Micah - Ne Aparținem -

-33-

    După o călătorie de trei sferturi de oră pe cărarea pietruită prin pădure, Eleonor era extenuată. Cielle renunțase la pantofi cu toc preferând să simtă răceală pietricelelor și pietrelor în tălpi. Acum mergea de mână cu Raphael în fața ei și a lui Micah. Dar pentru Eleonor nu era de vină călătoria și o știa prea bine.

         — Iubito ești bine? se frământă el în șoaptă.

         — Da Micah. Mă dor călcâiele de la pantofi, atâta tot.

         — Asta se poate aranja, zise el rânjind.

    Se puse pe vine și o îndemnă pe Eleonor să se urce în spatele lui și să o care restul drumului. Nu acceptă un refuz.

     După alte câteva zeci de minute, cei patru ieșiră în fața unui plai verde. În mijlocul lui erau două baloane cu aer cald care-și așteptau îndemnul de decolare.
     Micah o puse jos pe Eleonor. Ea, ca și Cielle, a pășit în față fără să-și creadă ochilor ce era întins înainte.

          — Micah, ți-ai pierdut mințile? strigă ea impresionată.

          — Nu în întregime... Râse.
 
          — A cui a fost idee? Eu nu știam nimic din asta! exclamă surprinsă Cielle.

          — Amândoi am căzut de acord să vă facem surpriza asta și cu ajutorul câtorva prieteni am aranjat totul.

          — Voi... sunteți... incredibili, râseră cele două fete ironice.

          — Doar nu vă e frică de înălțime?

          -— Hă?

          —- Eleonor, ce zici?

           — Nu am cuvinte.

    Cei patru coborâră spre baloanele cu aer cald, unde fuseseră instruiți cu privire la măsurile de siguranță, apoi poftiți cu un însoțitor experimentat, să urce la bord.
    
     Eleonor și Micah și cealaltă pereche se ridicau spre nori în plină zi, dar celor două nu le venea a crede, de parcă ar fi fost o născocire fermecătoare totul și încurând un vis de fluture, căci dânsul trăiește doar o zi. Dar nu. Era realitatea.

          — Micah...

    Eleonor privea cu răsuflarea tăiată împrejmuirile cu vântul care îi vântura părul și hainele. Micah își dădu jos haina și i-o puse pe umeri. Se aplecă și o sărută după ureche.

           — E frumos? întrebă el.

           — E incredibil.

     O înconjură cu brațele pe care ea i le prinse sub piept, privind amândoi în aceași direcție.
     Luna se dezintegra deasupra brazilor și a nucilor. Doar o bucată ascuțită ruptă dintr-un întreg . Aerul e tăios și vântul aspru, dar insuflarea lui era nouă și purificatoare.

           — Lasă-mă să fiu cel care îți face pe plac și tu să fi cea care mă face fericit.

  După ziua de neuitat și o cină gătită la patru mâini de către Cielle și Eleonor, cele două cupluri plecară de la cabană, luând cu ei clipe și momente dăinuitoare. Focul de turmenic de pe cer ardea necontenit cu fulgi și pene albe pe lângă el. Ivirea primăverii își dădea glas prin moțurile de iarbă care încolțeau. Iar oameni răbdători așteptau după ea cu fiecare treacăt de ziuă.