Micah - Ne Aparținem -

-30-

    Eleonor și Micah coborâră la parter, un miros de conuri de brad împrospătând sufrageria ce nu era delimitată de bucătărie, acolo unde se aflau Cielle și Raphael în chicoteli și îmbrânceli jucăușe.

         — Pentru ce ne-ați chemat? întrebă Micah.

         — Nu voiam să vă dăm pace, atâta tot, glumi Raphael. Eleonor, pot să-l iau puțin pe soțul tău?

         — Ăăă... privi bănuitoare de la unul la altul. În timp ce Micah își împături mâinile la piept părând sceptic, Raphael era destins și încrezător. Bine, zise ea apoi. Haide Cielle, ăștia doi vor să pună ceva la cale și văd că nu ne vor în preajmă, râse Eleonor. Cielle surâse urmând-o.
Intrară în dormitorul lor și cea din urmă închise ușa.

          — Cred că Raph încerca de fapt să scape de mine, rosti Cielle deznădăjduită. 

          — Poftim? sări Eleonor. De ce ar face una ca asta? Și ce-ți pasă?

          — Îmi pasă pentru că îl plac. Dar sunt o fire grea de cap și enervantă, autoritară și imprudentă, așa că de ce nu ar încerca să scape de mine? Și eu cred lucrurile astea despre mine! Cum să mă tolereze el?
          - Cielle... Nu are rost să te consumi pentru ceea ce nu ști. Ar trebuie să faci lucrurile clare între voi.

          — Ți-e ușor să vorbești când deja ai pe cineva. M-ai zici și că sunteți căsătoriți. 

          — Cielle, lucrurile stau altfel între mine și Micah. Între mine și el lucrurile au fost mai încurcate decât ar părea. Dar tu ai o altă cale. Mai accesibilă, mai ușoară. De ce să o ocolești? O să pierzi atât de multe dacă nu încerci măcar. Îți trebuie doar un pas.

          — Eleonor... Cielle o îmbrățișă din senin. Mulțumesc. Am să o fac. Și dacă mă respinge...

          — Nu îți face griji. Îl ști mai bine decât mine. Cu ce s-ar schimba dacă i-ai spune?

          — Nu prea multe. Sunt doar una dintre fetele care suspină după el.

          — Poate că ești singură pe care o așteaptă. Poate e doar prea îngâmfat sau arogant ca să o recunoască. Sau poate îi e teamă, ca ție. Nu ai de unde să ști până nu încerci. Ce ai de pierdut?

           — Puțină încredere, stimă, stabilitate, ceva din astea, glumi cu Eleonor.

           — Vezi, deja sună mai bine.

     Cele două acoperiră camera cu râsete. Eleonor continuă să o încurajeze în timp ce, de partea cealaltă, Raphael purta și el o discuție cu Micah pe aceiași temă, la fel de îngrijorat.

           — Micah, îi prelungi numele Raphael trecându-și mâinile nesigur prin păr.

           — E vorba de Cielle, nu? își exprimă Micah primele gânduri. Se vede de la o poștă și totuși nu vrei să o admiți.

           — Nu sunt laș, ok? Nu vreau să o pierd. Nu vreau să mă confrunt cu Cielle pentru că sunt dat peste cap dupa ea.

           — Și ce te-ai gândit să faci? Oricum o iei, fie că nu îi spui, fie că îi spui, poți să o pierzi.

           — M-am săturat să fiu atât de aproape de ea și să nu pot să fiu mai mult de atât, dar nu mi-a dat niciun semn că simte mai mult.

            — Fă-o.

            — Ce?

            — Nu sunt cu Eleonor decât de ceva timp și unul din multele lucruri pe care le-am învățat e că nu poți să ratezi. Ori te oprești din start, ori o duci până la capăt. Nu te poți opri în mijlocul terenului și să rămâi acolo, blocat. Înțelegi?

