Micah - Ne Aparținem -

-29-

    
    Cei doi pătrunseră sub insistența flăcărilor plăpânde ale felinarelor, de a le admira, că până să ajungă cu bine la cabană, norii se scuturară sub ei. Micah și Eleonor se grăbiră spre ușa ce se deschise înainte ca unul dintre cei doi să aibă ocazia de a o testa.

         — Surpriză! strigară concomitent două persoane.

         — Raphael? Cielle?

         — Heeei! fluturară ambii din mâini cu zâmbete vinovate și strânse.

         — Ce faceți aici? întrebă puțin supărat Micah.

         — Micah, nu te ambala așa devreme, își strecură nesigur limba Raphael.  

         — Lasă-l pe neghiobul ăsta deoparte Micah, interveni fata din spatele celuilalt. Cielle avea părul lung și cârlionțat din rădăcini până la șolduri și ochii săgetători albaștri. Ne pare rău. Nu a pornit mașina și am rămas aici. Am uitat să trecem pe la o benzinărie în drum încoace.
        
     Micah își frecă fruntea scos din fire.
     Raphael era puțin mai înalt ca Micah și bine făcut. În lumina becului de pe verandă ochii săi în nuanță de capucino erau aprinși de câte o stea în fiecare colț, iar părul de aceași culoare formau un tabloul încântător.

          — Micah.

          — Ce e? se răsti către ea.

          — Nu ai nimic să-mi spui? rosti Eleonor mai iritată decât ar fi fost el în acel timp. Micah tresări la auzul tonului cu care se pronunță ea. Îi păru imediat rău de tonul cu care i se adresă. Se grăbi cu aer de munte, apoi porni:

          — Întâi, el este vărul meu, Raphael. Iar ea este Cielle. Micah se întoarse scos din minți către intruși, ea este soția mea, Eleonor.
          — Îmi pare bine, spuse apoi ea.

          — Și nouă.

          — Cât mă bucur să văd cine este fata care l-a ferecat, pardon,  fermecat, pe vărul meu.

    Micah rânji bătându-i cu pumnul în umăr mai tare decât ar fi trebuit. Eleonor își reținu un surâs.
 
          — Haideți să intrăm.

    Raphael îl descotorosi de una din genți. Cielle o poftim pe Eleonor înaintea sa.

          — Mi-cah, pronunță în continuare soția lui încă indispusă de tonul lui. Continuă, îl îndemnă Eleonor. 

          — Ah. După cum vezi voiam să ne petrecem timpul aici. Îl anunțasem ieri pe Raph să pregătească cabana și să organizeze locul ăsta.

          — Și ce planuri ai?

          — În primul rând să ne instalăm. Apoi am o surpriză pentru tine.

          — Surpriza ta e pregătită de varul tău și Cielle?

          — Scumpo, se plânse el.

          — Eleonor, nu-l lua prea tare. A făcut eforturi să conceapă firul de lucruri pe care ai să le vezi îndata.
            
     Eleonor surâse. Micah intră în sufragerie încruntat și își lăsă bagajul jos, cum făcu și Raphael .

          — Cu voi cum rămâne? îi întrebă Micah pe vărul său și Cielle.

          — Micah, îl îmbună Eleonor cu o voce încântătoare. Normal că or să stea aici. Doar nu-i dai afară?

           — În niciun caz, spuse. Pe Cielle nu. Cu toate că m-ar tenta un gând ca pe tine, Raph, să te las sa dormi în mașina aia căruia i-ai uitat să-i faci plinul.

      Tuspatru râseră.

            — Câte dormitoare aveți aici?

            — Două. Unul aici și podul care e amenajat ca dormitor.

            — Ce alegeți fetelor? întrebă Micah.

            — Pe cel de la parter. De aici. Clar, răspunse Cielle. Și cum ne împărțim?

            — Cielle poți iei ce dormitor vrei. Eu și Eleonor îl luăm pe cel care rămâne. Din nou Raphael, poți să dormi pe bancheta din spate a mașinii sau între scaune dacă vrei să încerci altceva.

            — Ce glumă bună, susură Raphael. Rămân fetele aici și noi mergem sus. Haide.
            
     Micah aprobă. Se duse spre Eleonor și o sărută pe frunte, dându-i bretonul într-o parte.

            — Să nu stai așa. Ai hainele ude. După ce ești gata cu despachetatul și restul, să vi la mine. Bine?

            — Normal.

      Se despărțiseră, cei doi urcând la etaj, iar Cielle și Eleonor intrând în dormitor. În cabană se lăsă o căldură sufocantă. Eleonor își luă o pereche de pantaloni de trening și o bluză subțire, dar renunță la vestimentație sub sfaturile lui Cielle. Aprobă o ținută mai lejeră și delicată. O cămașă albă și o pereche de blugi scurți. Afară, aerul curat și adierea caldă se învălmășeau printre ramuri, peste iarbă, la ușile cabanei. Întunericul se lăsa plăpând. Când fu gata Eleonor urcă în camera celor doi bărbați. Bătu la ușă și intră când fu invitată. Micah se opri din despachetat fiind captivat de apariția Eleonorei atât de plăcută privirii lui. Tuși. 

           — Raph, ce-ar fi să o cauți pe Cielle și să vezi ce face?

           — Sigur, rânji cu gura până la urechi. Ieși în câțiva pași și închise ușa. Eleonor se apropie de Micah cu un zâmbet prudent. El o trase brusc la el și o aruncă pe pat închizându-o pe de o parte și de alta a palmelor sale. Se coboară spre gura ei cu un surâs șarmant, biruitor.

           — Eleonor! Micah! se auziră strigați de la parter. Veniți?
  
     Micah își lăsă capul să cadă deasupra umărului ei.

           — Ăștia doi o să-mi ruineze toate șansele. O să strice orice prilej bun.

           — Șansele să ce? Care prilej?
           
     Se puse pe coate deasupra ei, cu colțurile gurii ridicate și își plimbă cu blândețe degetele peste pomeții ei, apoi îi descoperi fruntea de breton și își coborî privirea în ochii ei, pe urmă îi răspunse:

            — Să te iubesc normal.

    Și îi captă privirea si inima și buzele și nu mai fu nevoie de nimic pentru ca ambii să se simtă întregi sau fericiți.