Lasă -mă să te iubesc! #Finalizată

Capitolul 61

     Hope

          Situația era nasoală din momentul în care m-am trezit și mi s-a spus că am ajuns la spital după ce am leșinat în bucătărie și am avut convulsii. Doctorul Sloan mi-a spus că trebuie să stau în spital momentan . Nici măcar nu știu când o să mă întorc acasă .
         Ryan a fost aici când m-am trezit și apoi a fost aici zilnic.  El imi face zilele mai bune . Părinții mei erau și ei acolo, frații mei au venit și ei să mă vadă cât de des puteau. Toți erau acolo pentru mine . Tuturor le păsa. Toți sufereau . Nimeni nu mă putea ajuta .

***
    Ușa salonului s-a deschis iar Ryan a intrat cu un zâmbet mare pe buze și un buchet de flori pe care l-a pus intr-o vază pe noptieră. A venit spre pat.
-Hei, iubito !
-Hei!
  Am incercat să îi zâmbesc .  Imi era destul de greu să imi țin ochii deschiși când el s-a aplecat și m-a sărutat pe frunte apoi s-a pus pe scaun .
-Ți-am adus flori ! Nu am luat trandafiri roșii deoarce știu că tu ii consideri un clișeu.  Și ai dreptate , chestiile astea cu romantismul sunt supraevaluate.
  El continua să bată câmpii. Mi-am intors capul și am zâmbit încet:
-Iubitule , nu m-ai prins chiar în ziua perfectă pentru asta .
  El a dat din cap și a încercat să zâmbească deșii vedeam durerea din spatele acelui zâmbet :
-Da, desigur , iubito!
   S-a apropiat mai tare de pat și m-a luat de mână. Mi-am lăsat capul pe spate și am încercat să adorm.  Dar capul mă durea îngrozitor.
    Și a continuat să mă doară până când am simiț că nu mai pot . Și așa au început să mă sedeze.
    Dormeam toată ziua și eram câteva ore trează noaptea apoi dormeam iar .  Durerea a dispărut datorită calmantelor. Nici măcar nu știu câte zile au trecut de când sunt în spital . De când nu am mai simțit soarele de afră de pielea mea . De când sunt blocată în spital .

   Ryan

     Din momentul în care au început să o sedeze și să o infunde cu calmante ca să nu mai simtă durerea lucrurile s-au înrăutățit . Stăteam ore . Ore în șir privind-o cum doarme doar ca să prind o oră sau două în care e trează și pot să vorbesc cu ea . În care îi pot vedea zâmbetul cald și ochii albaștrii precum valurile mării .

   Doctorița Roth , cea care încerca noul tratament a venit să o vadă pe Hope . Acum aveam acces la orice informație legată de starea ei deoarece eram soțul ei . Doctorița Roth a început să îi administreze un nou medicament . Ceva mai puternic.
-Dar asta o va ajuta ? O va vindeca ?
-Nu știu, Ryan.  Asta e problema la mecamentele experimentale. Încă nu le știm rezultatul .
    Am inspirat adânc.  Am deschis și am închis pumnul de câteva ori ca să fiu sigur că nu o să cedez și o să sparg ceva chiar acum.
-M-am uitat peste fișele ei și din păcate în ultimele luni boala a avansat foarte repede . Ryan , imi pare rău să îți spun asta dar cred că trebuie să începi să iei in considerare faptul că ea nu se va mai  face bine .
   Am scuturat din cap . Băteam din picior și m-am uitat la doctoriță cu lacrimi în ochi :
-Cum?
   Am șoptit cu vocea stinsă . Pe obraz mi-a curs o lacrimă.
-Cum aș putea să trăiesc fără ea , acum când știu cum e să trăiesc cu ea ?