Lasă -mă să te iubesc! #Finalizată

Capitolul 35

     Hope

      Il privesc pe Ryan dormind . Imi amintesc că la un moment dat în timpul nopții m-am trezit și el era aici . Nu știu sigur de cât timp era acolo dar primul impuls a fost să mă enervez dar când mi-a spus că nu poate să doarmă din cauza coșmarurilor, toată furia mi-a dispărut și a fost înlocuită de un sentiment de compasiune . Compasiune pentru cineva străin mine . Dormea pe spate cu fața întoarsă și mă abțineam cu greu impulsului de a-mi trece mâna prin părul lui .
   Ce era în neregulă cu mine? Dacă mama sau tata ar deschide acum ușa și ar intra în camera mea ? Cum le-aș putea explica toate astea ? Nu imi pot explica nici măcar mie. Până la urmă ce facem noi aici ? Ce căuta Ryan în patul meu ? Cum am ajuns in situația în care am acceptat ca el să rămână?
   Am oftat frustrată din cauza întrebărilor care mi se invârteau în cap și m-am intors pe o parte . Mi-am plimbat privirea prin cameră. Mi-am dus mâna la gât și am simțit lănțișorul în formă de H . Am inspirat adânc și m-am ridicat din pat . Mi-am luat niște haine din dulap . M-am mai uitat o dată la Ryan care dormea în patul meu și am ieșit pe hol .
   Era deja 10 dimineața așa că nu trebuia să îmi fac griji că mama sau tata ar putea da peste el . Am intrat in baie , am făcut un duș și m-am îmbrăcat cu o pereche de pantaloni scurți elastici negrii și un tricou alb simplu . Mi-am prins părul în coadă și Mi-am dat cu niște fond de ten peste vanataia de pe obraz care începea să dispară.
  
    Când m-am intors in cameră Ryan nu mai era acolo . Am auzit niște sunete de la parter așa că am coborât să văd ce se întâmplă.
  În bucătărie Ryan ținea în mână cutia de cereale și le punea intr-un bol .
-Neața'!
M-a salutat el destul de bine dispus după cum se pare :
-Aaa...ce faci?
-Ah, micul de jun !
  Pune lapte peste cereale după care deschide un sertar și scoate două linguri . Imi întinde una și se așează la masă. Imi trage un scaun și îmi face semn să mă așez:
-Nu mănânci?
-Chestia asta e cam ciudată.
-De ce ? E mai interesant să împart bolul cu tine .
- Nu mă refeream la cereale . Vorbeam de chestia asta .
Zic și arat spre el și bucătărie .
-Mie nu .
Rânjește:
-De fapt m-aș putea obișnui cu chestia asta .
   Imi dau seama că în spatele cuvintelor lui sunt mult mai multe lucruri nespuse decât ar părea.
-Deci ce planuri ai pentru astăzi?
-Habar nu am .
-Bun, pentru că vreau să îți arăt ceva .

   Ryan

     Știu că sunt pe un teren periculos deoarce fata nu tolerează directivele sau orice fel de acțiune cade nu e din proprie inițiativă dar nu vreau să plec acasă. Vreau să petrec cât mai mult timp cu ea. Zilele astea în care nu am văzut-o m-am simțit agitat , de parcă ni imi găseam nicicum locul iar acum parcă mă simt iar calm și liniștit. Ea se uită la mine și mă aștept să mă respingă dar zice :
- Ce vrei să îmi arăți?
-E o surpriză.
-Nu imi plac surprizele .
   Normal că nu ii plac . E singura persoană din lumea asta peste care ai putea să dai și să nu ii placă surprizele.
-Ei bine , asta o să îți placă.
- Nu fi atât de sigur .
Rânjește. Știu că adoră să aibe ultimul cuvânt, să fie gata să îți dea mereu replica .
   Mă ridic și pun bolul în chiuvetă.
-Bine păi putem pleca după ce te schimbi.
-Dar ce au hainele mele ?
- Nu că nu mi-ar plăcea , crede-mă ador pantalonii ăia , dar nu vreau ca și alți dubioși să se holbeze la tine .
  Ea rânjește:
-Ha! Și crezi că îmi pasă mie de problemele tale ? Sunt o femeie independentă și pot să port ce vreau eu . De ce alegerile mele de îmbrăcăminte să fie limitate din cauza unor perverși?
   Nu imi pot da seama cum reușește de fiecare dată să facă ceva care să îi sfideze pe cei din jur .  Imi dau seama că nu o să se schimbe mai ales acum când vrea să demonstreze ceva așa că oftez și mă întreb spre ușă:
-Ok, să mergem !
      Se ridică de la masă, și trece în fața mea . Pot să jur că își mișcă intenționat șoldurile până la mașină doar ca să mă enerveze că nu s-a schimbat .

