Lasă -mă să te iubesc! #Finalizată

Capitolul 73 - Already gone

    Hello , dragilor ! Ascultați Already gone - Sleeping At Last în timp ce citiți! Vă mulțumesc pentru susținere și cel mai mult pentru că citiți. Sper să vă placă.

       10 ani după ea ...

   Ryan

  
      Mi-a luat mult , foarte mult timp până să încep să respir din nou, pentru că Hope a fost aerul meu , și când am pierdut-o a fost ca și când nu aș mai fi avut oxigen . Plămânii mei se zbăteau dar nu mai aveau cu ce să se umple iar eu eram între viață și moarte, dar in viața reală eu mă zbăteam intre simțire și amorțeală. Între alegerea durerii și nimic . Am fost tentat , mai mult de o data să aleg nimicul , ar fi fost simplu . Câteva pastile , un glonț în cap dar apoi imaginea ei imi apărea în minte și spuneam Nu! Ea nu și-ar fi dorit niciodată să fac asta , de fapt mi-a spus foarte clar ce vrea să fac .... să mergi mai departe nu era ușor, dar nimeni nu a spus că va fii . Așa că am strâns din dinți și am mai supraviețuit o zi . Încă o zi în care am fost îmbătat de durere și am încercat să îi fac față. Apoi în ziua următoare la fel și în ziua de după la fel .
     Iar acum ...uite-mă aici , la zece ani după ce ea nu mai este încă zbătându-mă dar fără să cedez niciodată. Așa cum a făcut și ea . Hope nu s-a dat bătută nici măcar o clipă . A continuat să lupte până în ultima clipă. A fost o luptătoare  și ...mereu va fi !

***
     Mă aplec peste pătuțul mic și o iau in brațe.  Micuța imi zâmbește și gângurește ceva spre mine :
-Bună, little Hope ! ( micuță speranță)
   Ea zâmbește cum le este specific bebelușilor de 1 an . O privesc , atât de mică, atât de perfectă. Aud pași din spatele meu și apoi un râs scurt când Kim vine spre mine și o ia pe Hope din brațele mele :
-Se presupune că trebuia să o adormi .
   Mă acuză ea dar fără să fie supărată. Ii zâmbesc, mă apropii de ea și o sărut apoi o mângâi pe obraz și ii ofer o sărutare pe căpuțul mic și fetiței noastre:
-Poți să te duci jos , musafiri or să ajungă imediat .  O să o adorm eu pe Hope .
   Dau din cap și mă îndepărtez de ele dar când ajung la ușă mă întorc și le privesc .
   Kim o ține pe Hope în brațe și ii cântă încet în timp ce o leagănă și o privește cu afecțiune. E îmbrăcat cu o rochie albă și are părul acela blond prins la spate dar câteva șuvițe libere ii incadrează fața perfectă. Modul în care razele lumii care intră pe fereastră și  cad pe ea  mă fac și mai mult să cred că am dreptate . Kim e un înger .
  Își ridică privirea și când vede că încă sunt acolo imi zâmbește și apoi imi face blând semn să merg jos . Eu ii zâmbesc iapoi și de data asta o ascult .
   Cobor in bucătărie dar fără să rămân în casă. Ies in curtea din spate și mă uit la cerul albastru fără pic de nori. Un albastru atât de perfect că pare imposibil să existe cu adevărat.
    Inspir adânc. Am cunoscut -o pe Kim cu cinci ani în urmă. Habar nu am cum naiba a ajuns o fată ca ea să se uite la unul ca mine . Adică ea era veselă, plină de viață. Gata de aventură, voia să călătorească și să încerce lucruri noi fără să îi pese de bani , de părerea altora , era exact opusul meu . A durat mult și au fost o mulțime de momente in care aproape am pierdut-o dar cumva până la urmă lucrurile au mers . Ea a rămas. În ciuda faptului că eu sunt cum sunt. În ciudată faptului că eram stricat . Ea a rămas, răbdătoare și înțelegătoare .
   I-am spus totul , despre viața mea , despre trecutul meu . I-am spus că probabil nu o să pot trece niciodată cu adevărat peste și ea a rămas .
   Și până la urmă m-am îndrăgostit de ea... mi-am permis să mă îndrăgostesc de ea.  Ne-am căsătorit și după doi ani ea a născut o fetiță. Hope .
   O iubesc pe Kim . Imi iubesc soția și ea știe asta , dar de asemenea ea știe că o iubesc pe Hope . Că încă o mai iubesc pe Hope . Mereu o voi iubi . Ea este , a fost , și va fi mereu o parte din mine deci să nu o iubesc ar fi imposibil . Kim știe asta și înțelege . Înțelege de ce uneori am nevoie de momente in care să fiu singur cu gândurile mele, înțelege de ce uneori mă trezesc foarte devreme , merg pe cel mai înalt loc de la marginea orașului și privesc răsăritul singur . Dar ea știe ca și mine că nu sunt singur în acele momente pentru că mintea mea e plină de ea ... e plină cu amintiri despre Hope .
    Nu știu ce am făcut ca să o merit pe femeia asta , iubitoare și blândă. Mă întreb asta in fiecare  dimineață în care mă trezesc alături de ea . De fiecare dată când imi zâmbește cu zâmbetul acela cald care reușite să imi ofere speranță.
  
    Dacă închid ochii doar o secundă o pot vedea aici , lângă mine . Hope, se uită la mine și îmi zâmbește . Dar doar o secundă și apoi dispare .
   Simt două mânini care mă cuprind din spate. Imi deschid ochii și când mă întorc dau de ochii perfecți și migdalați a lui Kim .
-Hope a adormit .
   Dau din cap . Ii prind mâinile între ale mele , le duc la buze și le sărut . Ea chicotește. E atât de mică. Are un corp atât de micuț și pare fragilă dar nu e . Ea e singura care reușește să mă țină pe linia de plutire .
   Zâmbește:
-Haide să ne întoarcem în casă, musafirii trebuie să ajungă .
   Dau din cap și ii zâmbesc înapoi. Își împletește mâna cu a mea și pornim spre casă .
   De fapt cred că mi-am dat seama cum a reușit Kim să mă salveze , să mă înțeleagă și să rămână alături de mine .
   Tot ce a fost nevoie să fac a fost să o las să mă iubescă.

     
        În memoria lui Hope Shaw - soră, iubită, fiică, luptătoare

      Sfârșit !