Micah - Ne Aparținem -

-24-

    Micah o lăsă jos rânjind de parcă ar fi obținut, cu sau fără trucuri, ceea ce își dorea cel mai mult. Eleonor se frământă câteva clipe neștiind ce să facă.

       — OK, o luă de mână și porni grăbit pe trotuar spre centru, haide! Avem un banchet astă-seară.

        — Și ce are asta de-a face cu mine?

        — Nu vrei să mă însoțești? se opri și se uită la ea mirat.

    Eleonor ridică din umeri. Micah zâmbi știind că cu ea nu-i va fi ușor, dar trebuie să suporte și să se bucure. Se dădu înapoi și făcu o reverență, invitând-o la banchet.

        — Dragă Eleonor, îmi faci plăcerea de a fi partenera mea la banchetul din seara aceasta? spuse întinzându-și mâna.

     Eleonor se îmbujoră luată pe nepregătite. Începu să râdă, pe urmă se stăpâni reglându-și vocea din gât.

         — Desigur, spuse cu reținere prinzându-i mâna. Mi-ar face plăcere.

   El se ridică satisfăcut și privi la ceasul de la încheietură.

         — Trebuie să ne grăbim altfel vom ajunge târziu. Ce zici? Te deranjează să fugi până la mașină? Dacă nu a luat-o tata.

         — Oh, te rog. Ce e un kilometru? rosti ironică.

     Se priviră preț de o secundă și o luară la fugă. După scurt timp erau la localul unde lăsaseră mașina. Lussian și Marlee încă erau la aceiași masă exploatând din plin ziua liberă pe care o aveau. Se întoarseră în același timp să vadă al cui este tropotul de pe trotuar și se văzură reciproc. Un moment se irosi doar împărțind priviri care expuneau mai multe decât ar fi putut-o face cuvintele. Cei doi tineri își luară la revedere și porniră la drum.

      Se opriră după câțiva kilometri în aglomerarea de magazine, malluri și buticuri. Cei doi coborâră din mașină, Micah prinzându-o de mână și depunându-i un sărut pe tâmplă în timp ce se îndreptau spre prima ușă spre ai găsi Eleonorei o ținută potrivită.
      De cum intrară, toate privirile fură ațintite asupra lor. Micah o însoți printre persoanele care căutau ceva de purtat, până străbătu tot magazinul cu ea. Eleonor nu găsi ceva potrivit, sau comod, sau care să-i atragă atenția. Micah porni cu ea răbdător spre următorul bazar.
      Întâi, Eleonor probă o rochie de culoarea florilor de măr, despicată pe un picior, lungă, fină, care îi descoperea umerii. Deși ei îi plăcu, Micah nu se arătă prea încântat.
Ea apucă un alt umeraș de care era prins o ținută din doua piese. Topul era lejer, alb cu flori negre, cu mânecile până la coate și fundițe. Fusta, până la genunchi, neagră, unduioasă. Ei i se păru sofisticată și delicată, el nu se arătă interesat.
Eleonor trecu mai departe spre o vestimentație care o avantaja conturându-i formele. Era alcătuită dintr-o fustă cu doi butoni și o cămașă cu mâneci voluminoase. Prea formal.
       El o luă spre următorul magazin. Eleonorei îi sări în ochi o rochie albastră, lungă, de catifea, însă expresia pe care o abordă Micah imediat după ce văzu rochia, o făcu să se răzgândească. Înconjurară într-o tură locul, apoi ieșiră.
       Eleonor începu să-și piardă interesul. Fântâna răbdării și înțelegeri ei seca nepotolită.
       Umblând printre rochii, Eleonor cu Micah, care privea în jur, pășind în spatele ei, scoase din adunătură, două ținute care îi atrase atenția. Prima era crem, curgând în valuri de voal până în pământ, iar a doua era într-un mod simplu, atrăgătoare, de un albastru spălăcit spre alb și model pe toată suprafața.

        — Nu e chiar... Nu îmi surâde.

    Eleonor schiță un zâmbet prostesc, înebunită. Se întoarse în cabină, își scoase imediat rochia din urmă și ieși fulgerător. Îi lipi umerașele cu cele două ținute de piept lui Micah și îi spuse neîndurător, cu un zâmbet subtil care îi ancora încordarea și epuizarea:

         — Ști ce? Eu m-am săturat să probez atâtea rochii și pe tine să nu te încânte niciuna. Alege-o tu pe cea potrivită, dar fi conștient că tot tu o să o porți pentru că mie mi s-a urât.

      Apoi ieși fumegând. Micah se grăbi să o oprească .

           — Eleonor. Eleonor! Iubito! strigă văzând că se distanțează. Ea se opinti în loc dându-i lui Micah șansa de a o ajunge din urmă.

           — Decât să-mi petrece timpul aici încercând diferite ținute pentru nu știu ce banchet, prefer să stau acasă pe balcon.

           — Am înțeles. Ai dreptate. Nu contează ce porți, așa e, doar că nu mi s-au părut că sunt demne de tine. Nu vreau să irosesc timpul, dar se pare că e exact lucrul la care mă pricep.

           — Nu e adevărat. Știu că intenție tale sunt bune, dar uneori sunt o risipă. Scuze.

           — Ascultă, pe tine nu o să te ocolesc sau o să te îndepărtez indiferent ce, așa că vorbește cu mine.

           — Bine.

    Eleonor arată cu bărbia spre magazinul din spatele lui. Cele mai multe uși din întreg terenul erau afundate de roiuri de oameni.

          — Doar acela. Dacă nu găsesc ceva convenabil, mă prezint la petrecere în pantaloni.

           — Cum vrei tu, râse el sărutând-o pe frunte. Nu-mi va displăcea nimic din ce vei fi acolo sau din ce ești deja aici. Haide.

       Eleonor se plimbă printre rochii, piese de vestimentații deosebite până spre ultimele rânduri și ultimele manechine. Trecu cu privirea peste câteva ținute puse ca în ramă. Se întoarse însă peste cea de după umărul ei, rochie al cărei farmec părea ascuns de cele orbitoare dimprejur. Pornea din crem, în zona pieptului devenind mai întunecat până spre pulpe, unde se deschidea în aceiași culoare de alună. O luă și o probă. Eleonor se privi în oglindă admirând rochia. Era ideală. Ieși din cabină pentru a i se arată lui Micah, însă el nu era nicăieri.

            — Micah? pătrunse ușor vocea ei.

      El nu se contură de după niciun loc. Eleonor porni în căutarea lui. Trecu pe lângă câteva fete care își întoarseră privirea după ea, apoi pe lângă trei bărbați care o devorau din priviri. Ea începea să se teamă.
      Micah se învârti după ea de cum își auzi numele, însă nu o găsi. O observă în celălalt colț al rândului. Se strecură încet, fără zgomot, după ea, și o prinse de talie. O strânse de el, o ridică și o purtă în cercuri fără să atingă cu vârfurile picioarelor gresia. Eleonor se sperie la început însă recunoscu simfonia râsului lui. Micah o lasă jos, iar Eleonor se dădu înapoi. Își deschise brațele expunându-si ținuta. Micah o privi amorezat până peste cap.

            — Sună ridicol, dar mă risc. Arăți ca cel mai frumos vis al meu.

      Eleonor zâmbi îmbujorată. Micah o apropie de el atingându-i brațul stâng pe care îl străbătu cu degetele până la palma, unde, după degetul mic, mărturisi un sărut.

      După amiaza se prefăcea ușor în seară. Micah își lua sacoul pe el, în timp ce Eleonor își prindea în păr ramurile aurite de cerb dăruite de fratele ei.