Micah - Ne Aparținem -

-39-

    Sfârșitul după amiezii veni pustiu și singur ca niciodată. Pumnul de foc se disipă după un nor gri, lăsând ce se înălța de la pământ până la cer, în ceață de cenușă. Niciun trecător oarecare să bântuie străzile nu s-ar părea că bântuie străzile, nici-o bufniță să-și cânte somnul, nici chiar frunzele și crengile unduite de vânt nu șușoteau ca-n alte dăți. Doar cerul rămase martor, acoperind întinsul suspinând. Pomi nu se mai înălțau ca altădată pe crestele dealurilor și nici acoperișurile nu colorau depărtarea, decât cu roșul aprins și nestăpânit al focului care rămânea blocat în timpul căderii.

     Așa avea Micah impresia că e lumea în jurul său. Părea atât de mică, atât de simplă și stingheră, îndeosebi când ochii vedeau doar ceea ce mintea proiecta, cu trupul paralizat, înconjurat de stele și vârfuri de vise. Așteptarea îl omora și îi provoca în minte scenarii de nesuportat. Căci, când lumea se sătura să asculte șoaptele zânelor și cavalerilor din noapte, coșmaruri negre și false zâmbete se sileau să vină. 

      — Domnule Nollan, îl trezi doctorul din gândurile negre su, am ajuns să constatăm că donația plămânilor dumneavoastră nu este posibilă. Din păcate rata de  incompatibilitatea ar face ca corpul pacientei sa respingă transplantul, ceea ce nu ar face niciun bine. Îmi pare rău.

       — Trebuie să existe o cale, zise forțandu-se să scoată un sunet clar.

       — Dacă aveți o rudă sau pe cineva care să poată să facă procedeze în același fel ca dumneavoastră. Poate cineva va fi compatibil.

    Nu se gândise la asta. Stătuse tot timpul abătut asupra chipului ei așteptând verdictul care îl dezamăgi. Nu ar trebui ca nimeni altcineva să moara pentru ea înafara lui. Dar ar sacrifica pe oricine, în acele momente, pentru a o salva.

       — Da-ți-mi câteva minute, răzbi el.

       — Desigur.

    Micah își soase telefonul și străbătu lista de contacte. Părinți lui nu ar fi de niciun ajutor. Prieteni lui nu ar fi dispuși. Noah? Îl apelă înghițind în sec.

       — Micah! Nu am putut să dau de niciunul din voi.

       — Unde ești, Noah? întrebă fără să pară o mustrare sau mai rău.

       — Sunt la un hotel. Am aterizat acum două ore și când am coborât nu am mai putut da de Eleonor. Era și normal de vreme ce zborul a întârziat. Părinți tăi nu știu unde sunteți și nici de la reședință nu am primit nicio locație. Sunteți bine?

        — De fapt nu suntem. Eleonor nu e...

     Micah îi povesti pe scurt ce era de știut.

        — Vin acum. Să nu faci ceva necugetat sau să te pierzi cu firea. Totul o să fie bine, Micah! Îți promit!

    După ce apelul se încheie, Micah decise să-i anunțe și pe părinți lui. Riscul să o piardă ,deși nu putea să accepte una ca asta, era prea mare, și să fie singur într-o astfel de fundătură îl seca complet.

     Intră în salonul Eleonorei. I se frângea inima cu fiecare pas pe care îl făcea tot mai aproape de ea. Se aplecă și o sărută pe frunte.
    
        — Cum am putut să fiu atât de orb? Cum am putut fi atât de neglijent? Două luni! Trebuiau să fie cel puțin două luni. Ai de gând să mă părăsești, Eleonor? Ai de gând să pleci, iubito? Când mi-ai spus că nu mai ai timp știai că se va ajunge aici? Încă nu te-am făcut să mă adori. Încă nu am auzit că mă iubești. Încă nu mi-am platit toate datoriile față de tine. Ai râs când te-ai gândit că Noah vine sa mi te ia. De ce lași pe alti să o facă? Ști cum m-am simțit când nu ți-am simțit prezența în săptămâna în care te-ai îmbolnăvit? Înainte să-ți declar toate sentimentele care mă străbat? Groaznic. Ști cum au fost zilele acelea? Oribile. Nu mă lăsa să le retrăiesc pe vecie. Ști cât de disperat am fost în toate dățile în care am crezut că când te-am pierdut? În noapte în care trebuia să luăm cina cu prieteni mei, când ai avut acel accident, când ai vrut să pleci. Ști cât de mult regret timpul în care nu te-am prețui? În care mă gândeam la Serin deși erai în fața mea. Ști cât de mult tânjesc după compania ta, după iubirea ta, după mirosul tău, după zâmbetul tău, după prezența ta, după tine? Ști cât de fericit am fost cu tine? Ști? Nu ști. Așa că ce-ar fi să-mi faci un favor și să trezești?

     Luna s-a înălțat deasupra brazilor și a nucilor. Doar o bucată ascuțită ruptă dintr-un întreg. O lacrimă se scurse pe obrazul Eleonorei din colțul ochilor. Aerul era tăios și vântul aspru. Petale de margarete se aprindeau pe cerul înnegurat.