Și am privit cu toții spre cer

Anita

CÂND SE DUSE LA CULCARE ÎN ACEA SEARĂ, ÎN FAŢA

porţilor de la baza navală erau deja vreo cincizeci sau şaizeci de oameni,

cărora continuau să li se alăture și alţii — negri, albi şi hispanici, copilaşi,

adolescenţi şi bunici. Cei mai mulţi erau prietenii obştii, însă câţiva pur și

simplu treceau sau se plimbau prin zonă şi se hotărau să se alăture. Cei

care nu aveau saci de dormit sau periuţe de dinţi le primeau de la

prietenii lui Sunny, care probabil prădaseră un magazin de camping pe

drumul spre protest, ţinând cont de toate proviziile pe care le aveau

„întâmplător" la ei. De asemenea, pregătiseră un delicios grătar cu

hamburgeri vegetarieni, hotdogi vegetarieni şi legume, iar cineva

adusese chiar și o imensă prăjitură caramel, coaptă într-un cuptor cu

lemne. Pe la miezul nopţii, câteva maşini de politie trăseseră în zonă, cu

luminile și sirenele pornite, speriindu-i pe toţi cei care dormeau. Cineva

le poruncise la megafon să-şi adune lucrurile și să plece, dar când nimeni

nu făcuse nicio mişcare, poliţiştii renunţaseră şi plecaseră fără să facă

vreun scandal.

A doua zi era sâmbătă, iar grupul de protestatari continua să se

mărească: o sută de oameni, apoi două sute. O dată la câteva ore, cineva

se ducea la cumpărături, adunând banii într-o pălărie sau plătind din

buzunarul propriu. Protestul începea să se transforme iute într-o

comunitate.

În vreme ce Michael, elegantul prieten al lui Sunny, bătea strada în

lung şi-n lat pentru a aduna noi recruţi, Anita se ocupa de organizarea

celor prezenţi. Mâncarea trebuia să fie împărţită în mod egal. Beţivii şi

indisciplinaţii trebuiau să se calmeze, altminteri li se cerea să plece. Un

tip îşi făcu apariţia cu o carabină şi începu să urle că avea să împuşte pe

oricine era responsabil pentru arestarea fiului său. Dură o oră pentru a-l

convinge să-şi predea arma în schimbul unei felii de pizza.

Anita sperase ca Andy şi Peter să o ajute cu responsabilităţile

conducerii, însă asta se dovedise a fi o speranţă în van. În cazul lui Andy,

era mai degrabă o chestiune de caracter — el nu era genul autoritar

(exemplul cel mai bun era faptul că Anita îl prinsese în acea dimineaţă

împărţind un joint cu banda de hipioţi). Îl pusese să se ocupe permanent

de confecţionarea pancartelor, unde creativitatea lui de narcoman putea

să strălucească cu adevărat.

Pe de altă parte, Peter nu părea să aibă energia necesară pentru a

face ceva. Cu toate că Anita nu îl cunoştea prea bine, putea să recunoască