Alone - Finalizată✔

17. Depresie...

De când m-am despărțit de Dylan, am intrat într-un fel de depresie... Nu mai mănânc, nu mai dorm, mai mereu intru în transă fără motiv... Chiar am fost și la director de câteva ori, pe motiv că ,,nu sunt atentă la ore". Pff.

Mergeam la școală într-o zi, și dau de un bețiv. De ce eu, nu știu, dar a început să se dea la mine în gura mare. Mda, l-aș fi omorât, dar nu aveam cuțitul la mine, așa că i-am dat câțiva pumni și move on.

La școală, vine Denis la noi la clasă.

-Hei, ești bine? mă întreabă.
-Da, sunt ok.
-Atunci de ce porți negru și nu mai stai cu nimeni? Pe bune? Ești ok?
-Da, sunt ok!

Nu arătam prea ok totuși. Purtam niște blugi negri, o pereche neagră de adidași și un hanorac larg, negru. Am încercat să-mi dau o șuviță de păr din ochi, dar mi se ridică mâneca hanoracului și....

-Și astea ce sunt? mă întreabă nervos.

Aveam tăieturi. Le-am făcut ieri. Trebuia să mă descarc cumva, așa că mă tai. Știu că nu e cea mai bună soluție, dar.... Asta e.

-Nimic, m-a zgâriat pisica. spun eu.
-Pisica aia pe care nu o aveți? se răstește la mine.
-Da, uite aia! spun și-mi trag mâna.

Vreau să plec la baie, dar Denis mă trage și mă trezesc în baia băieților, lipită de perete. Mda, super ;-;.

-Acum zi-mi ce sunt astea! zice el.
-Tăieturi, nu se vede?
-De ce le-ai făcut?
-Nu-i treaba ta.
-Maya... Eu te iubesc, și nu vreau să ne certăm pe tema asta, te rog, te implor, zi-mi... Ești bine?
-Ți se PARE că sunt bine? Nu, nu sunt bine! Mulțumit? țip eu.

Aproape că începeam o criză, dar Denis mă prinde într-o îmbrățișare caldă. M-am calmat instantaneu. Îmi plăcea acolo. În brațele lui, în siguranță.

Atunci mi-am dat seama de ceva: de ce naiba să mă tai din cauza unui idiot pe care nici nu l-am iubit așa de mult, când îl am pe Denis, pe care îl iubesc. Mult. Și...poate îl plac puțin...

Încep să lăcrimez. Apoi plâng de-a binelea.

-Gata, gata. Sunt cu tine. îmi zice el.
-M-mersi. Nu știu ce-am făcut să merit pe cineva ca tine. spun.

Îmi dă un pupic pe frunte. Eu îl iau în brațe și îl strâng cât de tare pot. Parcă mă simțeam mai bine.

-Ești mai ok?
-Da.... Hai la ore. zic eu.

Plecăm fiecare la el în clasă, amândoi întârziind, logic, dar a meritat. Și sincer, nici nu-mi păsa dacă întârziam, eram prezentă sau chiuleam. Cât timp eram cu Alex sau Denis, eram în siguranță.

Acasă, stăteam la TV, vine mama și mă întrabă:

-Maya, scumpo, ești bine...? Alex zice că nu mai vorbiți de ceva timp, nu vii la masă, ai cearcăne...
-Sunt bine, mama, doar că... M-am despărțit de iubitul meu...
-Offf Maya...

Și mă ia în brațe.

-Dacă nu vrea să fie cu tine, nu te merită. Alesul tău o să-și dea seama că ești unică, crede-mă.
-Mersi, mama. Mă simt mai bine.

Îmi zâmbește și pleacă. Parcă cu ea pot vorbi mai deschis, față de fosta mamă... În fine, după aceea am vorbit cu Denis pe Skype până am obosit, apoi m-am culcat.