Alone - Finalizată✔

11. Orfelinat ;-;

Stăteam eu într-o zi... Și deodată bate cineva la ușă. Era o tipă în sacou, semăna cu o avocată.

-Bună ziua! Familia Anderson? întreabă ea.
-Da. Ce doriți? întreb eu.
-Din câte știu, aici locuiesc doi adolescenți.
-Da, eu și fratele meu. De ce întrebați?
-Din moment ce sunteți minori, va trebui să vă luăm la orfelinat. Dacă nu vă adoptă nimeni până deveniți majori, puteți pleca.
-Ce?!?! urlă Alex din capătul scărilor. Nu putem să rămânem aici? Adică mai avem un an până facem 18 ani!
-Îmi pare rău, nu se poate! spune tipa aia.
-Nouă ne pare și mai rău. zice Alex.
-Pentru ce?
-Pentru asta.

Și-i închide ușa în nas. Mda, așa rezolvă Alex problemele.

-Să știți că o să mă întorc! țipă aia de afară.
-Pa! îi spune Alex.

După ce a plecat, ne-am făcut niște bagaje mici, apoi am plecat la depozit.

-Bună copii! Ce s-a întâmplat? întreabă Carly.
-A venit o tipă să ne ia la orfelinat. Putem să stăm la tine până găsim alt loc în care să stăm?
-La mine nu puteți, dar Denis cred că are destul spațiu la el acasă. Îl sun acum, e ok?
-E perfect, Carly! Mulțumim! spun eu.

Vine Denis și ne ajută cu bagajele, ne mutăm la el, bla-bla.

După câteva zile, plecăm acasă, ca să ne luăm lucrurile rămase. Acolo.....casa era plină de avocați. O văd și pe aia care a venit atunci la noi. Mă stăpâneam cu greu să nu merg acolo și s-o pocnesc în moacă.

-Uitați-i! țipă ea.

Vreo câteva gorile vin spre noi, și ne imobilizează. Rahat!

-Acum veniți cu noi! zice una din gorile.

Ne-au dus la orfelinat. Cum o să mai îndeplinim noi misiuni cu ăștia pe cap? Sunt sigură că nu ne lasă nici măcar să ieșim în oraș.

Eu și Alex, ,,cuminți" cum suntem, ne-am luat la bătaie cu toată lumea. În 3 zile, fiecare copil avea măcar o vânătaie de la mine sau de la el. Suntem chemați la șefa orfelinatului.

-Maya și Alex, nu? întreabă ea.
-Da, da ce?
-Copii, e a șaptea oară în 3 zile când veniți la mine. Ce mai e și de data asta?!
-Am pocnit pe unul. zic eu.
-De ce?
-Că are moacă de prost, ca tine! izbucnesc eu.

Alex începe să râdă.

-Gata! M-am săturat! urlă directoarea. Luați-i!

Și intră două gorile și ne iau pe sus...

Ne lasă într-o cameră întunecată, unde singura sursă de lumină e de la un bec aproape ars. Și ne încuie acolo.

-Eh...măcar nu mai stăm xu idioți. spun eu.

Cred că m-au auzit, fiindcă i-am auzit zicând niște cuvinte nu foarte prietenoase.

-Și acum? mă întreabă Alex.
-Nu știu. zic și scot un pachet de țigări.
-Îmi dai și mie o țigară?
-Cerșetorule!

Spun și râdem amândoi. Aveam la mine vreo 5 pachete de țigări, deci eram ok. Șiiii mi-am adus aminte că am și telefonul. Nu știu ce face Alex zilele astea, dar eu fumez și stau pe telefon :).