Lasă -mă să te iubesc! #Finalizată

Capitolul 28

    Hope

   A doua zi când m-am trezit am luat în mână cutia cu medalionul și încă nu imi venea să cred că Ryan mi-a făcut un cadou . Da , știuse că e ziua mea , dar nu era nevoie să îmi cumpere un cadou. De ce mi-ar lua el un cadou ? Prietenii își fac cadouri , rudele își fac cadouri , dar noi doi ? Ce eram noi doi? Rude , clar nu . Prieteni ? Nu știu, eram prieteni ? Ne certam în majoritatea timpului pe care îl petrecem împreună și ne cunoaștem de puțin timp , așa că nu pot spune cu siguranță ce fel de relație avem. Totuși, ceva trebuie să fie deoarece nu prea pare el genul care să ofere cadouri în ,plus și-a exprimat părerea față de zilele de naștere. Măcar ne asemănăm intr-o privință.

***
    Am luat micul de jun in familie , acum că erau și băieții acasă . Mama a spus că dacă tot suntem toți pentru două zile ar trebuii să facem ceva împreună. Tata a propus să mergem să vedem un meci de fotbal dar nimeni nu a fost de acord cu ideea asta având în vedere căldură de afară. Landon a optat pentru un film iar mama pentru niște cumpărături și eventual să luăm masa împreună, astfel că am ajuns să mergem la mall. Eu una nu prea eram fană cumpărături dar ne-am plimbat prin câteva magazine după care am mers toți și ne-am uitat la un film .

  După un bol mare de popcorn și două ore în întuneric, am ieșit de la mall și am plecat acasă.

***

   Următoarea zii era duminică iar băieții au plecat inapoi la școală. Era nasol de ei deoarce terminau școala mai târziu decât noi.
  Oricum, după ce Landon și Lucas au plecat, mama și tata au mers și ei în vizită la cineva . Eu am rămas acasă și am ieșit pe verandă cu o carte în mână hotărâtă să îmi las pielea să se bucure de soarele de la asfințit. M-am pus pe balansoarul de pe verandă și am dschis cartea . M-am cufundat în lectură și cred că am apucat să citesc cam 50 de pagini până să fiu întreruptă .
-Nu știam că îți place să citești.
  Nu a trebuit să îmi ridic privirea ca să știu cine era . I-am auzit pașii în timp ce urca pe verandă:
-Nu știi multe despre mine .
-La fel e și în cazul tău față de mine !
  Am închis cartea și mi-am ridicat privirea spre el . O rază de soare ii încadra chipul astfel încât îl făcea să pară că e un personaj venit dintr-un basm .
-Chiar așa?
L-am întrebat eu .
-Dap.
  Am dat din cap și am meditat o clipă apoi mi-am tras genunchii la piept și mi-am sprijinit bărbia de ei:
-Atunci spune-mi!
-Ce să îți spun ?
-Ceva despre tine !
-Ce?
  Am oftat .
-Nu știut, Ryan , orice .
  M-am uitat din nou spre el :
-Cum ar fi , de ce ești acum aici ?
-Nu am putut să îți spun la mulți ani personal .
-Dar totuși mi-ai dat un cadou . Ai intrat prin efracție în casa mea ca să mi-l dai .
Am subliniat eu . El a râs și a ridicat mâinile în semn de predare :
-Nu erai acasă și nu am putut să te sun pentru că nu ai vrut să îmi dai numărul tău de telefon .
-Bine punctat, dar totuși nu e nevoie să îmi iei nici un cadou .
  Am băgat mâna în buzunar și am scos cutia în care se afla lănțișorul cu medalion . I-am întins-o.
-Multumesc , dar nu pot să îl accept .
-E al tău. L-am cumpărat special pentru tine .
-Și îți mulțumesc foarte mult , dar nu il pot pastra .
-Dar eu vreau să îl păstrezi.
L-am privit în ochi și l-am întrebat calmă:
-De ce ?
-Pentru că vreau să ai ceva de la mine .

    Ryan

-De ce ? m-a întrebat ea
-Pentru că vreau să ai ceva de la mine.
   Era o replică tâmpită? Clar că era o replică tâmpită. Acum va crede că sunt vreun ciudat . Cine mai zice lucruri de genul ăsta? Vă zic eu , nimeni . Totuși, ea m-a privit atent și apoi încet a băgat cutia inapoi in buzunar. Asta m-a bucurat . De ce , nu știu . Nici măcar eu nu eram sigur de ce ii cumpărasem acel cadou , dar când l-am văzut în dimineața aceea în vitrina magazinului, un H perfect.  Dintre toate literele posibile care ar fi putut să fie expuse în vitrină aceasta a fost . H de la Hope .
   O clipă între noi s-a așternut liniștea apoi am vorbit eu :
-Tortul de ciocolată.
-Ce?
  M-a intrebat ea total confuză. Am rânjit:
-Mi-ai spus să îți spun ceva despre mine . Tortul cu ciocolată, e desertul meu preferat .
-Ok. 
-Nu ai de gând să îmi spui care e al tău?
Mi-a zâmbit drăcește:
-Nu am spus niciodată că o să îți spun ceva despre mine . 
  Era imposibilă.  Am scuturat din cap și am început să râd . A râs și ea și în momentul acela în care am privit-o, modul în care lumina ultimelor raze de soare din seara aceasta în cădeau pe obraji ii făceau ochii să strălucească în mai multe nuanțe decât aș putea eu vreodată să numesc. În momentul acela , pentru câteva clipe am rămas total absorbit de imaginea ei , m-am simțit...era oare anormal să spun că nu m-am mai simțit singur ?