Alone - Finalizată✔

22. Offff...

Au trecut 6 luni de la sărbători. Șase luni de când o cunosc pe Jenny. Ea era de pe străzi, așa că s-a mutat la noi. Acum ea stă cu mine în cameră, iar Alex s-a mutat la Denis în cameră.

Eu, Carly și Jenny am devenit cele mai bune prietene, nu existau secrete între noi.

Jenny și Denis se înțelegeau bine. Prea bine. De fapt, sunt împreună de vreo 2 luni... Poate vă întrebați dacă sufăr. Logic, dar rezist.....cred... Dar sunt ok. Îmi revin eu.

...dar tot trbuie să suport cum trăncănește Jenny despre relația ei. Odată, s-a dus la Denis că nu mai știu ce, iar Carly îmi zice:

-Ești ok?

-Nu ar trebui?

-Ba da, dar.... Toată chestia asta cu relația lui Jenny cu Denis...

-Sunt bine, stai liniștită...

-Dacă zici tu...

Apoi se duce la ea în cameră. Eu? Păi eu mi-am luat căștile în urechi, am dat volumul la maxim și am plecat în pădure.... Ignorând oameni... Și dându-mi seama că, oricât aș încerca.... Nu o să am o relație. VREODATĂ.

M-am gândit să nu mai fiu așa ascunsă de lume, deci am plecat în oraș. Trec prin Mall, dar tot ce-mi cumpăr e o pungă de chipsuri cu niște mărunțiș pe care îl aveam în buzunar. Mănânc liniștită, până dau cap în cap cu cineva. În fine, nici chiar cap în cap, fiindcă m-am lovit de un munte de om.

-Ai grijă pe unde mergi! zic țâfnoasă.

-Scuze, n-am vrut...

Persoana era un el. Îmi dă mâna și mă ajută să mă ridic, apoi îi văd fața. NU CRED.... Recunosc moaca aia dintr-o mie!

-Mark?!?! țip eu de mă aude jumătate de Mall.

-Maya?! Ce faci aici, piticanie?

Mark era un vecin de-al nostru. Îl știu de la 4 ani. Până la 10 ani am fost ca niște frați, țineam la el mai mult ca la Alex.... Dar el s-a mutat.... În orașul ăsta, aparent.

Ne-am luat câte o înghețată și ne-am așezat la o cafenea din Mall. Apoi am povestit TOTUL unul altuia. Au trecut 8 ani totuși :)). Am tot vorbit până a venit ora închiderii cafenelei, deci a trebuit să plecăm.

-Hei, vrei să treci pe la mine? Am făcut o tartă cu mere. Am nevoie de părerea unei fete. zice și râde.

-Stai, tu gătești?

-De la 11 ani.

A zis asta așa de serios, încât am bufnit amândoi în râs.

-Deci vii? mă întreabă.

-Ok!

Uau, gătește :)). Am vrut să-l sun pe Alex să-i spun că vin mai târziu, dar nu cred că îi păsa, deci l-am lăsat în pace.

Intrăm într-o garsonieră cu două camere.

-Bun venit la mine acasă! Ignoră te rog praful...și hainele arucate...

Se scarpină jenat după ceafă. Încep să râd. La fel și el.

-Hei, e chiar bună! zic eu, cu gura plină cu tartă cu mere :)). Mai vreau!

-Aia a fost ultima bucată, Păcală! râde el.

Mă comportam ca un copil mic :)).

-Mai știi cum erai când ne-am cunoscut...? mă întreabă.

-Da, de ce?

-Fiindcă acum ești mai rău.

-Hei, ba nu! spun, imitând o voce de copil și lovindu-l cu perna.

-Ăsta e război! zice și începe să mă fugărească prin tot apartamentul.

Apoi a început să mă gâdile. Cum am putut sta eu fără nebunul ăsta 8 ani :))?

Am plecat acasă, fiindcă mă durea burta de la atâta râs :)).

Leneșă, am deschis ușa de la casă, unde.....

Suspans, muahahahahaaha :)). Scuze dacă sunt greșeli de tastare, dar scriu de pe calculator, și mi-e greu cu tastatura. Sper că mă înțelegeți. Bye :*