Lasă -mă să te iubesc! #Finalizată

Capitolul 42

    Hope

-Ce? Nu poți să fii bolnavă.
-Dar sunt , Ryan.
- Nu...
- Imi pare rău.
   A făcut un pas în spate și s-a încruntat:
-Nu. Tu nu poți să fii bolnavă . Ești tânără, ai doar 18 ani , ai atât de multe lucruri de făcut.
- Stiu, dar asta nu depinde de mine .
-De ce nu mi-ai spus ?
- Eu...nu am spus nimănui . În afră de familie nu am vrut ca nimeni să știe.
-Nici măcar eu ?
   Am văzut din expresia feței sale că se simțea rănit .
-Deci, care este tratamentul...cand o să te faci bine ?
-Nu există nici un tratament .
-Nu!
   A făcut un pas în față și mi-a prins obrajii între mâinile lui . Și-a apropiat capul de al meu :
-Trebuie să existe ceva ...
-M-am operat deja o dată când aveam 10 ani ...dar din păcate tumoarea are celule maligme. Credeam că sunt bine, dar apoi tumoarea s-a reprodus.
-Dar trebuie să mai existe doctori ,ori altceva ce putem face ...
  Mi-am pus mâinile peste ale sale și mi-am stăpânit lacrimile când i-am șoptit :
- Am fost la cei mai buni doctori. Nu se mai poate face nimic, Ryan . Imi pare rău!
  A inchis ochii și și-a lipit fruntea de a mea .
- Nu.Nu!
  A făcut un pas în spate și apoi s-a întors și a dat un pumn în perete . Am tresărit când am auzit oasele trosnind la contactul cu butonul dar el nu părea să simtă . Și-a trecut mâinile prin păr și a început să se plimbe prin cameră:
-La naiba !
-Ryan...
  M-am apropiat de el și mi-am pus o mână pe umărul său. Ii simțeam practic corpul tremurând de nervi .
-Imi pare atât de ...
  S-a întors spre mine atât de repede că aproape am tresărit . Mi-a prins capul în mâini și am văzut ceva strălucind în ochii lui :
- Nu spune că îți pare rău! Nu e vina ta .
   A inspirat adânc ca și cum se controla să nu arunce ceva in perete :
-Vom găsii o soluție.
-Ryan...
  Am început eu dar disperarea din privirea s-a m-a făcut să tac.
-Vom găsii una , bine ? Doar ai incredere in mine .
  Deșii știam că nu mai există nimic de făcut . Deșii știam care e diagnosticul meu , în acea clipă , poate că din cauza ochilor lui în care mă pierdeam . Poate din cauza lui sau poate din cauza a ceea ce simțeam față de el ,sau poate ca din cauza faptului ca pentru prima data in viata mea nu am mai vrut sa fiu atat de matura incat sa inteleg si sa accept totul , am aprobat din cap ca și când aș mai fi avut o speranță. Ca și când viața mea ar mai fi avut o șansă.