Și am privit cu toții spre cer

Eliza

ELIZA AJUSTĂ ECRANUL LAPTOPULUI EI,POZIŢIONÂNDU-SE

în cadru. Să-ţi vezi chipul aşa cum îl vedeau ceilalţi era ca și când ai fi

repetat la nesfârşit un cuvânt, până ce îşi pierdea însemnătatea şi

devenea doar o colecţie de sunete. Dacă Eliza se privea în oglindă vreme

îndelungată, la un moment dat nu mai vedea o fiinţă umană, ci mai

degrabă un extraterestru bizar, tot numai sprâncene stufoase, nas

borcănat de mutant și urechi înfiorătoare de pigmeu.

— Eliza, mai eşti acolo?

Din difuzoarele laptopului vâjâi vocea super-entuziasmată a lui

Sandrine Close, redactorul de la Observat îndeaproape, un website popular

devotat tinerilor fotografi şi muncii lor. Sandrine, o hipsteriţă superbă, cu

părul de foc, la vreo douăzeci şi ceva de ani, o invitase pe Eliza să

„apară" pe site pentru un interviu video transmis în direct pe marginea

subiectului A sosit apocalipsa. Purta o pereche de ochelari tip pisică, de

culoare verde-smarald, și o bluză asortată, care scotea la iveală un

triunghi de piele palidă, al cărui vârf era tăiat de partea de jos a cadrului.

— Da.

— Eşti pregătită să intri în direct?

— Nu ştiu dacă sunt îmbrăcată suficient de bine.

— Arăţi minunat! OK, e ora şase. Intrăm în direct în trei, doi, unu...

Sandrine afişă un zâmbet generos.

— Salutare, Observatorilor! Mă aflu aici cu o invitată foarte specială,

fotografa și bloggeriţa Eliza Olivi. În ultima săptămână am tot publicat

imaginile Elizei, dar, dacă nu i-aţi vizitat blogul, A sosit apocalipsa, puteţi

să daţi clic pe linkul de mai jos. Eliza a tot postat fotografii în legătură cu

efectele asteroidului Ardor asupra oraşului Seattle, folosindu-şi propriul

liceu drept o metaforă a societăţii noastre. Şi pot spune că e genial!

— Ăăă, mersi!

— Aşadar, Eliza, în mod evident ai devenit celebră peste noapte.

Spune-ne cum te simţi.

— Mi se pare ireal. Vreau să zic, totul mi se pare ireal zilele astea,

aşadar, bănuiesc că prin comparaţie e oarecum normal.

Râse, dar era nedumerită de faptul că nu ştia dacă mai râdea cineva

cu ea.

— Nu mă aşteptam să-i pese cuiva de ceea ce făceam. Poate că nici

n-ar fi făcut-o, dacă nu erau pozele cu Andy.

— Andy e băiatul care a fost agresat de agentul de poliţie?

— Da.

Sandrine aruncă o privire spre o bucată de hârtie ascunsă lângă

ecran.