Lasă -mă să te iubesc! #Finalizată

Capitolul 17

     Hope

   Eram atât de aproape unul de celălalt  încât dacă mi-aș fi ridicat puțin capul ne-am fi atins buzele și atunci a făcut-o. Nenorocitul chiar a făcut-o. M-a sărutat. S-a năpustit asupra mea atât de repede că pentru o clipă nici nu am realizat ce se întâmplă, apoi a mai o fost o clipă în care i-am simțit buzele peste ale mele și în stomac mi-a apărut o senzație nouă, ceva ce nu am mai simți până acum. Și în cea de-a treia secundă am zis in mintea mea un ,, Ce mama naibii se întâmplă aici ? " și în clipă aceea mi-am revenit. M-am retras aproape violent din sărut . M-am încruntat bine , o clipă m-am uitat la fața lui care mă privea cu ochii radiind intensitate dar pe buze avea un rânjet . Asta m-a scos din sărite așa că l-am pleznit .
-Ce naiba crezi că faci? Crezi că dacă l-am refuzat pe Ben poți să te dai tu la mine ?
-Te sărutam doar , păpușă! Si recunoaște că ți-a plăcut!
-Nu imi spune păpușă! Și nu mi-a plăcut!
-Ba da , ți-a plăcut! Ba , chiar acum te gândești că ar fi fost mai bine să nu te retragi !
Am râs sarcastic :
-S-o crezi tu!
M-am intors pe călcâie și am pornit-o pe stradă.
-Ia stai așa, unde crezi că te duci?
L-am auzit spunând din spatele meu .
-Acasa !
Am strigat .
-Ba nu mergi nicăieri singură!
-Priveste-mă!
   O clipă nu am mai zis nimic și am crezut că s-a dat bătut și s-a întors la petrece așa că m-am uitat in spate. Și nu , nu plecase , era chiar în spatele meu . Se ținea după mine . M-am oprit și m-am încruntat:
-Ce faci ?
-Vin cu tine.
Am ridicat din sprâncene:
-Pot să am singură grijă de mine .
-Nici nu mă îndoiesc .
-Perfect. Acum te poți întoarce la petrece .
-Nee... era plictisitor . Prefer să merg cu tine .
Am oftat enervată dându-mi seama că nu pot scăpa așa de el . Am continuat să merg . Poate avea să se plictisească și o să plece . Însă el a venit cu mine, a vorbit ceva la un moment dat dar m-am făcut că nu îl aud . Plimbarea mea liniștită care mă lăsa mereu să meditez și să îmi limpezec gândurile era întreruptă de prezenta lui . Nu știu de ce eram atât de hiperconștientă de prezența lui cu toate că nu vorbea și nici nu era prea aproape de mine .
   Când mi-am zărit casa practic am început să alerg spre ea . Abea așteptam să intru și să scap de prezența lui enervantă. Am urcat scările verandei .
-Un mulțumesc ar fi drăguț!
     Am auzit din spatele meu . M-am uitat peste umăr.
- Din nou , nu ți-am cerut niciodată ajutorul.
   Am descuiat ușa:
-Nu ai de gând să îmi urezi noapte bună?m-a întrebat
-Nu.
-Cât de needucat !
Am pufnit și am apăsat pe clanță:
-Noapte bună, Hope !
  M-am uitat in direcția lui și deșii era noapte pot jura că rânjește. Mi-am dat ochii peste cap și am intrat in casă , însă nu imi puteam scoate din minte o intrebare,, De unde imi știa numele? "