Lasă -mă să te iubesc! #Finalizată

Capitolul 52

   Ryan

     Întind mâna în pat dar dau doar de plapumă. Deschid ochii și mă uit după Hope , o observ pe marginea patului îmbrăcată cu tricoul meu și zâmbesc . Mă ridic și mă pun lângă ea . O sărut pe frunte :
-Hei, rază de soare .
-Hei.
  Nu se uită la mine, privește inainte și observ că își frământă mâinile. Imediat devin îngrijorat. Ii dau părul de pe obraz după ureche ca să o văd mai bine .
-Hei , ești bine ?
   Ea își ridică privirea spre mine dar nu zâmbește iar asta mă sperie și mai tare .
-Hope?
  Intreb eu ingrijorat .
-Ce s-a întâmplat, iubito?
-M-am gândit...si eu...am hotărât să încerc tratamentul .

       Două săptămâni mai târziu

   Hope

      Am acceptat tratamentul și după asta lucrurile s-au întâmplat rapid . Ryan a obținut o consultație chiar a a doua zi, a adus-o pe doctorița Melisa Roth din celălat capăt al țării . Doar el poate știi cum a convins-o să vină atât de repede , mă gândesc că nu sunt singurul pacient .
     Apoi a început totul . Trei pastile. Una albă, portocalie și albastră . Dimineața. La prânz. Seara . Plus la două zile trebuie să iau o injecție cu ceva , habar nu am ce , care se presupune că o să mă ajute .
    Nu vreau să mă agăț de speranțe, am mai făcut asta in trecut și rezultatul a fost doar că am rămas cu o dezamăgire profundă. Dar in primele zile tratamentul a avut un efect vizibil asupra mea .
    Durerile au încetat și mă simțeam mai liberă , mai lipsită de griji . Eram conștientă că era efectul medicamentelor calmante asupra corpului meu care imi dădeau acea stare de euforie, dar expresia de fericire pe care am văzut-o pe fața lui Ryan în acele zile făcea ca totul să se merite.

   Ryan era în fiecare zi la mine . Adică eram mai mereu împreună. Pot să spun că în ultimele două luni el a fost viața mea . Cred că niciodată nu am mai simțit atât de mult , cred că niciodată nu am trăit cum am trăit în aceste ultime luni . 

   ***

    Eram in curtea din spatele casei sale . A deschis pachetul de țigări și a scos una . A aprins-o și a pus-o între buze . M-am ridicat de la locul meu și am mers spre el :
- Stii ceva ? Dă-mi și mie o țigară!
    Am făcut câțiva pași în fața și m-am  întins după pachetul de pe masă. L-am deschis și am vrut să scot o țigară dar el mi l-a smuls din mână.
-Ce crezi că faci ?
  S-a uitat încruntat la mine .
-Vreau o țigară! am spus pe un ton inocent
-Nu! s-a incruntat și mai tare . Nu. Nu o să te apuci acum de fumat !
-Ryan? Dă-mi o țigară!
-Nu!
-Ba Da!
-Ba nu !
  M-am întins după pachet dar nu a fost nevoie decât să își ridice mâna și eu nu mai pot să ajung la el.
-Am spus să îmi dai o țigară!
-Iar eu am spus că nu îți dau ninic !
-De ce ? l-am întrebat
-De ce ? Tu ai înnebunit? Ar putea să îți facă rău!
   Vedeam grija din spatele furiei care i se citea acum pe fața așa că am zmabit . M-am apropiat de el și mi-am pus mâinile în jurul gâtului său.
-Deci...nu sunt destul de bune pentru mine, dar sunt destul de bune pentru tine ?
-Nu e chiar așa...
-Atunci cum e ?
-Eu m-am obișnuit cu ele...viata mea a fost complicată.
  Am râs.
-Deci scuza ta e că ai avut o viață complicată ?Ei ghici ce ? Eu sunt pe moarte . Ce pot să îmi facă țigările?
   A vrut să spună ceva dar apoi a închis gura și s-a încruntat. A oftat :
-Pur și simplu nu pot să te văd făcând ceva ce ți-ar putea face rău.
  Am zâmbit și l-am sărutat:
-Ei bine , gândește-te că eu simt la fel !