Micah - Ne Aparținem -

-2-

   
    Coborând dintr-o mașină bej, o femeie drăguță în aspect, în jur de 48 de ani, se îndreptă degrabă spre ușa casei în care, în acel timp, se afla singură Eleonor, așteptând. Bătu de două ori și imediat se mută în lateral ca să nu fie lovită.

    — Bună Eleonor, spuse femeia zâmbind la fata ce o primi înăuntru. Îmi pare rău că fiul meu nu a putut fi aici, dar o să te primească cum se cuvine la reședință, cu Lussian.

    — Mă bucur să vă văd doamnă Marlee. Nu era nevoie. Sunt sigură că are multe lucruri care îl rețin acum. Așa că nu trebuie să vă scuzați. Beți ceva? Sau mergem?

    — Aș vrea să discut ceva cu tine înainte de toate, spuse Marlee pe un ton nu la fel de destin ca prima dată.

    — Bine, răspunse Eleonor conducând-o în sufragerie. Luați loc.

    Fata o întâlnise de prea puține ori pe Marlee pentru a fi împăcată și degajată în preajma ei, mai ales în postura în care se vor afla din acea zi înainte.

    Eleonor pregăti un ibric de cafea, turnând apoi conținutul în două căni.  Îi înmână întâi femeii, care nu se sfii să o primească, apoi Eleonor își turnă și pentru ea, punându-se pe fotoliul alăturat, cu inima palpitând.

    — Am înțeles că fratele tău a plecat mai devreme din păcate.

    — Da, așa este. Cred că ați fi dorit să vorbiți cu el.

    — Nu. Lucrul acesta te preocupă mai mult pe tine decât pe el.

    Eleonor privi în lichidul negru de sub buzele sale, din care încă se ridica abur și după puse cana deoparte.

    — Poate nu știi, dar în viață se spune că poți iubi adevărat doar o singură dată. În mare parte e corect.

    — În mare parte? întrebă Eleonor absorbită de cuvintele care ieșeau din gura și prin glasul lui Marlee atât de limpede și frumos. 

    — Eu am putut să o fac de două ori. În tinerețe, mama ta a fost cea mai bună prietenă pe care am putut-o avea și chiar dacă nu mai este printre noi, lucru pe care îl regret enorm, ea ocupă încă acel loc. Prima a fost ea, și a doua a fost datorită ei. Nu am să neg niciodată că fericirea mea e grație unei persoane dragi nouă, de care nu mai avem parte. 

    Marlee îi întinse palma peste masă și Eleonor o umplu cu a ei.

    — Atât timp cât vei dori... chiar și atunci când nu o să o admiți de fapt, dar eu o să știu oricum... o să fiu acolo Eleonor. Pentru tine.

    Marlee își feri privirea încolțită de lacrimi. Pur și simplu nu o putea privi pe Eleonor în ochii ei clari și străini de adevăruri.

    — Îmi cer iertare, spuse ștergându-și obraji. Îmi cer iertare, repetă încet. Tu nu știi, rosti și mai încet.

    Deși înțelesese cuvintele rostite, nu le acordă atenție. Aproape că le uită până Marlee se opri, dar ele rămaseră întipărite pentru un moment mai îndepărtat, dacă avea să vină, se retraseră într-un colț îngust și strâmb.
  
    — Eleonor, suntem mult mai apropiați de Noah. Așa e. Deoarece el a venit primul și am petrecut alături de mama ta bucuria lui și pentru că am apucat să-l văd crescând și să-l cunosc sub splendoarea tinereții și a tuturor anilor pe care îi are, fiindcă l-am privit cum s-a jucat în nisip și fiindcă am purtat discuții ca de la adult la adult cu el. Dar acela nu a fost privilegiul lui. Și nu e. Pentru că tu ești să aoarti de-a dreptul familiei noastre. Vreau să știi că nu trebuie să te străduiești. Nu trebuie să-ți dai silința să te potrivești cu noi. Ca și cum ai fi el.

    — Spuneți că-

    — Ceea ce voiam să spun este că o să-ți fiu alături, și eu și Lussian, indiferent ce. Dacă relația dintre tine și fiul meu nu va merge, să nu te învinuiești și să nu te condamni. Vreau mai mult ca orice să-ți fie bine, împreună sau nu cu el. Pentru tot ceea ce ai întâmpinat în trecerea prin anii ăștia, singură, pentru cât ai suferit din neglijență și lipsa acelora care nu o să-și poată ierta niciodată acel păcat pe care o să-l păstreze în tăcere, în rușinea lor cea dreaptă, pentru binele tău.

    Eleonor privi în ochii ei absorbind acel discurs care o răscoli până în măduvă. Nu îi era înțeles, dar știa că e mai potrivit să nu sape după răspunsuri, altfel risca să se afunde în ele.

    Marlee se ridică, la fel și Eleonor, care nu știa ce să facă, și se lăsă îmbrățișată de femeia care o sprijini și o ameți cu discursul său. De parcă nu era de ajuns, Marlee îi șopti ca trăgându-și niște greutăți enorme de pe suflet, ca eliberându-și umeri și spinările de niște fiare de silnicie, alte scuze purtate cu rouă pe obraji.

    — Bine, încercă femeia să-și ascundă slăbiciunile și să se adune. Unde sunt toate lucrurile?

    Cele două strânseră bagajele în fața mașinii. În timp ce Marlee le așeza în portbagaj, Eleonor se scuză și dispăru în casă. Era cât pe ce să uite de cadoul de la Noah. Îl ridică de pe noptieră și privi ieșind din dormitor, în jurul ei. Fără să piardă mai mult timp decât era necesar așezări câtorva lucruri în felurile lor atât de bine cunoscute, ieși și închise ușa definitiv.

    Porniră la drum.

    — Ce ai acolo? întrebă Marlee observând cutiuța. 

    — Un cadou de la Noah.

    — Nu vrei să vezi ce e? Sau știi?

    Eleonor deschise cutiuța  În ea se afla o mică piesă de aur - două de fapt,  splendide. În forma unor ramuri, sau cum le concepu Eleonor, sub decorul unor coarne de cerb, două accesorii de păr care îi deveniră atât de dragi din prima clipă. Întotdeauna avuse o plăcere pentru lucrurile în miniatură și cum pe de altă parte cerbul era animalul său preferat, cadoul era ideal.

    — E minunat, zise Marlee aruncând o privire la cele două piese și revenind iute cu ea la drum.

    — Așa este, răspunse Eleonor atinsă de impresia darului și atenția fratelui său.

    — Nu vrei să îl porți?

    — Nu încă, zâmbi către Marlee.

    Era oricum pregătită îndeajuns pentru acea zi. Cel puțin așa se vedea. Nu i-ar fi stat rău cu aranjamentul acela, dar cuprinzând-o de dinainte senzația de rău, nu se îndeletnici să adauge mai multe la aspectul său. Marlee nu avea idee de condiția ei din acel moment și nu avea de gând să i-o aducă la cunoștință. Era îndeajuns de rău că știa de boala care puse stăpânire pe ea de multă vreme și că era în regulă cu acest aspect, așa că nu dorea să aducă complicații cu chinul ei.