    Vreau să îmi petrec toată ziua cu ea așa că trebuie să o țin mereu ocupată ca să nu vrea să plece . Prima dată o duc in centru unde voiam să bem o cafea dar aparent ea nu bea cafea . Apoi ne plimbăm pe podul de peste lac și la final intrăm intr-un super market.
- Ce facem aici ?
  Întreabă ea :
-Cumparaturi .
-Multumesc că m-ai scos din ceață Einstein .
Zice pe un ton sarcastic .
-Face parte din surpriză.
   Bolborosește ceva de faptul că de asta nu ii plac surprizele dar apoi nu mai comentează nimic și vine după mine in magazin . 
   Imi fac in minte o listă cu ce ne-ar trebuii. O dată ce intrăm în magazin , Hope merge spre un raion cu dulciuri și începe să parcurgă mărcile de ciocolată. Alege ceva după care îl pune la loc și ia altceva . Eu iau niște produse de patiserie . Hope e tot la dulciuri dar observ că e privită de un grup de băieți care își fac semn unul altuia și se uită la ea . Adevarul e că și eu aș face la fel când sunt cu gașca mea și vedem câte o gagică faină. Dar acum, că ei se uită la ea mă enervează. Las coșul de cumpărături și mă duc lângă ea ca idioții aceia să știe că nu e singură și că mai bine nu ar încerca nimic pentru că am impresia că dacă vreunul dintre ei o să încerce măcar să flirteze cu ea nu o să ieșim pre bine din magazinul ăsta.
-Ai găsit ce vrei ?
- Nu mă pot hotarâ.
   Mă uit pe raft. Ciocolată cu alune . Ciocolată cu menta, cu căpșuni , zmeură, căramel , fructe de pădure . Ciocolată albă și ciocolată albă. Ciocolată combinată și ciocolată cu lapte . Firar să fie cine ar fi crezut că sunt atâtea feluri de ciocolată.
-Care îți place cel mai mult  ?
  O intreb:
- Nu am un fel preferat . Imi plac toate .
-Păi atunci alege una și gata .
-Vezi , asta e ideea . Cum să alegi un singur fel când ai atât de multe opțiuni?
- Ce e atât de important în alegerea unei ciocolăți?
- Nu e vorba de ciocolată ci de alegere  . Știi, cam cum e in viață, dacă își alegi un drum trebuie să îl urmezi până la capăt chiar dacă ai alea bine sau nu . Uneroi nu te mai poți întoarce inapoi .
   Mi se părea ciudat că ea alegea să compare ciocolata cu viața dar înțelegeam unde bate .
-Stai o secundă!
   Iau coșul de cumpărături și îl aduc lângă raft . Iau din fiecare fel câte una și o pun în coș. Ii zâmbesc:
-Vezi , acum poți să mănânci din fiecare câte una și la final poți decide care ți se pare cea mai bună.
   Dă din cap dar o văd o clipă pierdută în gânduri . 
   După ce plătim la magazin ne urcăm in mașină . Ea întreabă de mai mult ori unde mergem iar eu ii spun că e o surpriză ceea ce o enervează iar pe mine mă amuză. Mergem cam o jumătate de oră până la locul pe care vreau să i-l arăt . Cu tot ce am facut astazi , ziua e aproape gata . E deja 8 seara așa că o să prindem momentul perfect .
   Opresc mașina și mă dau jos . Coboară și ea . Merg in spatele mașinii și scot o pătură și ceea ce am cumpărat . Trec înaintea ei și întind pătura .
-M-ai adus la un picnic la marginea orașului ? întreabă ea
   Mă ridic de pe pătură și mă apropii de ea . Ii zâmbesc:
-Cam așa ceva , dar nu chiar . Am spus că vreau să îți arăt ceva , îți aduci aminte?
  Ea dă din cap :
-Ei bine , privește!
  Mă dau din fața ei și o las să se uite inainte. Ochii ei se fac mai mari și observ cum este imediat captată de imaginea din fața sa. Face câțiva pași în fața și se apropie mai mult de marginea dealului pe care stăm . Printre crengile copacilor se poate vedea orașul iar deasupra lor e soarele care apune . Cerul pare cuprins de flăcări din cauza culorilor puternice . Arată ca un peisaj dintr-un basm . Ea se uită inainte și nu se clintește. Doar privește.
    Mă pun în spatele ei atât de aproape că între noi aproape nu mai exista spațiu .
-E frumos nu-i așa?
O intreb eu . Ea nu imi răspunde direct la intrebare dar apoi murmură încet:
-Putem rămâne aici pe vecie?   nu știu nici dacă a spus-o doar pentru sine sau a vrut să aud și eu dar întrebarea ei imi dă imboldul de a o cuprinde de mijloc și de a o întoarce cu fața spre mine . O privesc în ochi și pentru prima dată nu văd acea imagine dură pe care o are mereu . Imi pun mâinile sub bărbia ei și i-o ridic ușor apoi imi aplec încet capul și îmi lipesc buzele de ale ei .