Și am privit cu toții spre cer

Peter

VESTIBULUL DE LA THE INDEPENDENT ERA GOL. PARTICULE

de praf pluteau în lumina tot mai slabă ca nişte insecte moarte într-o

băltoacă. Şemineul era un munte de gunoi. În colţul încăperii, un drogat

al cărui sex nu putea fi identificat era înfăşurat într-un cearşaf murdar,

fredonând o versiune fără cuvinte (şi, prin urmare, fără sfârşit) a

cântecului „Ninety-Nine Bottles of Beer on the Wall". Peter se opri lângă

recepţia abandonată, întrebându-se ce naiba să facă în continuare, când

doi băieţi îşi făcură apariţia printr-o arcadă din spatele încăperii. Erau

îmbrăcaţi în piele neagră zdrenţuită și bocanci cu ţinte.

— Salutare, zise Peter.

— Ce dracu' vrei?

Tonul tipului era mai mult obosit decât ameninţător.

— O caut pe soră-mea. O cheamă Misery. Sau Samantha.

— N-am auzit niciodată de ea.

— Dar de — Peter se schimonosi înlăuntrul lui când pronunţă

cuvintele — prietenul meu Bobo?

Celălalt tip zâmbi, dezvăluind o gură plină de dinţi îngălbeniţi.

— E la şase.

— Ştiţi în ce cameră?

— De ce-aş şti camera? Ţi se pare că-s gay?

— Nu. Scuze. Mersi de ajutor.

Ici și colo, scările erau luminate de lumânări, deşi cele mai multe

arseseră. La etajul şase, într-un apartament, se auzea muzică de la un

casetofon cu baterii. Peter îşi întinse braţele larg şi bătu cu putere la

fiecare uşă, pe stânga și pe dreapta, în timp ce alerga către fereastra din

celălalt capăt al culoarului. Câteva dintre ele se deschiseră în urma lui.

— Îl caut pe Bobo! strigă el.

Uşile se închideau, iar Peter auzea râsete înăbuşite. Apoi, câteva

secunde mai târziu, ceva mai tăcut, foarte aproape.

— Peter?

Se auzi din spatele uşii care era cel mai aproape de fereastră şi cel

mai departe de scări.

— Miz?

— Peter! Scoate-mă de-aici!

Se întinse spre clanţa rotundă, dar, cu toate că se răsuci de parcă ar fi

fost deblocată, uşa nu se clinti. Aproape de podea, descoperi motivul: o

plăcuţă metalică înşurubată atât în perete, cât și în uşă, ţinută în loc cu un

lacăt. Sprijinindu-se de peretele opus, lovi din nou și din nou, până ce

şuruburile ieşiră din tencuială și uşa se deschise larg.

Misery ieşi alergând din întuneric. Faţa îi era mânjită de rimel negru.

Se prinse bine de el, suspinând.

— Îmi pare atât de rău, zise ea. Mi-a zis să aştept o clipă și apoi m-a