Și am privit cu toții spre cer

Peter

CÂND SE SFÂRSI, PETER SE AŞEZĂ PE CANAPEA SI ÎȘI lăsă

mama să-l îmbrăţişeze. Tatăl său schimba posturile întruna, sperând să

găsească ceva care să contrazică într-un fel sau altul discursul

preşedintelui. Ambii plângeau, mama lui ca un şuvoi neîntrerupt, tatăl

său ca o ţeavă prost sudată — o scurgere lentă în jurul marginilor. Peter

îşi iubea părinţii, însă, în aceste momente, ar fi dat orice să se îndepărteze

de ei. Îngrijorarea lor ardea tot oxigenul din încăpere; sentimentele lui nu

puteau respira. El avea doar optsprezece ani! Existau o mulţime de

lucruri pe care încă nu apucase să le experimenteze — să călătorească în

jurul lumii, să facă bungee jumping, să mănânce sushi. Şi ce dracu

aşteptase? De ce presupusese că timpul era un soi de resursă infinită?

Acum, clepsidra se spărsese, şi ceea ce el crezuse întotdeauna a fi nisip se

dovedise a fi un milion de diamante minuscule.

Peter simţea lacrimile mamei lui sângerând prin tricoul său. Se

înfioră. Părinţii lui fuseseră întotdeauna zgârciţi când venea vorba de

încălzirea casei. Un gând haios îi pătrunse în minte: de ce să nu ţină

termostatul de-acum înainte la o temperatură confortabilă de douăzeci şi

şase de grade? Existau şanse mari să nu mai fie nevoiţi să plătească

vreodată factura. Şi oare câte conturi de economii și fonduri fiduciare

aveau să fie sparte pe prostii în următoarele câteva luni? Oare cât de

multe dorinţe secrete aveau să vadă lumina zilei? Oare câţi vecini aveau

în sfârşit să împuşte acei Chihuahua gălăgioşi care îi ţinuseră treji în

fiecare noapte? Sau, și mai bine, de ce să nu îl împuşte direct pe vecinul

fără obraz care nu voia să-şi ţină în casă afurisitul ăla de câine? Brusc,

lumea părea a fi un loc deosebit de periculos.

— Mă duc s-o caut pe Miz, spuse el.

Mama lui gemu cu adevărat — o notă lungă, fantomatică — când

Peter se dezlipi de ea.

— Bună idee, aprobă tatăl său. Dar te întorci imediat, bine?

— Sigur.

Misery avea să fie acasă la Andy Rowen—la Soacra —, acolo unde

gaşca ei pierdea mereu vremea. Îi trimise un mesaj să iasă în douăzeci de

minute; dintr-un motiv sau altul, nu prea voia să-i vadă iubitul în aceste

momente. Veştile în legătură cu Ardor păreau să afirme filosofia De ce

să-ţi mai baţi capul?, pe care Bobo şi prietenii săi o susţinuseră mereu.

Peter nu putea să nu se simtă ca un dobitoc fiindcă se aliase cu aspiranţii

şi căutătorii lumii.

Când ajunse acolo, Misery îl aştepta deja, aşezată pe trotuar într-o