Iubire la limita infinitului

Doar noi trei...

După cinci ani...
Mă învârteam de colo-colo prin casă și nu știam ce să fac mai întâi.
Pregătesc mâncarea copiilor pentru la școală și grădiniță și apoi bag o tură de haine la spălat.Dacă cineva mi-ar fi spus cum va fi viața mea peste cinci ani sigur nu l-aș fi crezut și mai mult ca sigur m-aș fi omorât.Cu doi copii ca Maia și Robert am uitat ce înseamnă curățenie în casă și treburi femeiești.Stii cum e vorba "Când copiii sunt mici,problemele sunt mici iar când sunt mari,problemele sunt mari".
Azi am zi liberă de la muncă și voi avea puțin timp doar pentru mine.
- Mama!strigă Maia de sus.
- Ce?răspund exasperată.
- Poți veni puțin?întreabă.
- Acum vin.Sper să fii gata.țip în timp ce urc scările cu o cană mare de cafea în mână.
Deschid ușa camerei Maiei și fac ochii mari când văd că nu e gata.
- Vrei să mă omori?o întreb.
- Nu,mami.Doar că vreau să îmi calci cămășuța asta cu fluturi.Te rog.spune cu ochii de cățeluș.
Oftez și las cana de cafea pe birou.
Bag fierul de călcat în priză și în câteva minute cămașa Maiei era gata.
- Ai cinci minute la dispoziție să te îmbraci și să cobori sau o să întârzii și azi.spun și bat cu două degete ceasul de la mână.
Cobor rapid când aud soneria ușii.O deschid și o văd pe Diana în prag cu o față somnoroasă și îmbrăcată în pijamale.
- Neața.spune și intră în casă.
- Neața.
Inchid ușa în urma ei și mă așez pe un scaun în bucătărie.
- Am plecat de acasă și am venit la tine crezând că nu o să fie haos.M-am înșelat.se plânge și își lasă capul pe masă.
- La mine e mereu haos.
Iau o gură din cafea și las cana pe masă.
- Rămâi aici.Mă duc să văd dacă sunt gata copiii.
Traversez livingul și urc scările.Imi simt nervii întinși la maxim când intru în camera lui Robert și îl văd cum se chinuie să se îmbrace.
- Of,mami.De ce nu m-ai chemat?Am uitat complet de tine.
Robert nu răspunde.
Îl îmbrac complet și cobor cu el jos.
- Bună dimineața,nana.spune Robert spre Diana.
- Neața,scumpete mică.spune și îl pupă pe obrăjori.
- Numai scumpete nu e.spun și îmi dau ochii peste cap în timp ce îi fac ghiozdanul pentru grădiniță.
- Lasă băiatul în pace.ma ceartă ea.
- Robert te-ai spălat pe dinți?îl întreb.
- Am uitat.spun vinovat.
Oftez exasperată și îl trimit să se spele.
Aud pași coborând în fugă scările și mă trezesc cu Maia pe jumătate dezbrăcată.
- Mami,vii să îmi calci altă cămașă?Aia nu îmi place.Te rog.
Nu pot să cred ce aud.
- Maia tu te auzi ce îmi ceri?Ți-am explicat clar și răspicat că nu am timp să îți mai calc încă o cămașă pentru că o să întârziem iar la școală.Casa asta e cu curul în sus,am o grămadă de treabă și pe deasupra nici voi nu sunteți gata.Intelege că m-am săturat să vă tot spun că suntem în criză de timp.Îmbracă-te cu cămașa aia pentru că eu sigur nu o să îți calc alta.țip la ea cam prea tare.
- Dacă era tati,el nu țipa la mine.
Ei bine,asta a fost picătura care a umplut paharul.
