Iubire la limita infinitului

TE VOI IUBI MEREU!

Ascultați melodia de la media în timp ce citiți.Lectură plăcută!

Imediat după ce las copiii la școală,fac niște cumpărături și plătesc facturile la bancă.Afara nu era foarte cald dat fiind că încă primăvară.Era soare dar nu era prea cald.Totuși,cât de cald ar putea fi în luna Martie.Ajunsă în fața casei,scot cumpărăturile din mașină și intru în casă.
- S-a dus și ziua mea liberă.spun și mă uit la dezordinea din casă.
Las cumpărăturile pe masă în bucătărie și merg în baie.
Iau coșul de rufe și aduc toate hainele de prin casă pe care le văd.Le bag la spălat și strâng hârtiile și ambalajele din sufragerie și bucătărie.
După ce termin cu toată sufrageria și bucătăria,urc în camerele copiilor.
Le așez hainele în dulap,fac paturile și dau puțin cu mătura.In camera lui Robert nu au fost foarte multe de făcut dar fiind că e mai curat decât Maia.Dar ea e fată și eu eram la fel la vârsta ei.Deci nu am ce să îi spun.
Când termin curățenia,scot hainele din mașină și ies cu ele afară pentru a le pune la uscat.
Le înșir frumos pe sforile din gradina din spate și simt cum cineva mă urmărește.Mă întorc dar nu văd pe nimeni.Poate mi s-a părut.După câteva clipe văd gardul viu mișcându-se.Tresar și întreb:
- Cine e acolo?Ieși de acolo și fii bărbat!țip și mă apropii de gard.
Nu știam dacă să mă uit sau nu.Imi fac curaj și ma uit peste gard.Nimic.Puteam să jur că adineauri era ceva acolo.
După ce termin de întins hainele,intru în casă și mă îndrept spre bucătărie.Scot din sacoșă alimentele și le așez la locul lor.E ora două.Am timp să termin mâncarea și să merg la patru după copii.Sunt încă mici și am decis să îi duc la after-school deoarece eu ies de la muncă la ora trei jumătate și nu ar avea cine să îi ia.

