Micah - Ne Aparținem -

-8-

     Micah se așeză în fața calculatorului în timp ce Eleonor în spatele lui, față în față.

         — Vrei o cafea? puse el întrebarea luând niste hârtii dintr-un sertar și scoțându-le dintr-o mapă, fără să o privească.

         — Da, te rog.

        — Așteaptă aici. Mă duc să iau.

    Micah ieși. După câteva minute se întoarse cu un platou pe care erau câteva gustări dulci, cornulețe și biscuiți, fursecuri și alte bunătăți de patiserie, și două căni de cafea din care ieșeau aburi fierbinte. Eleonor se ridică să-l ajute.

         — Închide ușa. Lasă astea.

     Eleonor făcu ce i se ceru. Cei doi își ocupară locurile, unul în fața celuilalt, despărțiți doar de o bucată de lemn.

         — Servește-te, o îndemnă.

         — Mulțumesc.

         — Cu ce te ocupi? întrebă Eleonor sorbind din cafea. Mai avea nevoie de zahăr. Ea se uită în lichidul volatil.

          — E amară? constată el aruncând o ocheadă la fată.

          — Puțin.

          — Să văd dacă fac rost, spuse ridicându-se.

          — Nu e nevoie. Fă ce ai de făcut.

          — Nu era numai pentru tine. O să caut pentru mine. Tu poți să o bei așa .

     Eleonor își dădu ochii peste cap  fără că Micah să bage de seamă. El se opri din lucru și plecă.
     După o așteptare scurtă, cineva ciocăni la ușă. Eleonor se ridică si privi la omul în jur de 27 de ani care intră.

          — Nollan nu e aici? spuse el.

          — Nu. Dar cred că o ajung în scurt timp.

          — Atunci o să-l aștept.

    El se așeză lângă ea, pe scaunul alăturat. Lăsă documentele pe biroul lui Micah. Nu se opri din a o examina fără simțire cu ochii acerbi.

          — Tu ești fata despre care vorbesc toți? Cea cu care a venit Domnul Nollan?

          — Îhm-hm, surâse Eleonor incomod.

          — Am înțeles că ai fost clar de senzație... Pot să-mi dau seama de ce...

          — Scuze, dar pot să știu numele tău?

          — Doar dacă o să obțin un beneficiu.

          — Ha-ha, râse de neplăcere, atunci rămâne să aflu de la domnul Nollan, spuse Eleonor frustrată.

          — Domnul Nollan? Cu siguranță nu poți să-i zici nimic având în vedere că îi spui Nollan, chiar domnul Nollan. Ce-ar fi să accepți propunerea ce urmează să ți-o fac, și poți să obții numele meu.

    Eleonor împinse scaunul cu forță în spate în timp ce se ridică deodată, pripit. Intențiile individului se citeau cu precizie în privirea înspăimântătoare cu care o studia. Fusese o mișcare greșită să se expună, din cap până în picioare. Umărul gol pe care i-l oferea rochia neagră. Degetele tremurânde. Silueta delicată.
     Bărbatul se ridică și se aplecă după ea. Era considerabil mai înalt, dar nu mai înalt ca Micah, care atunci apăru vizibil deranjat. Observă impaciența ei.

         — Eleonor ... Privi atent. Auzi ultimele lucruri pe care le spuse individul acela, dar se stăpâni. Henry. De ce ești aici?

    Henry zâmbi strâmb către ea.

         — Mi s-au cerut ultimele grafice. Le-ai pregătite domnule?
            
    Micah se grăbi să i le dea. După ce Henry le avu, plecă, cu o expresie satisfăcută, meschină pe chip.

          — Ți-a făcut ceva? întrebă examinând-o în amănunt.

          — Nu.

          — Fi atentă Eleonor.

     Micah puse câte un plic de zahar în cele două căni.

          — Doar ce am susținut în fața celorlalți că ești soția mea. Nu poți să-mi spui domnul Nollan de parcă aș fi un nimeni.

          — Nu mi-ai dat de ales. Nu m-am referit niciodată către tine altfel. Nici nu am avut timp să dezvoltăm o relație care să implice genul ăsta de învoire.

          — Așa cum eu îmi permit să-ți spun Eleonor, fără să-ți fi cerut permisiunea, o poți face și tu. Mai ales în preajma unor persoane ca cei care ne-au abordat până acum. Trebuie să menținem relația asta în fața lor. 

    Micah se puse din nou pe treabă , în timp ce Eleonor își reveni, luând loc.

           — Am înțeles, rosti ea.

           — Sper să te descurci mai bine în preajma celor pe care o să-i întâlnești azi, i se adresă el pe un ton agresiv.

           — Desigur.

           — Poți să încetezi să mai vorbești cu mine pe tonul ăla? spuse nervos.

           — Poftim?

           — Nu am nevoie de respectul tău. Deci nu am nevoie să fi mereu politicoasă sau formală când îmi zici ceva. Ai priceput?

           — Ok.

          — Mai întrebat înainte cu ce mă ocup. Inginer proiectant. În caz că o să vrea cineva să știe.          
            
     Eleonor își termină cafeaua fără să se grăbească, și, întinzându-și mâna după un biscuite, fu surprinsă să i-o apuce Micah, care fără să-și mute privirea dintre hârtii și pe care nu o desprinse dintre rânduri nici când îi atinse mâna fină, vru să ia o gustare de asemenea. Nu o retrase, nu o respinse, nu se scuză, ci i-o prinse și i-o ținu într-a lui pe birou. Și nu îi dădu drumul. Eleonor nu știa ce să facă. Inima îi tresăltă, iar respirația i se tăie. Dar nu se eliberă. Ci rămase prinsă de el. Nici el nu știa ce face, dar era atât de încântat să îi aibă mâna. Ceva era în neregulă și nu știa ce, dar nu-i păsa. Poate că sentimentele i se schimbau sau poate comitea în acel moment cea mai mare eroare dar, o greșeală se putea simți atât de bine? se întrebă, fără să caute să-și răspundă.