- Dacă era tati?Să îți amintesc că taică-tu ne-a lăsat acum mult timp pentru o altă femeie?Ai uitat cumva ce a făcut?Ai uitat cum a plecat fără să se uite în urmă?Maia,taică-tu a plecat de lângă noi de parcă noi nici nu existam pentru el.Acum are o familie fericită,are copii și nici nu se gândește la noi.Si tu vii mie și îmi spui că dacă era el nu țipa la tine?Ei bine el nu mai e.Te-ai pricopsit cu mine și ar fi bine să accepți asta pentru că nu mai ai pe nimeni altcineva.țip și îmi dau seama că acum plangeam și eu și Maia.
O văd fugind spre scări și urcând în camera ei.
Mă prăbușesc pe podeaua rece a bucătăriei și îmi pun palmele pe ochi.
- Silvia...te rog.Nu mai plânge.Uită odată tot.spune Diana luându-mă în brațe.
- Nu pot.Crezi că nu am încercat?Cum pot să îl uit pe el atâta timp când îl iubesc?Îl văd mereu în copii.Robert are ochii și buzele lui trandafirii și Maia are trăsăturile feței lui.Cum pot să îl uit atâta timp cât el e prezent peste tot?
Scot un suspin urmat de alte lacrimi amare.
- Diana,îți jur că uneori îmi vine să mor.spun și scap alte lacrimi.
- Silvia,te înțeleg perfect.Dar dacă tu mori copiii cui rămân?Ce vor face ei fără tine?
- Ce voi face eu fără el?întreb și o iau în brațe.
Simt lacrimile sărate cum îmi intră în gură dar nu le opresc.
- Vei face ce ai făcut și până acum.Te descurci singură de trei ani.O să te descurci și în continuare.
- Nu e la fel fără el.Nimic nu e cum era.M-am mutat aici la București pentru că am vrut să îl las în urmă și să îl uit cum a făcut el cu mine.Dar e peste tot.Il vad în toți și în toate și urăsc iubirea asta idioată pe care i-o port chiar și după trei ani de la divorț.Nu suport să îl știu în brațele alteia.Înțelegi?
- Scumpo,trebuie să îl uiți.Nu poți plânge toată viața pentru el.Trebuie să îți refaci viața și să o iei de la capăt cu altcineva care te iubește cu adevărat.
- Nu îmi refac viața și nu o iau de la capăt cu nimeni.El a fost primul și ultimul bărbat din viața mea.Eu nu aparțin decât lui.
Aud pași pe hol și îl văd pe Robert venind alături de Maia în bucătărie.
- Mami,de ce plângi?mă întreabă Robert.
Își pune mânuțele mici pe fața mea.I le iau și i le sărut ușor pe fiecare în parte.
- M-am lovit.mint.
- E supărată pe mine.spune Maia cu ochii în pământ.
- Oh,doamne,Maia.Nu sunt supărată pe tine.spun și o trag lângă mine.
- Îmi pare rău că ți-am amintit de tati.spune.
- Mie îmi pare rău că am vorbit urât cu tine.spun și o sărut pe frunte.
- Tati?Unde e tati?Vreau să îl văd.spune Robert agitat și lacrimile încep să curgă și mai tare.
Robert nu l-a mai văzut pe Cristi de când avea doi ani iar Maia avea șase.
Robert nu conștientiza atunci ce se întâmplă dar Maia da.Imi aduc și acum aminte de parcă ar fi fost ieri.Cristi a ieșit cu bagajele din casă și le-a băgat în portbagaj.
Maia plângea și țipa la el să nu plece.
El doar a sărutat-o pe frunte,i-a spus că o iubește și a plecat.Și dus a fost.
Nu știm nimic de el.Nu știm nici măcar dacă mai trăiește.Cred că trăiește.Dacă ar fi murit sigur aș fi simțit asta.
- Tati nu e,Robert.spun și se întristează.Dar mami e aici si te iubește enorm de mult.spun și îl strâng în brațe.
- Și pe mine?întreabă Maia evident geloasă.
- Și pe tine.spun și o strâng în brațe.
- Și noi te iubim pe tine,mami.spune Robert iar Maia îl aprobă.
- Deci asta e.Acum suntem doar noi trei și nimeni altcineva.spun încet.