***

În sfârșit aveam și eu o oră liberă pentru mine așa că am decis să urmăresc un film înainte să plec după copii.
La ora 3 și jumătate am pornit mașina și am plecat la școală.A fost așa de relaxantă ora aia de singurătate.Nu că aș fi fost împreună cu cineva până acum.Mereu am fost singură.De când a plecat el am rămas singură.Mă tot gândesc și nici acum nu reușesc să înțeleg de ce a plecat.Avea copiii,mă avea pe mine.Poate s-a săturat de mine.Nu prea ne-am certat până să divorțăm.Evident,eu am cerut divorțul după ce l-am prins de două ori cu una în pat.
După divorț,și-a făcut bagajele și a plecat la aia.
Dar nu a dat semne că nu m-ar mai iubi.Mereu era atent cu mine și cu copiii.Mergeam în vacanțe ca o familie unită și fericită.Mereu îmi spunea cât de mult mă iubește și că pentru mine ar fi în stare să își dea viața.Atunci de ce m-a înșelat?Niciodată nu îmi voi putea explica asta.
Și mi-e atât de dor de el.Mi-e dor să îi văd ochii,să mă joc cu părul lui,să îi simt parfumul.Mi-e dor să mă strângă în brațe și să mă sărute.Imi e dor de serile când stăteam amândoi pe canapea uitându-ne la filme.Seri în care îmi spunea că mă iubește.Retraiesc amintirile cu el de parcă ar fi fost ieri.
Vreau să cred că m-a iubit.Vreau să cred că ce am avut noi nu a fost o minciună.Vreau să cred că asta s-a întâmplat doar pentru binele nostru.
Ce tot vorbesc?Care bine?Mă simt ca dracu' de trei ani.Au trecut trei ani de când a plecat și eu plâng și până în ziua de azi după el.Nu pot uita niciodată ce mi-a făcut.Cand a plecat m-a luat și pe mine cu el.Mi-a luat sufletul,mi-a luat fericirea,mi-a luat persoana pe care o iubeam cel mai mult.Acum sunt goală.Acum mai trăiesc doar datorită copiilor mei și ai lui.El chiar a fost primul bărbat din viața mea și va fi și ultimul.Nu voi mai lăsa pe nimeni să între în inima mea.Si dacă va face,îl voi scoate afară.Stiu că sunt tânără și că am toată viața înainte dar eu nu mai vreau pe nimeni.Daca nu e el,nu e nimeni.Eu aparțin doar lui chiar dacă el nu mi-a aparținut doar mie.
Dacă s-ar întoarce?Nu cred că l-aș putea ierta.Nu după tot ce mi-a făcut.Nu aș putea să îl primesc înapoi la mine știind cât am suferit din cauza lui.Habar nu are cum mă simt.Habar nu are că încă îl mai iubesc.
Parchez în fața școlii și îmi șterg lacrimile de pe față,care nu încetează să apară niciodată atunci când mă gândesc la el.
Ies din mașină și aerul ușor rece de după amiază îmi brăzdează pielea.Strâng mai bine geaca de piele neagră pe trupul meu și intru în școală.
Când ajung pe holul lung îl văd pe Robert alături de învățătoare și încă doi copiii.
Mă vede și vine în fugă înspre mine.
- Mami!strigă și mă strânge în brațe.
- Puiul meu.spun și îl sărut pe frunte.
- Mami,să știi că am primit o bulină albă pentru că am învățat să fac corect bastonașele.
- Serios?îl întreb și el aprobă din cap.
- Bravo,băiatul mamei frumos.spun și îl pup pe un obraz.Acum hai să o luăm pe sora ta și să mergem acasă.adaug.
Îl iau de mână și pornim spre clasa Maiei.
Aștept la ușă și o văd ieșind cu fața roșie și umflată.
- Scumpo,ce ai pățit?o întreb speriată.
Mă apropii de ea și o iau de mânuțe.
- Vreau acasă.spune și mă strânge în brațe.
- Îmi spui și mie ce s-a întâmplat?
- Vorbim acasă.
- Bine.Ia-l pe fratele tău și așteptați-mă afară.
Aprobă din cap și merge cu Robert spre ieșire.
Ciocănesc la ușa clasei și intru când aud "Intră".
- Bună ziua.Scuzați-mă că vă deranjez dar aș dori să vorbesc cu dumneavoastră.spun și mă așez în fața catedrei în picioare.
Învățătoarea Maiei nu era foarte bătrână.Avea în jur de 40 de ani,era plinuță și purta mereu parul castaniu în coc.
- Desigur.spune și își așează mai bine pe nas ochelarii cu rame roșii.Sunteți mama Maiei,nu?întreabă și aprob din cap.
- Despre ea voiam să vorbim.Am văzut că a ieșit supărată din clasă.Aveți idee ce s-a întâmplat?întreb îngrijorată.
- Am observat o schimbare a Maiei astăzi.A fost supărată și am înțeles și că a plâns în pauze.Am încercat din răsputeri să aflu de la ea ce s-a întâmplat dar nu a vorbit cu mine.Sper să reușiți dumneavoastră să rezolvați treaba pentru că e o fetiță bună și merită tot ce e mai bun.spune ușor tristă.
- Ok.Vă mulțumesc mult că m-ați anunțat!Voi rezolva eu cu ea.La revedere.
Ies din clasă înainte ca învățătoarea să mai spună ceva.Alerg pe holul mare și singurul lucru care se mai aude e sunetul făcut de ghetele mele care se izbeau de gresia de pe jos.
Ies din școală și frigul mă izbește din plin.
Îi caut cu privirea pe micuții mei dar nu îi găsesc nicăieri și încep să mă panichez.
- Maia!țip și văd că nu răspunde nimeni.
- Robert!țip iar.
Simt cum lacrimile îmi alunecă pe față și ochii mă ustură.
- Nu pot să vă pierd și pe voi.șoptesc printre suspine.
Îi caut prin toată școala și prin curte dar îi găsesc lângă mașină în parcare.
- Doamne,copii,ce m-ați speriat!îi iau în brațe și îi sărut pe frunte pe fiecare în parte.
- Mami,de ce plângi?întreabă Robert.
- Am crezut că v-am pierdut și pe voi.
După puțin timp lacrimile mi se opresc.
Îi urc pe copii în mașină și ies din parcarea școlii.
Mă uit în oglinda mașinii și o văd pe Maia uitându-se supărată pe geam.Nu voi deschide acest subiect de față cu Robert.Nu vreau să treacă prin ce a trecut Maia când Cristi a plecat.Decid să vorbesc cu ea acasă,doar noi două.

Parhez mașina în fața casei și îi conduc pe copii înăuntru.Imi dau jacheta jos și o agăț în cuier.
- Copii,mergeți și vă schimbați.Vă pun să mâncați când coborâți jos.
Iau coșul de rufe și decid să le strâng.Probabil că s-au uscat.
Pășesc pe iarba verde și mă îndrept spre sforile cu haine.Observ o bucată de hârtie albă lipită cu scotch de rochia mea neagră.
Mă apropii de rochie și scap coșul de rufe din mână.
O prind cu două degete și citesc ce scrie pe ea.
Pe foaie scria mare,cu litere de tipar și cu un marker negru " TE VOI IUBI MEREU! ".