Lasă -mă să te iubesc! #Finalizată

Capitolul 43

   Ryan

    Nu se poate să fie bolnavă. Mintea mea nu poate să accepte așa ceva . Nu se poate să fie bolnavă.
    Cancer ? Nu ! Nu ea . De ce trebuie să fie mereu așa? De ce toate personale care intră în viața mea trebuie să ajungă să pățească ceva rău?
    Accelereze mașina și iau periculos de repede o curbă. Nu am timp de nimic acum . Mă grăbesc.
   După ce am plecat de la ea, nu am putut să merg acasă . I-am promis că vom găsii o soluție iar acum o caut.

   Ajung cam in doua ore care mi se par o eternitate . Parchez mașina în fața casei și inspir adânc când cobor din mașină. Alerg până la ușă și bat. În tot timpul in care aștept, am un nod în gât și îmi frământ mâinile.
    Când ușa se deschide sunt izbit de imaginea persoanei dinaintea mea . Inima mi se strânge.
-Ryan !
   Bunica face un pas în față și cu lacrimi în ochi mă îmbrățișează. O strâng și eu și inspir parfumul familiar. Imi aduc aminte de copilărie. Imi aduce aminte de mama .
-Ah, dragă, ce te aduce pe aici ?
  A trecut atât de mult timp de când nu mi-am mai văzut bunicii . Aproape de când a murit mama .
-Am o problemă.
  Bunica se încruntă și imediat în ochi ii apare acea sclipire blândă și gata să ajute pe oricine .  Sunt nevoit să îmi mut privirea din cauza asemănării izbitoare cu mama .
-Ce s-a întâmplat? Tatăl tău e bine .
-Da, e bine .
-Atunci ce e ?
-Este despre ...iubita mea .
  Dacă Hope ar fi fost in acest moment aici și-ar fi ieșit din minți pentru că am prezentat-o cuiva ca și iubita mea intaninte să o fi întrebat . Asta mă face să zâmbesc o clipă dar apoi imi aduc aminte de ce sunt aici . Bunica mă privește serioasă:
-E bolnavă. Are cancer .
   Văd o mică tresărire pe față bunicii dar încerca să își ascundă gestul:
-Speram că o poți ajuta .
-Oh, Ryan , am nevoie de niște analize , o consultație...
-Nici o problemă le am chiar aici .
   Alerg până la mașină și aduc mapa pe care am luat-o din sertarul lui Hope când ea a adormit . Bunica nu trebuie să afle asta . I-o întind .
-O să mă uit peste ea ..
-Nu. Trebuie să te uiți acum .
- Acum?
-Da. Trebuie să știu. Te rog .
  Am adăugat . Bunica s-a uita o clipă la mine apoi am intrat in casă. Ne-am pus în sufragerie iar ea a scos pe rând toate foile și radiografiile care erau în mapă. Și-a pus ochelarii și a început să le studieze . 
   Mi-am frământat mâinile în tot acel timp în care ea s-a uit la ele fără să spună nimic . Cu o expresie care nu transmitea nimic . O expresie specifică doctorilor . Mama mea a fost doctor, dar ea era cea mai bună persoană pe care o puteai cunoaște . Avea grijă de toată lumea și nu îi păsa cât lucrează atât timp cât pacienții ei se făceau bine .
  Intr-un final , bunica pune mapa lângă ea .
-Ei bine ?
  Intreb eu nerăbdător . Ea oftează și își dă jos ochelarii :
-E clar cancer . O tumoare pe creier . Operată o dată dar care s-a refăcut . A avansat destul de greu având în vedere că au durat cam 7 ani până a apărut din nou .
-Deci , care e tratamentul?
- Din ceea ce scrie aici , chimioterapia nu ajută. Nici un fel de medicament nu își face efectul mai există doar ca ea să se opereze dar aici există o foaie semnată de ea în care scrie că nu dorește să mai fie operată.
-Ce? De ce ?
-Din cauza celulelor maligme , tumoarea se va reface . Unii pacienți nu vor să se mai opereze . Unii dintre ei nu vor să suporte operația dacă acesta are atât de multe șanse să fie degeaba .
-Bine, atunci ce altceva putem face ? Adică, trebuie să mai existe ceva .
   Bunica nu zice nimic .
-Nu-i așa?
  Intreb eu mai nesigur de data asta . Bunica se apleacă spre mine și își pune mâna peste a mea .
-Imi pare atât de rău, Ryan!
   Sar de pe canapea .
-Nu!
-Unele boli nu pot fi tratate .
- Nu!
  Fac câțiva pași în spate și scutur din cap:
-Nu se poate . Trebuie să fie ceva . Nu o pot pierde și pe ea .
  Văd durerea de pe fața bunici dar nu mai pot să stau aici . Ies din casă și alerg la mășină. Bunica strigă după mine dar eu aud doar bătăile inimii. Pornesc mașina și îmi simt mâinile amorțite, ca și cum nu ar fi ale mele .
     O văd pe Hope . Ii văd zâmbetul , ii aud vocea , ii simt buzele peste ale mele . Hope ... văd o lumină. Aud un clacson iar mașina mă zguduie când trag de volan pentru a evita lovitura. Imediat ce mașina se oprește , trag pe dreapta . Incerc să îmi calmez respirația și mâinile tremurânde.
   Las capul pe volan și îl strâng puternic . Urlu o dată ca să mai eliberez din frustrarea pe care o simt .
   Nu se poate ca ei să aibe dreptate . Nu se poate ca ea să fie bolnavă . Nu se poate ca ea să fie pe moarte .