Și am privit cu toții spre cer

Anita

LA OPT ZILE DUPĂ ANUNŢ, ÎNTR-0 DIMINEAŢĂ CEȚOASĂ de

Ziua Îndrăgostiţilor, Anita îşi pregăti în secret o valijoară. Incluse haine

pentru o săptămână (bune și pentru mai mult timp, dacă le alterna), trusa

de voiaj (acesta urma să fie un gest măreţ în numele independenţei, nu

un protest împotriva igienei personale) și un sac de dormit cu o pernă (în

cazul în care avea să petreacă noaptea în spatele Escalade-ului). În

viziunea ei, evadarea era atât o alergare departe, cât şi o alergare înapoi.

Prima jumătate a ecuaţiei era destul de evidentă; în ultimele zile, părinţii

ei o luaseră razna. Miercuri, la cină, tatăl ei aruncase de perete o farfurie

cu mâncare, apoi se ştersese la gură cu un şervet şi se ridicase de la masă.

Mama ei, dimpotrivă, îşi ascundea anxietatea în spatele unei faţade

însorite, precum acel strat gros de fond de ten cu care unele fete încercau

să-şi ascundă acneea. În ultima vreme, Anita îşi vedea părinţii ca de la o

distanţă imensă, galactică. Pentru prima oară de când se ştia, îi părea rău

pentru ei. Ambii erau încăpăţânaţi în felul lor, nefericiţi fără s-o ştie. Însă

nu era treaba ei să-i vindece. Singura persoană pe care o putea salva era

ea însăşi.

În ceea ce priveşte alergarea înapoi, aici era mai greu de explicat. Ştia

doar că exista ceva acolo care o chema, iar dacă nu se ducea acum, nu

avea să mai primească vreo şansă. Acesta era (conform mamei ei, în orice

caz) sfârşitul zilelor. Înălţarea la cer. A Doua Venire a lui Iisus. Anita o

auzea fiind descrisă în cel mai sinistru mod cu putinţă în orice zi

plictisitoare de duminică. Apocalipsa lui Ioan — „apocalipsa" fiind

traducerea cuvântului grecesc apokalypsis, care însemna şi „dezvăluire"

sau „revelaţie", aşa cum o învăţase un preot — spunea că sfârşitul lumii

vestea întoarcerea lui Iisus. Însă acest lucru părea neverosimil, asta dacă

nu cumva Iisus plănuia să vină călare pe un asteroid, precum un cowboy

spaţial în veşminte albe. Anita era de părere că ultima carte a Noului

Testament nu se potrivea sub nicio formă cu restul. Începeai cu un tip

extrem de amabil, care îşi petrecea timpul cu prostituate și propovăduia

iertarea, şi sfârşeai cu osândă veşnică și cu Târfa Babilonului. Acesta

fusese primul lucru care îi zguduise din temelii credinţa, urmat curând

de biologia din clasa a noua. Şi, conform unui număr de predici pe care le

auzise, acele îndoieli însemnau că trebuia să se aştepte la o veşnicie de

flăcări ale iadului. Ce distracţie!