Lasă -mă să te iubesc! #Finalizată

Capitolul 70

   Ryan

   Învârt între degete tulpina trandafirului roșu pe care îl țin în mână. Știu că Hope nu se dădea în vânt după flori . Credeau că sunt un clișeu. Exact de aceea l-am și adus , ca un simbol al unei glume pe care doar noi doi îl știm.
   Mormântul ei este plin de flori , dar toți oamenii aceia care le-au adus habar nu aveau de chestia asta , e ca și cum ar fi un secret pe care doar noi îl cunoaștem.
   Pun floarea pe piatra funerară și imi plimb degetele pe literele gravate pe ea Hope Shaw.
   Inspir adânc și mă ridic în picioare . Continui să privesc piatra aceea de parcă aș aștepta să se întâmple ceva și atunci chiar se întâmplă... Sunt lovit din plin de o revelație.
   
    Mereu am crezut că momentul meu de impact a fost moartea mamei mele , dar stând acum , aici, lângă mormântul ei realizez cât de mult m-am înșelat.
   Momentul meu de impact nu a fost moartea mamei, nu , a fost legat de Hope. Dar nu a fost momentul în care m-am îndrăgostit de ea , sau atunci când mi-a spus că e bolnavă. Nu a fost nici măcar atunci când a murit. 
   Și a fost atunci când când am întâlnit-o. Acea clipă în care am privit-o pentru prima dată în ochii , acela a fost momentul meu de impact. Atunci , ea a intrat involuntar în viața mea iar eu am intrat in a ei , fără ca măcar să avem habar, și astfel ea a schimbat tot ce înseamna pentru mine viața.

***

     Deschid ușa și intru in casă. Mă întâlnesc cu tata în bucătărie . El se uită la mine cumva timid . Observ acum , pentru prima dată cum mă privește, cu teamă să nu facă ceva care să mă supere și mă simt ca un ticălos pentru că l-am lăsat în toți anii aceștia să trăiască așa.
    Hope a avut dreptate , și el a pierdut -o pe mama , el mă înțelegea, el imi înțelegea durerea , mai mult decât oricine .
   Când am vrut să plec din bucătărie , m-am oprit pe loc chiar inainte să pășesc în sufragerie. M-am intors cu jumătate de corp spre tata :
-Tată?
-Da?
-Iți aduci aminte că mi-ai spus ceva deoare o fată pe nume, Kate ?
-Oh, fiule , imi...
-Nu. Voiam doar să îți spun că ar fi o idee bună să o inviți la cină, la noi .
  Tata se uită la mine surprins de parcă ar aștepta să îi spun că totul e o glumă.
-Serios?
   Spune după câteva clipe . Incerc să zâmbesc încurajator:
-Da, tată.
  El se apropie de mine și mă îmbrățișează:
-Multumesc, Ryan !
   Il strâng pe tata în brațe și simt cum o mică parte , una mititica de tot , se aranjează la loc în puzzelul distrus care este inima mea .