Și am privit cu toții spre cer

Eliza

ÎNCHISOAREA ADUCEA PUŢIN CU O TABĂRĂ ŞCOLARĂ, dacă

taberele şcolare ar fi fost populate în mod exclusiv de oameni care chiar

nu voiau să se afle acolo. În acea locaţie se aflau atât femei, cât și bărbaţi,

probabil din cauză că poliţia nu avea suficient spaţiu sau resurse să

asigure o structură separată pentru fiecare sex, astfel că toţi dormeau

într-o singură cameră imensă, plină-ochi cu paturi suprapuse ieftine și

scârţâitoare. Pe un perete erau numai ferestre, însă fuseseră acoperite cu

o bucată de pânză atât de groasă, încât lumina intra numai pe la margini,

precum o ramă albă subţire.

O zi obişnuită consta în mare parte din pierdutul vremii prin

dormitor şi mâncatul la cantină. Micul dejun era format din cereale,

prânzul dintr-un sendviş, iar cina era o combinaţie de carne aţoasă,

legume răsfierte ce se dizolvau pe limbă ca mâncarea pentru bebeluşi şi

chifle de consistenţa buretoasă a hamburgerilor de la McDonald's. De

două ori pe zi, deţinuţii era lăsaţi să iasă afară, într-o curte de beton, care

cândva găzduise câteva terenuri de baschet, unde puteau să mişune, să

facă schimb de provizii de ţigări şi gume de mestecat, care dispăreau cât

ai clipi din ochi (din cine ştie ce motiv, cu toate că şansele să fie legat de

Ardor erau mici, li se permisese să păstreze acele bunuri atunci când

fuseseră aduşi aici) și să absoarbă puţin soare cenuşiu. Uniformele lor

erau formate dintr-un costum albastru-deschis şi bascheţi albi din pânză,

facându-i să semene cu nişte ştrumpfi.

Centrul de detenţie era extrem de populat, însă în aer plutea o

atmosferă bizară de singurătate. Eliza nu avea niciun prieten aici, aşa că

îşi petrecea cea mai mare parte a timpului agonizând asupra tuturor

lucrurilor pe care le-ar fi putut face diferit. De ce nu vorbise cu Peter în

urmă cu câteva săptămâni, după ce aflase că se despărţise de Stacy? De ce

nu se deranjase să răspundă măcar o dată mamei ei? De ce nu petrecuse

mai mult timp cu tatăl ei, în loc să lucreze nonstop la blog? Eliza stătea

trează din pricina acestor regrete, urmărindu-le cum săreau gărduţul din

mintea ei, ca toate acele oi pe care se presupune că trebuie să le numeri ca

să adormi — însă numărătoarea nu o făcea decât să fie şi mai neliniştită.

De aceea încă era trează în toiul celei de-a treia nopţi la centru, când o

greutate ateriză cu delicateţe pe saltea, lângă ea. Prima oară se gândi că

imaginaţia îi juca feste — dar nu, cineva chiar se suise lângă ea în patul