Micah - Ne Aparținem -

-9-

    După câteva ore Micah în sfârșit putea să răsufle ușurat. Își termină treabă, iar acum era gata să plece la masa planificată. Se uită la Eleonor. Nici nu își dădu seama că ațipise pe acel scaun de o bună vreme și nici că mâna lui încă o ținea strânsă pe a ei. Și continuă să o privească. I se părea atât de delicată, atât de ușor de rănit. Cu bretonul deranjat, cu firele de păr aruncate peste obrajii ei, cu mâna liberă ținându-se pe sine, încolțită. Cu umărul dezvelit, atât de fin, cu genele ca floriile de păpădie, ușoare, lungi , dese. Putea fi orice, iar pentru el era frumoasă în acea clipă. Dar își reveni. Cum putea să-i facă una ca asta iubitei inimii sale? Ea îi fusese fidelă. Cu ce îi greșise? Trebuia să se redreseze.
     Îi dădu drumul. Dădu drumul mâini Eleonorei, iar ea se trezi.

        — Oh, scuze. Ești gata? întrebă ea.

         — Sunt. Acum aranjez să ne vedem cu prieteni mei .

    După o convorbire scurtă la telefon Micah își lua haina peste helanca neagră pe care o purta, iar Eleonor îl urmă trăgându-și paltonul peste ea. Părăsiră clădirea și porniră spre restaurantul vorbit. Tot drumul Micah tăcu. Eleonor îi respectă decizia, neîndrăznind să facă opusul. 
     Ajunși la destinație cei doi fură întâmpinați de doi bărbați și o femeie.

         — Hei, Micah!

     Îl strânseră de mână, îl îmbrățișară și râseră cu el. Urmară prezentările.

        — Bună. Eu sunt Barbara, rosti fata cu pură voioșie. El este logodnicul meu, Ethan, continuă dulce, iar el este camaradul nostru Jaxon, râse . Iar tu ești?

   Micah o prinse delicat de el.

        — Ea este soția mea. Eleonor.

   După încântătoarea primire și salutările de mare bucurie, intrară în restaurant și își ocupară locurile. Ea era prinsă între Jaxon și Micah, odată ce Barbara și Ethan era de nedespărțit. După ce comandară cate ceva, discuția prinse frâu.

         — Sincer Micah, începu Jaxon, de la tine mă așteptam cel mai puțin. Să aud că te-ai căsătorit? Așa din senin? Nu mi-a venit să cred! Trebuia să o cunosc pe care care ți-a înfrânat inima neîmblânzită. Și totuși nu mă așteptam să fie o domniță precum Eleonor, spuse Jaxon.

    Totul era atât de aiurea. Vorbeau de ea de parcă nu era acolo, ceea ce o făcea să se simtă inconfortabil.

         — Iar idila ta cu Serin? fu curioasă Barbara. Credem că era ceva serios între voi. Cred că m-am înșelat. Mereu am fost de părere că e o iluzie ceea ce pare. Oricum, nu ne-am strâns ca să pun vorbe rele pe platou în prezența soție tale. 

     Eleonor zâmbi cu inima strânsă. Era totul atât de ciudat. Nu știa nimic despre oameni de acolo. Micah părea agitat, chiar necăjit la auzul acelor cuvinte. Eleonor își întoarse chipul de la el. Jaxon sesiză momentele de desprindere dintre ei, ca și cum se aflau pe de o parte și de alta a unei prăpăstii de pustiu. Micah se scuză și se grăbi spre baie. Avea nevoie să-și domolească emoțiile care luau avânt în el.
      Barbara și Ethan erau prinși în propria lor poveste care nu-i includea pe cei doi rămași. Jaxon nu rată oportunitatea. O prinse pe Eleonor fără cale de scăpare. 

        — Am băgat de seamă care e relația ta cu Micah. Deloc credibilă dacă îmi ceri părere.

        — A, da? se prinse ea în jocul lui încercând să-l scoată de la bănuieli. Dar te înșeli. Micah și cu mine...
          
