Și am privit cu toții spre cer

Anita

ŞOSEAUA ERA MAI AGLOMERATĂ DECÂT O VĂZUSE ÎN

ultimele săptămâni şi aproape fiecare maşină se îndrepta în aceeaşi

direcţie. Dacă una dintre ele ar fi făcut un accident, exista posibilitatea ca

traficul să se blocheze, exact ca în zilele bune. Anita îşi aducea aminte de

după-amiezile fierbinţi de vară, blocată pe I-5, cu aerul condiţionat și

radioul date la maximum.

Oare era cu putinţă să duci dorul blocajelor în trafic?

— Crezi că e din cauza petrecerii? întrebă ea. Vreau să zic, ştiu că e

abia mâine, dar poate c-au vrut să ajungă aici mai devreme.

— Nu ştiu, zise Eliza, căzută pe gânduri. Poţi să conduci un pic mai

repede?

— Am să-ncerc.

Le luase mult să pornească la drum. După ce Peter demarase în

trombă cu jeepul, Eliza mărşăluise direct în casă şi ceruse cheile de la

Volkswagen-ul Jetta al mamei lui Peter, însă drept răspuns fusese

bombardată cu întrebări de mamă speriată: De ce Peter nu e aici? E cu

Samantha? De ce nu-mi cere chiar el maşina? Ce vreţi să faceţi cu ea? Nu e

periculos? Eliza ridicase vocea, și apoi mama lui Peter ridicase vocea la

rândul ei, iar apoi, tatăl lui Peter le făcuse pe amândouă să fie mai

furioase când refuzase să ia partea cuiva. În vreme ce toată lumea se

certa, Anita cotrobăise prin sertarele de lângă chiuveta din bucătărie,

până ce dăduse peste binecunoscuta siglă W.

— Nu mai contează, doamnă Roeslin, zise ea, trăgând-o pe Eliza din

casă. O să mergem pe jos.

Imediat după ieşirea către 520, Seattle se deschise în faţa parbrizului

lor ca o carte cu imagini 3D. Oraşul meu, gândi Anita. Era păcat că nu

apucase niciodată să exploreze planeta în lung şi-n lat — Paris, Roma şi

Timbuktu. Dar, pe de altă parte, era o senzaţie frumoasă şi intimă să ştie

că locuise doar într-un singur loc: monogamie geografică. Acum vedea

totul diferit, de la coşmarul multicolor al clădirii Experience Music

Project — un muzeu construit ca un omagiu pentru chitara topită a lui

Jimi Hendrix, dar care semăna cu un copil care vomita după ce mâncase

o cutie de creioane —, până la renumitul Space Needle, care părea mult

mai solid şi mai monumental, acum că acele ascensoare nu mai urcau și

coborau în mod constant pe laterale ca nişte cărăbuşi aurii. Atâtea

amintiri: excursii la Pacific Science Center, nopţi petrecute învăţând în

imensa seră de sticlă de la Seattle Public Library, mese austere în familie

luate la cele mai scumpe restaurante din Market. Acum nu putea să nu le

iubească pe toate — ba chiar și pe părinţii ei, cuprinşi în amintire și