Lasă -mă să te iubesc! #Finalizată

Capitolul 39

    Hope

 
   Simt . Eu simt. E ca și cum emoțiile mele ar fi fost încuiate undeva și acum cineva ar fi găsit cheia acele incuietori. Nu cineva, ci Ryan .
   Totul se simțea mai intens . Toate sentimentele mă loveau din plin și mă simțeam imbătată de ele .
  Mi-am ridicat ochii spre Ryan și am fost străbătută de fiori de încântare și fericire . Mi-a mângâiat obrazul iar eu am închis ochii pentru a simții din plin toate aceste noi senzații.
   M-am uitat in ochii lui și am simiț speranță. Apoi am fost lovită din plin de alte sentimente . Inima mi s-a strâns iar în piept am simiț cu adevărat durere , ca și cum ceva s-ar rupe în mine in momentul în care mintea mea a inceput să proceseze iar . În momentul în care mi-am adus aminte de ce toată astea erau greșite. De ce conceptul de noi nu este bun .
-Hei, ești bine ?
Puteam să citesc ingrijorarea pe fața sa . Știam ce urmează și atunci toată bucuria și incantarea pe care am simit-o au dispărut . Voiam să pot să revin la starea de a nu simții nimic .
   Pentru prima dată de mulți ani am simiț lacrimi în ochi . Am inspirat adânc și mi-am înconjurat corpul cu mânile ca și cum aș fi putut să mă apăr . Să mă apăr în fața tuturor acestor sentimente.
-Hei , Hope?
  Mi-am ridicat încet capul spre el și când am vorbit imi simțeam cuvintele amare în gură:
-Ryan ...imi pare rău. Eu...nu pot ....doar nu pot .
   Acela a fost primul moment din viața mea în care m-am urât cu adevărat pentru ce am spus . Și m-am urât și mai mult când am văzut durerea de pe fața lui . Știam că nu înțelege dar nu puteam . Pur și simplu nu puteam .
   M-am intors și am luat-o la fugă iar pe el l-am lăsat acolo singur , mi-am continuat drumul până acasă cu lacrimi care imi înțepau ochii.
   Am intrat in casă, am urcat la mine in cameră, m-am aruncat pe pat și am dat drumul lacrimilor . Plângeam. După aproape 10 ani eram din nou capabilă să plâng .