     Jaxon îi astupă gura cu o mână. Se lasă către urechea ei și îi șopti în timp ce își plimba mâna de la bărbia sa, pe spatele ei, către fermoarul rochie negre, pe umărul gol, rece:

         — Poți să îl lași. Și să vi în patul meu.

     Eleonor se ridică pulsând cu palmele pe masă. Barbara și Ethan încetaseră să se șicaneze și să-și șoptească cuvinte tandre între ei, tulburați de răgetul zgomotului ce se izbi de pereți restaurantului. Și se lăsă tăcere. Jaxon nu se aștepta la o asemenea reacție. Se trase îndărăt, uimit. Eleonor își trase lent palmele care o usturau și ieși de lângă cei trei. Își flutură absentă mâinile pe lângă corp în timp ce se pregătea să părăsească localul. Micah fugi către ea. Văzu scena în care ea izbi masa, dar nu cele de dinainte.

        — Ce faci? o întrebă oprind-o.

        —  Ce fac? Prietenul tău Jaxon e un nemernic, se răsti Eleonor.

        — Ce a făcut? Ce ți-a zis?
        
    Eleonor își întoarse privirea către ușa din spatele ei, apoi către Micah care o ținea pe loc, zâmbind ironică.

        — Întrebi pentru că îți pasă de mine sau nu vrei să pici prost în fața lor fiindcă ai o soție așa sensibilă? amărî Eleonor cuvintele .

        — Eleonor. Spune-mi te rog! strânse și Micah vorbele pe buze.

   Eleonor îl privi în ochi și îl privi cu o durerea care nu era evidentă decât dacă te aruncai în prăpastia lor.

        — M-a invitat în patul lui. Și iubitei tale i-a oferit același privilegiul? zise ea pe un ton implacabil.

    Micah simți cum i se risipesc mințile și ca o pânză de păianjen ce a fost ruptă, atât de sfâșiată își simți inima, și mai mult, sufletul. Eleonor se întoarse și plecă. El nu putea să-și revină din șoc. Pe urmă se declanșă. Nici nu știu cât timp rămase proptit în fața ușii pe care ieșise Eleonor, vădit de realitate, dar știa că ce urmează o să se termine repede.

     Îl apucă pe Jaxon de haină, îl ridică de pe scaun, îl trânti de perete, zguduindu-i tot trupul și îl lovi cu pumnul de câteva ori în față. Clienți și angajați nu avură timp să reacționeze. Asistau pietrificați.

        — Să te ia naiba Jaxon! Ce încerci să faci? 

        — Ești un prost Micah! spuse Jaxon cu zâmbetul pe buze. Micah îi șterse expresia bărbatului.

        — I-ai cerut lui Serin ce i-ai cerut Eleonorei? îl întrebă răsuflând greu.

        — Putea să refuze. Nu am obligat-o să sară în brațele mele.

        — Era cu mine? îndrăzni să rostească cu emoțiile învălmășite în el.

        — Depinde de cum privești lucrurile.

        — De ce ai făcut-o Jax? Serin... Iar Eleonor? De ce ea?

        — Am făcut o greșeală că i-am oferit o alternativă? având în vedere că acum te interesează mai mult Serin decât soția ta. întrebă sarcastic, amuzat. Micah se cutremură. Îl lăsă să alunece pe podea și ieși în stradă. Se urcă la volan și porni. O apelă pe Serin incapabil să se rețină.

          — E adevărat?

          — Micah, Doamne, unde ești? De ce mă lași să-mi fac griji? De ce nu ai luat legătura cu mine?

          — Serin, e adevărat că a fost ceva între tine și Jaxon când noi eram împreună? Spune-mi că nu e! Te implor, zise Micah în suferință.

          — Micah, eu nu... Te rog, nu a fost nimic...

     Micah închise apelul. Tremura în întregime de nervi și durere. Un sfert de oră stătu aplecat cu capul de volan fără să se gândească la ceva anume. Era pierdut. Devastat. Cotropit. Însuflețit doar de amărăciune și nimic altceva. Și deodată, prin fața mașinii lui trecu cineva care își proiectă umbra până la el. Iar inima îi fu îngherată de groază. 

          — Unde se putea duce?