Și am privit cu toții spre cer

Anita

ANITA SE PREGĂTISE SUFLETEŞTE PENTRU INTEROGATORIU.

Se pregătise sufleteşte pentru mustrare. Se pregătise sufleteşte pentru

ameninţări, pedepse, tăceri, degete fluturate, capete clătinate şi toate

celelalte rahaturi obişnuite ale părinţilor, care în mod sigur aveau să

apară ca urmare a evadării ei bruşte de la Casa Graves în urmă cu o

săptămână. Totuşi, nu se pregătise sub nicio formă pentru pierderea cheii

de la maşină. Odată cu ea se dusese și sufletul vieţii de adult — libertatea

de a fi singură. Acum era sub supraveghere permanentă. În fiecare

dimineaţă, tatăl ei o lăsa la Hamilton în drum spre serviciu şi, în fiecare

după-amiază, mama ei sosea la trei patruzeci şi cinci fix pentru a o lua

acasă. Anita nu era lăsată singură nici măcar în casă. La fiecare douăzeci

de minute sau pe-acolo, cineva bătea la uşa ei doar pentru a se asigura că

nu sărise pe Fereastră ca Rapunzel sau ca Julieta.

Un rău puţin mai mic era postul de radio pe care tatăl ei îl asculta în

maşină.

— Intelectualii de la NASA vin astăzi cu o mică ştire legată de

prietenul nostru Ardor, spuse un prezentator infatuat pe care practic îl

puteai auzi devenind tot mai gras şi mai prost pe măsură ce vorbea. Orice

om s-ar aştepta la ceva mai bun de-atât, ţinând cont că tot ceea ce fac ei e

să cheltuiască banii noştri de pe taxe şi impozite și să se plângă că nu

primesc suficienţi bani din taxele și impozitele noastre, dar, hei, cine sunt

eu ca să-i judec? În orice caz, estimările iniţiale spuneau că asteroidul se

afla la vreo trei milioane două sute de mii de kilometri distanţă de

Pământ în timp ce trecea prin sistemul nostru solar. Acum, însă, ei susţin

că ar fi mai degrabă vreo opt sute de mii de kilometri, ceea ce în termeni

de spaţiu cosmic e cât o bărbiereală. Şi e amuzant, ştiţi, fiindcă toţi acei

tipi de la NASA ne inundau literalmente cu toate acele discuţii despre

cum oamenii se fac vinovaţi de schimbările climatice și de găurile din

stratul de ozon şi de toate acele chestiuni despre care noi ştim că nu

reprezintă cu adevărat o problemă, iar acum avem asteroidul ăsta de care

trebuie să ne ferim de parcă ar fi un glonţ din Matrix, și intelectualii spun

doar: „A, păi nu prea l-am văzut, scuze". Aşa că poate tipii ăştia trebuie

să-şi modifice puţin priorităţile, asta zic. Revenim după publicitate.

— Profesorii voştri de ştiinţă vă vorbesc despre încălzirea globală?

întrebă tatăl Anitei, dând radioul mai încet.

— Puţin.

El clătină din cap.

— Fireşte. Am să-ţi dau câteva cărţi pe care să le citeşti când ajungi