Și am privit cu toții spre cer

Eliza

ELIZA STĂTEA PE MARGINEA PATULUI, FRECÂND VÂRFUL

ascuţit al cuţitului de vânătoare şi întrebându-se cum s-ar simţi dacă ar

înjunghia pe cineva cu el: ca și când ai fi testat temperatura unui curcan

gătit? Ca și când ai fi spart coaja unui ou? Ca și când ai fi feliat miezul

roşu al unui pepene? Peter i-l dăduse în acea dimineaţă, înainte să iasă

din casă. În caz de nevoie, spusese el. Lumina lui Ardor scânteia frumos pe

lama cuţitului. Eliza aruncă o privire pe fereastră, către cerul infinit și

plin de stele. Asteroidul era la fel de insignifiant ca întotdeauna — o mică

sclipire în ochiul unui zeu just, echivalentul celest al unei lovituri pe

neve, practic invizibilă până în momentul în care te izbea drept în faţă. O

mulţime de lucruri în viaţă erau fix aşa: asteroizii apocaliptici, cancerul în

fază terminală, dragostea.

Pe hol se auzeau paşi.

— Peter! strigă Eliza, alergând spre uşă.

— Aşteaptă! o sfătui Anita.

Eliza deschise uşa, dar era atât de întuneric, încât nu putea să-şi dea

seama cine era acolo.

— Cine e?

— Eliza?

Era Bobo şi, în spatele lui, o siluetă scundă, musculoasă, densă ca o

stea neutronică: Golden, cu un pistol vârât ostentativ în partea din faţă a

jeanşilor.

Eliza improviză.

— Îl caut pe Andy.

— E jos. Pot să te duc eu.

— Mersi.

Încercă să se strecoare pe uşă fără s-o deschidă prea tare, dar o

mişcare în spatele ei scoase la iveală faptul că nu era singură.

— Mai e cineva acolo, zise Golden.

— Fugiţi! strigă Eliza, înşfacând pistolul lui Golden și aruncându-l

pe cât de tare putu pe hol.

Golden se întinse s-o lovească, prinzând-o violent de umăr, dar apoi

Anita şi Misery îşi făcură apariţia lângă ea pentru a încerca s-o elibereze

și totul deveni confuz. Eliza se legăna când într-o parte, când într-alta, și

sfârşi prin a se roti înapoi în cameră. În prag se auzi o încăierare şi apoi

uşa se trânti. Oameni alergând pe hol, şi apoi, undeva mult mai aproape,

un zgomot uman, umed şi şuierător.

— Bobo?

— Totul a luat-o razna, zise el.

Eliza îşi scoase încet cuţitul din betelia pantalonilor.

— Ce anume?

— Acum mă urăşte.

— Misery? Bobo, ai sechestrat-o?

— Doar fiindcă nu voia să vorbească cu mine. Voiam doar să