Lasă -mă să te iubesc! #Finalizată

Capitolul 11

     Hope

            Deșii poate nu vă vine a crede , datorită comportamentului meu , dar sunt o mare observatoare a lumii din jur . O oamenilor în special . Imi place să îi studiez, să le analizez reacțiile și gândirea. Omul e o ființă fascinantă cu o mulțime de lucruri absolut extraordinare , dar ceea ce mă fascina pe mine cel mai mult era moartea . Nu vorbesc de moartea cu trecerea din lumea acesta în lumea de dincolo și bla , bla . Eu mă refer la momentul în sine al morții. Ce poate fii atât de interesant la acel lucru ? Păi ia să vă explic. Cum sunteți și voi niște oameni și trăiți intr-o comunitate , dacă va uitați în jurul vostru veți observa cum oamenii sunt prea ocupați, de serviciul lor , își fac griji pentru lucruri care uneroi sunt inutile . Nu se bucură de ceea ce au și aleargă mereu după mai mult . Sau sunt unii dintre ei au ură față de altii , se cearta cu vecinii , prietenii sau rudele . În fine , ideea e că noi oameni ca și specie, în general punem accent prea mult pe lucrurile superficiale . Dar vine acel moment de care vorbeam, momentul morții, să spunem spre exemplu că ai un accident de mașină și ești conștient în momentele acelea în care zaci între fiarele mașinii sau cineva îți pune pun pistol la cap . În acel moment, nu te gândești la nici una din banalitățile pe care le-am spus eu mai sus , ci te gândești cum să faci să scapi. Poate chiar ajungi să te rogi sau să implori pentru viața ta .
  Și concluzia pe care am tras-o eu după toată analiza asta a momentului în care viața ta atârnă între viață și moarte e că omaneii nu își prețuiesc viața până când e prea târziu . Doar atunci când sunt puși față în față cu momentul în sine vor mai mult , își doresc ziua de mânie indiferent cum va fi ea , vor doar să trăiască .
   Eu una apreciam viața deoarce să știți de la mine că moartea e mereu mai aproape decât credeți.

        Ryan

        ... Afară e o zi însorită iar eu mă plimb pe stradă . Imi întorc capul intr-o parte și dau de un zâmbet larg și blând. Razele de soare ii mângâie obrajii femeii de lângă mine . Ii zâmbesc inapoi și ne continuam drumul, dar după ce mai fac încă câțiva pași aud un sunet puternic și apoi țipete. În jurul meu oamenii aleargă speriați în toate părțile . Inima imi bate mai repede și imi întorc capul spre femeia de lângă mine . Privire noastre se întâlnesc pentru o clipă și îi pot citii în ochii blânzi apoi rămân stână de piatră. Ea dispare de lângă mine iar eu sunt înghițit de intuneric . Durere și întuneric, singurătate, imbătat în durere .
    Deschid ochii și mă ridic în capul oaselor respirând sacadat . Sunt lac de sudoare și încă simt pe spate fiori.  Mă uit în jur și imi ia o clipă să îmi dau seama că sunt acasă , în patul meu. Mă dau jos din pat și merg spre birou . Imi iau geaca de pe scaun și imi scot o țigară din buzunar . O aprind și ies pe balcon . Trag din ea de câteva ori adânc ca să mă mai liniștesc. Imi trec mâna prin păr și oftez . Coșmarurile astea le am de ani de zile. Le am aproape în fiecare noapte. Pot încerca orice , absolut orice fel de terapie , ierburi sau orice altceva , coșmarurile rămân la fel ca durerea . E mereu acolo, e mereu prezentă .

  ***
  Nu am mai putut să adorm seara trecută așa că am stat și m-am tot uitat la cer până s-a făcut dimineață. Am coborât la bucătărie și am dat de tata . Avea o cană de cafea in mână și se uita la mine surprins:
-Cum de te-ai trezit atât de devreme ?
   Nu aveam eu de gând să îi zic că încă eram bântuit de coșmaruri. Coșmarul acele zi care mi-a distrus viața. Așa că aleg doar să ridic din umeri și să mă îndrept spre frigider . Scot sticla de suc de portocale și iau o gură. Deșii nu mă uit spre el știu că tata mă privește.
-Deci, ce ai mai făcut în ultimele zile , nu prea am apucat să ne vedem ?
   Avea dreptate . Nu ne vedeam aproape deloc deșii locuiam în aceeași casă . Trebuie să recunosc că era puțin și din cauza mea deoarce el lucra foarte mult , eu evităm să vin acasă chiar și atunci când știam că el e acasă.
-Ninic interesant sau nou .
-Ai fost la doamna Forbs ?
-Da !
-Și despre ce ati vorbit?
Face el o încercare . Strâng mâna pe cutia de suc.
-Daca ți-aș spune atunci nu ar mai avea rost să merg la ea .
  Am pus sucul la loc în frigider apoi m-am intors spre el :
-Sau îți e teamă că dai 400 de dolari degeaba?
-Ryan , știi că nu e vorba de bani .
  Normal că nu , aveam o afuriatită de avere .
- Doar că...
Tata ezită.
- Doar că voia să știu dacă e vreau progres .
Mă încrunt și încerc să par nepăsător când îi răspund:
-Poti sa o suni și să o întrebi.
-Stiu . Dar voiam să aflu de la tine .
  M-am uitat o clipă la el și mi-am dat seama că aștepta să îi zic ceva de progresul meu . La naiba , nu există nici un progres.
-O să întârzii.
   El se uita la ceas apoi se uită iar la mine și oftează penteu că am schimbat subiectul dar eu mă fac că nu știu nimic . Își ia sacoul și geanta de acte :
-Ma intorc la 7 . O să fii aici ?
  M-am uitat la el :
-Categoric nu .
-Ma gândeam eu . Bine , pai să ai o zi buna .
-La fel și tu !
  Când tata a închis ușa în urma lui am oftat ușurat, acum eram iar singur . Singur în casa asta mare și nu doar atât, eram singur pe lumea asta .