Lasă -mă să te iubesc! #Finalizată

Capitolul 7

     Hope

    Nu mai era foarte mult până la vacanța de vară. Încă două luni și urma să termin liceul . Nu sunt unul dintre cei care abea așteaptă să termine școala, deoarce pentru mine liceul a fost o perioadă în care m-am distrat destul de mult . Am fost la o mulțime de petreceri și am făcut tot felul de prostioare pe la școală astfel încât directoarea nu o să mă uite prea curând. Nu am fost niciodată eleva model dar nu am fost nici constantul elev problemă. Eu am fost undeva pe la mijloc . Am considerat mereu că viața trebuie trăită așa cum ne dorim noi. Viața mea , alegerea mea .

***

     Un mic dezavantaj, nu am carnet de șofer. Nu am prea avut nevoie inate deoarece exista mereu cineva care să mă ducă cu mașina , dar de cand frații mei au plecat trebuia să merg mai mult pe jos . Sicer nu mă deranja asta , doar că îmi limita puțin libertatea . Totuși inceram să mă înpac cât de mult puteam cu ideea . Astăzi, era totuși  o zi importantă , Thomas venea acasă. Thomas era vecinul meu de când aveam 10 ani și e singura persoană pe care chiar aș putea să o numesc prieten adevărat. Absolvise cu un an in urmă , dar acum intra in vacanță așa că venea acasă. Am hotărât să merg să îl aștept să aeroport . Karen, mama lui m-a luat și pe mine iar în timp ce stăteam în aeroport imi decojeam oja neagră de pe unghii. Priveam într-una prin jur după el . Era ciudat deoarece el era una din puținele peroanane față de care simțeam ceva mai mult decât indiferența. Probabil deoaece îl consideram ca și făcând parte din familie.
-Hope?!
  Mi-am intors capul și l-am văzut pe Thomas , dar măi să fiu , acesta nu era Thomas care plecase cu un an in urmă . Era mai înalt cu cel putin 10 centimetrii și trăsăturile îi erau toate mai mature. L-am luat în brațe intr-o îmbrățișare strânsă:
-Ah, ce dor mi-a fost de tine !
Imi mărturisește el .
- Si mie .
Spun eu . El mă cunoaște , știe despre felul meu de a simtii și deșii nu prea poate să înțeleagă încearcă.
-Te-ai schimb!
  Ii zic eu . El râde;
- Si tu !
  Clatin din cap și zâmbesc:
-Nu. Nu m-am schmbat. Am rămas aceeași.
  Imi zâmbește apoi Karen ne zorește spre mașină. Ajunși acasă , luam cina acasă la ei . O cină pe care Karen o pregătește zi si noapte de trei zile , apoi eu mă duc acasă stabilind cu Thomas să ne vedem maine deoarce el e obosit după lungul drum pe care l-a făcut până aici și are nevoie de odihnă.

   Ajung in casă destul de târziu, luminile sunt stinse dar nu trebuie să mă chinui să merg încet ca să nu ii trezesc pe mama si tata deoarece ii vad de pe geam . Stau in curtea din spate. Tata o ține pe mama în brațe și se uită la stele . Imi iau un pahar cu apa si urc in camera mea .
   Mă gândesc că trebuie să fie chiar foarte ciudat ca eu să nu simt nimic când îi am exemplu pe ei . Deșii mi se pare ciudat și poate fără sens , uneori când văd cum o private tata pe mama sau cum ea îl privește pe el , când practic simti iubirea din privirea lor , aceea iubire pe care eu nu o inteleg, dar care pare că ii face unul pe altul dependenți ca de un drog , atunci este o parte mică din mine care își dorește să știe. E curioasă și vrea să știe cum se simte iubirea.