Micah - Ne Aparținem -

-16-

       
       — Ok lume! Haideți să vedem cine este partenerul vostru! Calvin poți să începi, spuse Mira.

       — Fiți atenți! Sunteți un total de 28 de echipe. Veți purta un ecuson cu numele vostru și tabăra din care faceți parte. Prindeți-l undeva vizibil. Acum, perechile! Flavin și Ilis. Mira și Leo. Pamela și Sophie. Zeke și Yustin. Rin și Eleonor. Stephany și Terry. Micah și Vivian. Falco și ....

        — O, Doamne. Să nu fie cine cred eu că e. Dă-o în colo! rosti Eleonor frecându-și încruntată fruntea, nevenindu-i să creadă, nevenindu-și în fire.

         — Ce e Eleonor? spuse agitat Micah. Îl cunoști?
       
   Ea zâmbi apăsat. Își plimbă privirea peste arcadele de pomi și pavilioanele coroanelor de ramuri goale.

         — Cine e ? răsună glasul lui Micah aspru și rece.

          — Nu am știut niciodată.

          — Ai fost cu el? întrebă trist.

          — E mult mai amplu de atât. Dar nu, nu am fost cu el. O să-ți spun, promit.

   Micah se înfățișă cu adevărat pierdut. Eleonor se ridică pe vârfuri, îl prinse de față și i-o răsuci spre ea, ținându-și privirile.  

          — Te voi lămuri cât de curând. Nu fi supărat. Micah, nu l-am mai văzut de... mult. Dacă e același tip pe care îl cunosc, atunci, o să te prinzi că nu a fost să fie.

          — Ce insinuezi?
       
    Eleonor zâmbi. Se agață de umeri lui și se saltă până ajunse să îi sărute obrazul. Micah își mută privirea către tabără, deconcentrat. Două persoane veneau spre ei.

          — El e? o întrebă încet.

          — Chiar el, oftă Eleonor.

    Era înalt și bine făcut, șaten, cu ochii albaștri. Prezentabil. Inspirând încredere de sine. Împrăștiind un parfum puternic, îmbietor pentru simțurile oricărei fete. Micah își încordă mușchii la gândul că acel bărbat a făcut-o să stea cu în pământ.

          — Eli. Sunt surprins că ești aici. Chiar tu. Și cu mine.

          — Rin. Vivian. Mă bucur să vă văd, îl evită subtil Eleonor.

          — Văd că, eh, nimic nou.

          — Nici la tine, sublinie Eleonor râzând.

          — Tu? întrebă Rin, cântărindu-l pe Micah.

          — Micah Nollan, spuse.           

          — Se pare că suntem parteneri, sesiză Vivian, o fată în înfățișare plăpândă, ipocrită și veninoasă după cum o știa Eleonor. Avea o privire de șarlatan și un zâmbet intrigant dacă puteai privi în esență.

          — Ați venit împreună? întrebă Rin.

          — Da. Nu bănuiam că vor sta astfel lucrurile.

          — Și nici eu că o să dau peste tine.

     Micah își pierdea ușor-ușor cumpătul pentru toleranța și afecțiunea plăsmuită cu care se adresa lui Eleonor. Pentru cum o trata.

          — Văd că îți merge bine.

          — Pe bune Rin?

          — Vreau să văd cu ești, zise el țintind cu privirea gâtul ei gol, punându-și o mână pe umărul ei, strecurându-și două degete sub haină, pe umăr.

            — Termină! spuse alarmată și surprinsă Eleonor, lipindu-se de Micah. Vivian, voi sunteți ... ?

            —  Oh, nu, nu. Aveam planuri să ieșim cu mai mulți, dar au anulat pe ultima suta de metri și am rămas doar noi. Am spus să nu pierdem ocazia. Și uite peste cine am dat? Vivian își mușcă buza de jos sorbindu-l din priviri pe Micah. El o luă de mână pe Eleonor. Nu putea să tolerează felul în care erau abordați, în special Eleonor.

            — Voi? fu surprins Rin. Eli. Tu cu el?

            — Vrei să comentezi ceva? se răsti apăsat Micah spre el. Dă-i drumul.

            — Nollan, hă? Uimitor. Cum ai pus mâna pe el? se întoarse spre Eleonor.

            — Te plângi de ceva? întrebă Micah fără cumpăt. Leagă-te de mine.

            — Cine ești tu?

            — Sunt soțul ei tâmpitule!

            — Oau! La 19 ani te-ai căsătorit deja! rămase surprins Rin. Ai rămas gravidă cu el și de aceea? sau l-ai corupt pentru că aveai nevoie de ceva anume?
          
     Micah îl lovi cu pumnul în maxilar. Rin zâmbi satisfăcut. Eleonor încremeni în acel timp, pe urmă îl apucă de încheietură pe Micah și îl rupse de Rin, trăgându-l după ea.

            — Eleonor! tună Micah când hotărî că sunt destul de departe.

            — Să nu! îl prevesti. Calmează-te, Micah. E ceea ce vrea.

            — Cine e?

            —Nu pot să te lămuresc. Cert e că, la un moment dat, a fost tot ce am avut nevoie.

            — Cum? spuse supărat, luat pe neașteptate de replica ei.

            — Până când m-am lămurit cine e cu adevărat. Dar nu vreau să devină un punct de cotitură pentru noi. Nu vreau să mă cert cu tine.
        
     Micah își descarcă furia dând cu pumnul într-un trunchi gros de copac care sfârâi.

             — Nu te-am tras de acolo pentru el.

             — Știu, dar nu m-am putut abține. El a...

    Micah se roti deodată prinzându-o pe Eleonor în loc. O înconjură cu un braț ținându-o alipită de trupul unui pom, cu celălalt o blocă fixat deasupra capului ei. Își plecă fruntea pe umărul ei.

             — Ah! Aș vrea să șterg acel contact pe care l-au avut degetele alea pe pielea ta. Le-aș rupe...

             — Potolește-te!

             — Sunt singurul căruia să-i permiți. Oricând vor vrea ceva mai mult de la tine... Ești doar a mea. Nu-i voi lăsa să te aibă.

             — Mereu.

             — Dacă îndrăznește să mai facă așa ceva, voi încălca chiar și legea pentru tine.

    Eleonor începu să râdă. Micah zâmbi, pierind în el orice emoție negativă. O purtă falnic într-o îmbrățișare strânsă aspirând la câteva clipe agățate cu clești de lemn pe ața eternului.