Lasă -mă să te iubesc! #Finalizată

Capitolul 3

       Imi bâțaiam piciorul deoarece nu aveam stare . Biroul directoarei era un loc foarte plictisitor dar pe care l-am vizitat destul de des în ultimii doi ani . Mama și tata au venit și ei la cererea directoarei și stăteau alături de mine în timp ce acesta imi ținea morală. Să vă spun cum am ajuns aici? E bine , e foarte simplu. Eram la ora de biologie unde doamna Roth asculta un elev iar eu mă plictiseam de moarte așa că m-am cerut la baie și când eram pe houl pustiu imi displace acea liniște.  Si atunci am observat butonul care pornește alarma de incendiu . Ora plictisitoare de bio sau puțin haos și copii scăpați de ore . Va dati seama ce am ales . În orice caz în catvea minute holul a fost asaltat de elevi disperați care fugeau în toate direcțiile. Eu mă distram de minune dar am fost surprinsă de camerele de luat vederi și directoarea cum era intr-o zi proastă nu i-a ajuns să îmi dea detenție și i-a mai chemat și pe mama si tata . În orice caz după ce eu am spus că nu o să mai fac niciodată am putut să plec acasă deșii știam toți că e o minciună. Pur și simplu nu puteam să stau departe de chestiile astea. Cand am ajuns acasă m-am dus la bucatarie și mi-am turnat niște suc de portocale am vrut să urc la mine in camera dar mama și tata au intrat in bucătărie:
- Nu așa de repede, domnișoare!
Mi-am dat ochii peste cap fără ca el să mă vadă:
-Da, tati ?
El a oftat :
-Nu inteleg ce e cu tot acest comportament copilăresc dar trebuie să te pedepsesc. Nu mai ai voie la nici o petrecere timp de o lună!
-Dar tati !
Am spus eu bosumflată.
-Imi pare rau ! Poate dată viitoare o să te gândești mai bine la ce faci !
-Oh, bine !
Am spus eu cu o față exasperată. De fapt nu imi parea la fel de rau ca eram pedepsită pe cât teatru făceam . Sinceră să fiu nu prea imi păsa că eram pedepsită. Poate asta era încă ceva legat de faptul că nu simțeam iubirea , nu prea erau multe lucrurile care să mă intereseze cu adevărat. Am pornit să plec dar am auzit că mama si tata continuă să vorbească așa că m-am oprit să ascult . Nu mă judecati, eram și eu curioasă:
-Poate că ar trebuii să fim mai răbdători cu ea .
O aud pe mama zicând.
-Rabdarori ? Nu suntem destul de răbdători. Adică o alarma de incendiu, pe bune?
  O aud pe mama râzând și atunci zâmbesc și eu .
-Asa erai și tu la vârsta ei .
-Dar eu eram băiat!
Practic pot vedea expresia incruntată a mamei când îi răspunde:
-Nu imi zice tu mie chestii dinestea! Stii ca nu tine! Eu eram fata si eram la fel .
-Pe atunci era altfel .
-Noi am crescut, lumea a rămas aceeași!
  Fac o pauza apoi mama oftează și zice:
-Trent , vreau să spun doar că are o singură viață! Las-o să o trăiască!
  Tata nu mai zice nimic dar nu e nevoie. Cuvintele mamei mă afectează și pe mine la fel de mult ca pe el . Sunt ca un junghi in stomac . Acum regret că am stat să îi ascult. Urc scările cât pot de încet și intru in cameră mea unde mă arunc pe pat și încerc să nu mă mai gândesc la nimic .