Viata la curtea regala

Regele si regina de Providence

Eram in birou inconjurata de documente pe care trebuia sa le citesc cand un ciocanit in usa m-a facut sda tresar. In secunda urmatoare usa s-a deschis si a intrat Eric ce tinea o scrisoare.

-Tu nu ai treaba? l-am intrebat eu intorcandu-ma la contractul pe care il studiam.

- Asta e mult mai important! a spus el asezandu-se in fata mea.

- Ce e aia?

- O scrisoare de la marele consiliu. Ti-a fost acceptat locul pe tron.

- Ce? Deja?

- Da. Am primit scrisoarea de dimineata. Ma gandeam ca vrei sa stii ca sa incepi pregatirile pentru incoronare.

- Incoronare? Cand?

- Saptamana viitoare o sa fie o saptamana plina. Nunta, doua incoronari...

- Nu cred asa ceva!

Am sarit de pe scaunul de la birou si l-am imbratisat intrebandu-l:

- In sfarsit se intampla?

- In sfarsit!

Imediat am inceput pregatirile. Eric a trimis o scrisoare familiei de Providence sa pregateasca palatul pentru incoronare. Dar si aici au inceput pregatirile. Am trimis invitatii. Palatul se transofrma in fiecare zi intr-o lume de vis. Simteam ca zbor in fiecare dimineata cand ma trezeam, iar in fiecare noapte ma visam intr-o lume de basm. Croitoresele imi ocupau jumatate din timp cu pregatirile pentru cele trei rochii. Aceste evenimente au cazut la fix fiindca statul nostru avea din ce in ce mai putine resurse. 

Totul a fost gata la timp si la fix o saptamana eu si Eric am placat spre palatul familiei de Providence din tara vecina. Tara mea, tara tatalui meu. Priveam pe fereastra trasurii muntii, vaile, apele... Asta a fost mereu tara mea? Poate, dar eu nu am stiut niciodata. Am iubit mereu doar tara mamei mele, am fost in stare sa lupt pentru ea, sa mor pentru ea. Acum am doua tari pentru care trebuie sa lupt.

In cateva ore am ajuns la palatul regal. Totul era pregatit. Palatul stralucea la propriu. Aici decoratiunile cu constau in flori; totul era plin de pietre semipretioase. Totul era alb. Marmura alba, flori albe, pietre ce fac ca totul sa straluceasca.  Sala tronului, unde avea sa se sarbatoreasca incoronarea mea, era plina de oameni pe care nu ii vazusem niciodata. Probabil nobilii statului. Dar pe cativa i-am recunoscut. Erau membrii marelui consiliu. Cred ca venisera pentru a se asigura ca totul se va desfasura normal. 

Noi am fost condusi intr-o camera imensa unde trebuia sa ne pregatim. Aveam emotii colosale, dar Eric ma calmeaza putin cu un zambet. El a avut mereu sperante... 

Mi-am imbracat rochia lunga, de nuante deschise ale mai multor culori, parul mi-a fost prins in coc si am ales sa nu port accesorii. 

Emotiile ce ma copleseau s-au amplificat cand am ajuns in fata multimii. Am inaintat incet. Eric ma privea linistitor de pe margine. Paseam pe covorul rosu- de aceeasi nuanta ca tronurile- cu pasi marunti. 

Ajunsa pe treptele din fata tronului am ingenuncheat. Pe tronul de nuanta aprinsa a rosului se afla coroana cu pietre de aceeasi culoare. Culoarea regala, simbolul statului. Rosu inseamna vitejie, inseamna dorinta arzatoare de a-ti apara tara. Rosu inseamna sangele ce s-a varsat aici si care se va mai varsa. Rosu ineamna iubirea cu care trebuie sa luptam pentru tara, inseamna focul cu care trebuie arsi dusmanii. Rosu inseamna viitor si trecut, viata si moarte, ce nu pot ramane solitare.

Unul dintre membrii superiori ai consiliului mi-a pus-o pe cap. Am avut cateva lucruri de spus in fata adunarii. A trebuit sa jur ca ii voi fi mereu fidela tarii. Dupa asta m-am asezat pe tron. Abia atunci i-am observat pe cei din familia de Providence in multime. Aveau expresii reci, incruntate ce ma tintuiau.  Cand a venit randul lui Eric sa fie incoronat am vazut disperarea pe fata Izabellei. Cand s-a asezat pe tromul sau, langa mine, am vazut cum tatal ei o tinea de umeri incercand s-o linisteasca.  Au venit, apoi, in fata noastra si ne-au felicitat mimand veselia.  Isi pierdusera tronul, coroana, viata pe care o aveau. Acum erau plini de dispret. Nu mai puteau face nimic.

Dupa incoronare a urmat un mare banchet ce s-a organizat pentru toata lumea. Am urcat la un etaj mai inalt al palatului si am iesit pe balcon. Am privit curtea plina de oameni ce pareau surprinsi. Auzeam fel si fel de vociferari precum ,,O, Doamne! Nu se poate!'' sau ,, E chiar fiica lui Roger! Seamana leit cu el". In sfarsit garzile ne-au strigat numele. Toti au ramas impietriti. 

- De azi incolo, am spus eu cu voce tare catre multime, eu voi fi regina voastra. Eu sunt cea pe care bunicul meu, regele Francois, m-a numit pentru preluarea tronului. Poate ca nu voi fi aici tot timpul, dar va promit ca voi lasa tara in grija celor mai buni oameni.  Poate ca nu am stiut niciodata ca aceasta este tara mea, dar acum sunt in stare sa-mi dau viata pentru ea. Asta este tara tatalui meu, stramosilor mei si voi lupta pentru ea pana la sfarsit.

Un suvoi de aplauze s-a pornit brusc. Oamenii ma priveau cu incantare. 

- De azi incolo, a inceput Eric, familiile de Valencia si de Providence vor fi prietene, tarile noastre vor fi surori si vom lupta impreuna pentru ambele. Eu, rege de Valencia, am devenit azi si regele vostru si jur in fata voastra ca voi lupta mereu pentru voi toti.  Iubirea pe care i-o port reginei voastre m-a facut sa fiu cine sunt azi.  Poate ca avem doua tari si responsabilitatea e dubla, vom reusi sa ne ducem misiunea la bun sfarsit impreuna. Vom face totul impreuna asa cum am trecut prin o multime de nenorociri pana acum.

Il priveam cu admiratie. A avut dreptate. Impreuna chiar putem trece peste toate. M-a luat de mana. Ne-am inclinat in fata multimii si am plecat. Izabell era terminata, avea ochii rosii de la plans si parul smototcit. A aparut in fata mea ca o deschreierata.

- Asta e tara mea! Aceia sunt supusii mei! striga ea. Si asta... Asta e coroana mea!

A sarit sa-mi ia coroana, dar Eric a prins-o de mana. 

- Nu-i vorbi asa reginei tale! a spus el privind-o cu duritate.