Alone - Finalizată✔

34. Măcar am scăpat

-Alo, ce vrei? zice David, psihopatul și jumătate.
-.........
-IAR? Cum naiba intri tu în probleme de genul?
-.......
-Ce-ai zis mă?
-.....
-Bine, vin acum.

Și închide, apoi îmi dă drumul de la chestia aia. Nu-mi mai simt mâna, nici nu cred că o să o mai mișc vreodată. Mă ia de celălalt braț și mă închide într-o cameră mică și întunecoasă.

-Păpușă, plec la idiotul de frate-miu, că iar a intrat în belele.
-Nu-mi. Mai. Zice. Păpușă. zic eu, accentuând fiecare cuvânt.
-Hopa, păpușă, nu te ambala.

Mă enervez și-i dau una în zona vampir. Se ghemuiește și stă în agonie vreo 2 minute, apoi se ridică și scoate de nicăieri niște cătușe, care mi le leagă la mâini.

-Uite ce se întânplă dacă ești rea! zice și mă pupă pe frunte.

Mă zbat cât pot de tare, dar tot ce reușesc să fac e să primesc un pumn.

-Nu te mai zbate! urlă el.

Tac și mă uit la el ca o ciminală ce sunt(sau eram).

-Văd că te-ai liniștit. Acum plec la James. Pa!

Și pleacă.

-Trebuia să fie o urgență. Pe mâna lui mor din prima. îl aud pe James, în spatele meu.
-Tu ce faci aici? întreb.
-Te salvez, nu se vede?

Îmi scoate cătușele și îmi bandajează mâna, care cred că nu mai poate fi folosită la nimic, apoi ieșim amândoi de acolo.

-Stai, deci expilcă-mi și mie mirobolantul tău plan.
-Păi, în primul rând, știam că David n-o să-ți dea bomboane sau ceva dulce. zice sarcastic. În al doilea rând, ești chiar de treabă, deci n-am vrut să te las să mori acolo, așa că am ieșit de aici, am așteptat vreo 10-15 minute, apoi am sperat că n-ai murit, apoi l-am sunat pe frate-miu, spunând că am intrat în belele din nou.
-Din nou? întreb și râd.

Râde și el. După tortură, merge să râzi puțin :)).

-Apoi?
-Apoi... Ce-a urmat. Îmi pare rău de mâna ta. Vrei să mergem la spital să te vadă?
-Ok. Nu că mă doare sau ceva, doar nu o mai simt, și cred că e cam îngrijorător.

N-o fost trafic :)). Dar, într-o minunată curbă, îmi cade telefonul pe mână. Abia acum încep să simt durerea. Țip cât pot de tare.

-Te doare? mă întreabă.
-A, nuu, țip de bucurie! zic ironică.

Conduce mai repede spre spital, unde cred că vin cam des.

Intru imediat la un control.

-Din păcate, brațul dumneavoastră are nevoie urgentă de operație. Există mari șanse să-l pierdeți de tot și...
-Nu-mi pasă. Doar.....fă operația.
-Bine. Pregătiți-vă, incepem în 15 minute.

Ok, deci am timp să-l sun pe Denis, să-i zic că n-am murit și de faza cu brațul.

Ciudat, nu răspunde. Bine atunci, îl sun deci pe Mark și îi zic tot. În 5 minute e la spital :)).

-Hei, ce s-a întâmplat cu Denis de nu răspunde? îl întreb.
-Nu știu, n-am mai trecut pe la ei. Dar... Maya..... Trebuie să-ți zic ceva...
-Domnișoară, sala de operație e gata! zice asistenta.

Boom, suspans! Din nou :)))).