            — Înțeleg, vere.

            — Când vrei să iei inițiativa?

            — Ști că am pregătit un picnic pe pontonul lacului care dă direct din spatele cabanei. Am făcut-o pentru tine și Eleonor așa cum ai spus, dar aș vrea-

            — E în regulă Raph, îl întrerupse Micah bătându-l pe umăr. E perfect. Doar... fă-o cum trebuie.

            — Ști doar că m-am îndrăgostit de ea acum 4 ani și am lăsat totul în pace pentru că nu-mi permiteam să o țin lângă mine. Cel puțin așa am crezut. Acum știu că trebuie să fac ceea ce nu am îndrăznit atunci. Nu o să o las să scape decât dacă asta își dorește.

            — Știu, rânji Micah. Seara asta e a ta.

            — Cred că greșești Micah. E a noastră. Să o facem pentru ele să fie memorabilă. E un pact.

            — Firește, îl aprobă Micah strângându-și între ei încheieturile.
          
     După ce se strânseră toți în sufragerie, Raphael își luă inima în dinți și o invită pe Cielle să fugă din calea celorlalți doi. Ea îi fură o privire Eleonorei, care o îndemnă să plece cu el acolo unde avea de gând să o ducă, iar Cielle așa făcut.

            — Haide, începu Micah, am ceva pentru tine.

            — Să vedem.

            — Tu nu încă, rânji către ea.

            — Ce vrei să spui? fu surprinsă Eleonor să audă.
            
      Micah scoase dintr-un sertar o fâșie de material gros și negru, o pamblică prin care nu se vedea absolut nimic.

            — Grozav, râse ea. Nu mă descurc prea bine cu întunericul.

            — Nu-i nimic. Nici nu trebuie.

      O prinse de mână și îi legă cu unul din capetele fâșiei de material, încheietura, și cu cealaltă, pe a lui.

            — Ce faci? surâse emoționată acoperindu-și cu mâna liberă fața privind printre degete către nodul pe care îl forma el la încheietura lui. Micah se aplecă și îi sărută Eleonorei mâna care îi acoperea fața.

            — Ești adorabilă .

            — Încetează, îl îmboldi. El își ridică un colț al gurii și pe nepregătite își aruncă mâinile asupra ei. Începu să o gâdile, iar ea nu putea rezista. O acapară râsul. Nu se putea abține.

            — Încetează. Haha... Micah. Ha... Mi-cah... Oprește-te.

     Când în sfârșit o încolți cu brațele, cu degetele amorțite și capul pe creștetul ei, se opri. Când Eleonor nu mai avea aer și voce de atâta râs.

            — Ești bine?

            — Urăsc atacurile surpriză, îl tachină ea.

            — Ce pot să fac? Ador când râzi. Iar tu iubești cum zâmbesc. Deci e un câștig de ambele părți.

            — Termină, murmură ea.

      Pentru o scurtă vreme rămaseră în tăcere în fața șemineului .

           — Eleonor? rosti cu o voce profundă.

           — Da? 

           — Nimic. Îmi place cum sună. Atât.

           — Micah? spuse ea cu un ton care îl făcu să se piardă în întregime.

           — Îm?

           — Doar îți jucam jocul.

           — A, da? rânji el. Micah urcă pe părțile trupului ei cu degetele, gâdilându-o. Eleonor fugi câțiva pași, dar el o trase înapoi cu ajutorul pamblicii de care erau legați. Ea suspină amuzată. Unde crezi că fugi? continuă el. Încă nu am terminat... Și porni spre ieșire, către grădina ascunsă printre arbori. Valuri de umbre distorsionate de luminile de pe verandă se contopeau în mări de întuneric. Fluturi de noapte fâlfâiau din aripi pe panza cerului. Cântecul greierilor atenuat de răcoarea serii umplea roiuri de pomi care începeau să înflorească pe lângă brazii încă tremurânzi și vi.