Și am privit cu toții spre cer

Peter

PETER SE ÎNECA. ÎNCERCĂ SĂ ÎNDEPĂRTEZE APA, DAR

aceasta continua să vină, la fel de grea ca o piatră. Şi acum, ceva îl

apucase de încheieturile mâinilor, trăgându-l și mai adânc. Avea să

moară aici...

— Peter!

Deschise ochii. Nu se îneca; doar ploua.

— Samantha, zise el, și îsi lăsă muşchii încordaţi să se relaxeze.

Capul îi stătea sprijinit în poala surorii lui. Am fost electrocutat cu

taserul, nu-i asa?

— Da.

— Mă doare capul.

— Asta fiindcă ai aterizat fix în el. Stai puţin.

Misery înlemni.

— Cine dracu-i ăla?

Cineva înainta pe pista de aterizare, venind dinspre cazarmă. Părea

a fi un soldat. Misery se întinse după singura armă la îndemână — o

sticlă de tequila — şi o ridică de gât ca pe un ciocan.

— Ai de gând să arunci cu tequila în el? întrebă Peter.

— De ce nu? Am forţă.

Soldatul, cu silueta deformată de ploaie, se apropie într-un târziu de

ei, suficient cât să-i vadă chipul — Anita Graves, îmbrăcată din cap

până-n picioare în echipament militar.

— Eu sunt, zise ea.

— Ai venit aici ca să dai lovitura finală?

Peter o obligă cu blândeţe să coboare sticla.

— Miz, ea e prietena mea, stai liniştită.

Anita luă o gură mare de aer, ca și când urma să ridice un frigider.

— Peter, Andy n-a fost niciodată combinat cu Eliza. Te-a minţit.

Peter ascultă restul discursului doar cu o jumătate de ureche. Dacă

fruntea nu i-ar fi zvâcnit, şi-ar fi tras una. Fireşte că Andy şi Eliza nu erau

împreună! Ticălosul ăla mic spusese asta doar ca să-l dea pe el la o parte.

O mişcare subtilă, una care ar fi trebuit să-l scoată din sărite (ca să nu mai

vorbim de chestia cu taserul). Dar cum ar fi putut fi furios acum, când

calea spre inima Elizei era în sfârşit liberă?

Înşfacă sticla de tequila și luă o gură zdravănă, atât pentru a amorţi

durerea, cât şi pentru a căpăta curaj. Misery îl avertiză să se ţină departe

de cazarmă, dar nu avea să se dea în lături de la nimic acum. Se strădui

din răsputeri să nu o ia la fugă prin dormitor. Deşi cei mai mulţi

petrecăreţi erau atât de beţi, încât nu şi-ar fi putut recunoaşte nici măcar

părinţii, Peter alese să nu rişte, înaintând nonşalant prin întunericul de la

marginea încăperii. Pe scări îl luă uşor cu ameţeală, dar reuşi să ajungă