Micah - Ne Aparținem -

-34-

     Despărțindu-se de noua pereche și ajunși la reședință, Micah și Eleonor începură să despacheteze. Între timp elefonul lui începu să vibreze în buzunar. O urgență interveni la locul de muncă și i se cerea prezența imediată.

       — Du-te, îl îndemnă Eleonor.

       — Ești sigură? E doar o ședință.

       — E o urgență, așa cum ai precizat. Și da, firește, sunt sigură.

    Micah își luă un costum lejer pe el, o sărută pe soția lui în fugă și dispăru. Era aproape seară, iar ea rămase singură. Coborî la parter pentru a cere ceva de îmbucat. Fetele de la bucătărie vorbeau libere și fără rețineri.

        — Credeam că domnul și doamna Nollan se vor întoarce peste încă o zi.

        — Poate că ceva a decurs rău între ei sau a apărut ceva neașteptat.

       — Doar e ziua de naștere a domnului Micah. Ar fi putut să petreacă încă puțin timp departe de aici.

       — Fetelor care e treabă voastră? interveni doamna Lois, cea mai în vârstă. Știți bine că nu e frumos.

       — Deranjez? spuse Eleonor proptindu-se în prag, schițând un zâmbet.

       — Doamnă...

       — Eleonor. Ne cerem scuze.

       — Am încurcat-o, îngăimă o fată în spate. Cea de lângă aceasta o aprobă temătoare.

       — Liniștiți-vă. Nu o să pățiți nimic, dacă, sublinie, îmi aduceți la cunoștință ce zi e azi.

       — Ăăăă... 17 februarie.

       — Tina! o mustră Mel. E ziua domnului Micah, se întoarse spre Eleonor. Nu știați?

       — Nu... privi rușinată.

       — Poate că nu e încă târziu.

    Eleonor își ridică privirea spre fețele care nu purtau expresie luminoase pentru ea. Prinse curaj și decise să plece la firma la care lucra. După ce se pregăti, îmbrăcând o rochie în carouri gri și își ridică părul într-un coc deranjat, rugă pe un bărbat de la reședință să o ducă cu a doua mașină a lui Micah în locul în care era el, pe drum, oprindu-se pentru ai cumpăra un cadou. Intră într-un mall și pentru că nu-i veni nici o idee, alese să-i dăruiască ceva simplu și util. Prinse două cravate cu imaginea lor la gâtul lui făcând-o să surâdă. Își aținti privirea îndeosebi spre cea albastră, delicată, cu dungi negre subțiri. Apoi o preferă pe cea crem structurată.

     Pe după colț veni un bărbat care se opri lângă ea.

        — Cea crem.

        —Hă?

     Eleonor se întoarse spre bărbatul îmbrăcat elegant. Era Henry, cel care o abordase în biroul lui Micah în ziua în care avură masa cu prietenii soțului ei și trecură întâi pe la firmă.

        — Bună, rânji el. Nu ești la petrecerea surpriză a soțului tău?

        — Acolo mă îndrept așa că mă scuzi, zise pe fugă fără să trădeze că nu avea idee despre faptul acela.

     Așeză cravata crem înapoi și merse spre casă cu cea albastră. După ce fu împachetată trecu pe la baie și ieși după câteva minute. Henry nu era nicăieri. Ieși și porni spre firmă.
Ajunsă acolo îl văzu pe Micah înconjurat de multe persoane, cu spiritul său neînfricat și un zâmbet larg. Nu se simți în apele sale în acea atmosferă, dar, când el își întoarse privirea și o ținti cu ochii săi clari, avu impresia că nimic nu e greșit și se află acolo unde trebuia să fie de la început, alături de el.

        — Iubito... șopti el. Scuzați-mă, le spuse oamenilor care îl înconjura, și porni spre ea.

        — Hei, îngăimă Eleonor când el se opri la câțiva pași.

        — Iubito. Îmi încânți ochii... Și inima. Se apropie și o sărută scurt pe buze.

        — La multi ani, rosti înmânându-i cadoul. Data viitoare lasă-mă să știu dinainte. Toți știam cu excepția mea.

        — Scuze, râse el. Nu era necesar , ridică cutia frumos împăturită.

        — Nu e ceva special. Dar sper să-ți placă cât de puțin.

        — Orice, mereu.

        — Ce-ar fi să te întorci la colegi tăi. Ne sorb din priviri.

        — Sigur iubito?

        — Da. Eu o să fiu pe aici.

     Micah o prinse de mână, se aplecă și o sărută pe obraz, apoi se întoarse către grupul firmei.
     Eleonor se apropie de masa pe care erau așezate diferite bucate și încercă o bomboană fondantă. Fu prinsă de o fată puțin peste 21 de ani, într-un dialog jovial.

     Micah se învârti pe lângă invitați apoi se strecură afară din grup intrând în biroul său. Deschise cadoul și constată că ce se afla înăuntru e pe gustul lui. Își scoase cravata pe care o purta și o prinse pe cea dăruită de soția lui. În timp ce și-o aranja în oglindă, Henry pătrunse fără nici reținere înăuntrul biroului lui.

         — Ce faci aici? întrebă supărat Micah.

         — Oh, se pare că Eleonor nu s-a înșelat în privința cadoului, deși eu aveam altă opinie. Îți prinde bine.

         — Ce? fu confuz și enervant Micah. Observă că pe mijlocul abdomenului lui Henry cobora aceiași cravata ca cea pe care o primise de la Eleonor. Își strânse pumni.

         — Totuși, cred că ți-ar veni mai bine cu orice altceva, decât să mă copiezi pe mine.

         — Ai face bine să-ți dai asta jos și să dispari! se pronunță Micah pe un ton agresiv înfigându-se în Henry.

     Henry rânji strâmb și ieși. Micah se întoarse la oglindă privindu-și imaginea. Prinse cravata de la top și o traversă cu degetele până la bază unde simți că ceva nu e bine. Întoarse cravata și observă pe dosul ei o cusătură în formă de inimă. Zâmbi inconștient trecând cu degetul peste ață. Fără dubii era mâna lui Eleonor.
Ieși din birou trecând prin mulțime. Henry privea cu dezgust chipul radiant al lui Micah- care trecu pe lângă el.

         — Poți să o păstrezi, îi aruncă Micah. Nu e nimic deosebi la ea, spre deosebire de... Nu încheie propoziția, făcându-l pe Henry să explodeze. Era evident că se referea la cadoul său unic. Micah își croi drum spre Eleonor. O prinse de talie și o sărută. O trase în centru petreceri cerând un dans lent. Când melodia porni cei doi începură să danseze din priviri îndrăgostiți. Micah îi ținea mâna în mână sa, trecându-și buricul degetului arătător peste inelarul ei zâmbind uneltitor.