  Tot nu venea... Intr-un final am adormit daramata de oboseala cu capul pe birou. O usa deschizandu-se m-a trezit brusc. Eric a intrat si s-a asezat pe pat.

- Nu dormi? m-a intrebat el.

- Te asteptam! am raspuns eu ridicandu-ma de pe scaun. Ce s-a intamplat? 

- Nimic important. Am lipsit de dimineata si trebuia sa pun niste treburi la punct. Trebuia sa te fi culcat.

- N-am stiut cand vii. M-am ingrijorat si am zis sa te astept. Cat e ceasul?

- Se apropie de ora sase. Eu ma culc.

Ne-am bagat in pat si ne-am culcat. In cateva ore, pe la opt, a plecat iar.