Micah - Ne Aparținem -

-11-

   Micah îi ură noapte bună sărutând-o pe frunte și imediat cum își mută privirea, se schimbă la față, tulburat lăuntric, având remușcări că Eleonor nu e în locul Serinei, nu era cea pe care și-o închipuia. Ar fi fost mai simplu, mai real. Se duse în camera sa.
   Micah făcu un duș, apoi se schimbă în ceva mai confortabil. Avu nevoie de ceva timp ca să adoarmă.

   Eleonor așteptă să iasă, apoi se întinse în pat. Adormi cu gândul la ce urmează după toate astea. Nu era cu putință să fi fost în toate mințile, ea, sau el. Sesiză ceva în privirea lui... ceva ce îi spunea Eleonorei că ea nu-i era destinată lui... acelei priviri îi era cunoscuți, iubiți, alți ochi. Și știa precis ai cui. Și totuși nu se lăsă pradă tristeți și regretului, ci zâmbi în continuare, de parcă el nu ar fi fost aievea, ci doar un vis frumos și trecător care avea să dispară când s-ar trezi.

    A doua zi amândoi refuzau să se dea jos din pat. Făcură fiecare un efort pentru că era în zadar să se ocolească sau să fugă. Trebuiau să înfrunte adevărul lor, nu al inimilor care tânjeau după iubirea dintre ei.
    Se reuniră la masă, evitându-se complet unul pe celălalt.
     
        — Vrei să vorbim despre aseară? își făcu Micah curaj să deschidă subiectul. Ardea să termine cu discuția asta, dar râvnea în acelaș timp să se lase purtat în farmecele clipelor stătute pentru ei și pentru împletirea sentimentelor lor.

         — Care parte? întrebă ea indiferentă în rolul dureros pe care îl purta.

         — Partea în care ar fi trebuit să nu se fi întâmplă.

         — În fapt, ce s-a întâmplat? spuse ironică păstrând un ton neutru. Dacă spui tu că s-a întâmplat ceva, așa să fie. Dacă spui că nu, atunci fie cum spui tu.

    Micah i se păru că vorbește un alt om cu el. Era atât de rece și nepăsătoare, parcă nu ar fi fost mare lucru. Dar în fond, el de ce ar trebui să facă un eveniment din asta? Se întâmplase și atât. Era doar un sărut. Nu însemna mare lucru.

          — Cred că nu s-a întâmplă nimic până la urmă.

          — Dacă asta vrei... Eleonor se ridică de la masă și porni spre camera ei, mâhnită pe interior și de neclintit pe exterior.

          — Spune-mi că nu simți ceva pentru mine! Ar fi în zadar, strigă la ea.

          — Unui om sărac nu-i poți cumpăra sufletul. Deci ce ai vrea să faci? Iar inima, chiar de nu o rănești tu, e tot distrusă.

          — Ce vrei să spui?

          — Nu e nimic nou sub soare. Nu se v-a schimbat nimic dacă explic. De ce să încerc? De ce să mă strădui să implic în suferința mea un om căruia să nu-i pese, dar să fie informat pentru că el trebuie să știe, mereu și orice.

          — Ești nerezolvabilă. 

          — Îmi pare rău domnule Nollan, dar eu nu sunt Serin.

    Eleonor închise discuția și merse mai departe.
    Micah se refugie în biroul său. În cap îi apăreau imagini cu Eleonor, când o ținu în brațe și o învârti prin cameră, dar râsul era al Serinei. Totul era atât de confuz. Și faptul că îl trădase făcea totul să fie atât de greu.

          — Haide Micah! se îmbărbătă singur. Ai mult de lucru! Scoase o sticlă de vin dintr-o vitrină și luă paharul de alături, apoi turnă. Pe urmă începu să răsfoiască schițe, planuri, hârtii și alte documente.

     În final ajunse să-și petreacă toată dimineața acolo și să consume două sticle de vin. Învârtea între degete același pahar, pe jumătate plin, al celei de-a treia sticle.
    Auzi pași de partea cealaltă a ușii, un ciocănit repezit. Eleonor crapă ușa.

          — Nollan, masa e gata. Vino să mănânci.

          — Hă! Ce onoare. Ai fugit atât de repede de dimineață încât, am spus că e în regulă să-mi înec amarul aici, de vreme ce ție nu-ți pasă orișicât de asta, făcu un cerc cu mâna între el și ea.

           — Căsnicia e legală, dar legea nu o face bună. Sclavia a fost la un moment dat legală.

           — Insinuezi că aici, cu mine, ești condamnată la un rău care e în grațiile lumii. Micah surâse. Eleonor, cât de multe ști despre asta? descrise iarăși un cerc cu mâna. Despre o căsnicie?

           — Știu ce rău poată să iasă din ea. Ce rău poate să scoată din oamenii care nu sunt unul pentru celălalt. Vreau să evit să trec prin asta. Cu tine, în maniera asta, nu am niciun viitor.
        
    Micah rămase pietrificat. Ea se retrase.
    Încă procesa ultimele cuvinte care îi picaseră atât de rău, care se scrijeliră în piele și minte. Izbucni lovind sticla de vin, făcând-o cioburi pe podea.
    Era un adevăr al ei pe care el nu-l putea accepta așa ușor. Inima putea să și-o vândă de câteva ori... acum îi aparținea Serinei... dar pe Micah îl durea sufletul... iar sufletul nu-l putea dărui decât o singură dată.