Și am privit cu toții spre cer

Andy

— CUM...? ÎNTREBĂ ANDY, DAR LĂSĂ ÎNTREBAREA ÎN aer în

timp ce privea uimit pe geamul maşinii.

De pe autostradă, Boeing Field sclipea precum un regat fantastic

imposibil. Sute de flăcări — torţe, focuri de tabără, ba chiar și pâlpâirile

delicate ale lumânărilor — mărgineau o cărare lungă și şerpuitoare care

se întindea de pe pistele pustii (acum un ocean de maşini parcate) până

spre un hangar imens. Existau și lumini electrice: mii de beculeţe de

Crăciun albe, agăţate ca nişte pânze de păianjen fosforescente într-un pod

vechi; reflectoare care traversau cerul de parcă se aflau în căutarea unor

lucruri aflate deasupra norilor, un caleidoscop de culori de discotecă în

interiorul hangarului; sclipirea roşie a luminilor de frână oferea un foc de

artificii monocromatic pe toată suprafaţa pistei de aterizare. Andy coborî

geamul. Puteai auzi muzica inclusiv pe autostradă, iar un uşor damf de

motorină îndulcea aerul.

Ce bine era dacă întregul karass ar fi putut fi acolo să vadă.

Stătuseră treji până la răsărit, vorbind cu părinţii lui Peter. Toată

lumea plânsese, deşi, în adâncul sufletului său, Andy plânsese puţin și

pentru Bobo. Nu-şi aducea aminte când anume pusese geană pe geană,

însă, când fusese trezit din nou, soarele era deja sus pe cer, puternic ca un

megafon. Părinţii lui Peter dormeau pe canapea, părând îndureraţi până

şi în somn. Peter fusese norocos să-i aibă.

Andy o găsise pe Anita la bucătărie, vorbind în şoaptă cu Misery și

cu Eliza.

— Anita, spusese el, trebuie să mergem să-i vedem pe-ai tăi. Se

aşteptase la un refuz, însă ea îşi ştersese dâra de lacrimi de sub ochi și

încuviinţase.

— Eliza, hai să-ţi dau nişte haine curate, ca să te schimbi, îi

propusese Misery.

Eliza privise în jos la hainele ei și păruse surprinsă să vadă că petele

de sânge încă erau acolo.

— A, da, ar fi bine. Mersi.

Era după-amiază când plecaseră de-acasă de la Peter. Misery

spusese că avea să încerce să meargă la Boeing Field în acea seară, însă

Andy ştia că nu era adevărat. Părinţii ei aveau nevoie de ea acum, la fel

cum și ea avea nevoie de ei.

Interfonul de la locuinţa Anitei nu funcţiona, aşa că Andy se văzuse

nevoit să deschidă poarta cu bara de protecţie a maşinii lui.

— Probabil că nu-s acasă, spusese Anita.

Dar, la câteva secunde după ce dăduse drumul ciocănelului din