Și am privit cu toții spre cer

Anita

ÎN ORAŞ MAI EXISTAU DOAR CÂTEVA RESTAURANTE dispuse

să stea deschise 24 din 24, indiferent de ceea ce se întâmpla în lume, iar

Beths Cafe era unul dintre ele. Localul era atât de aglomerat, încât

oamenii erau nevoiţi să stea între taburetele de la bar, cu marginile

farfuriilor unele peste altele. Şi chiar dacă meniul arăta ca un document

secret din care fuseseră eliminate multe informaţii — cel puţin 80 la sută

din el era tăiat cu X-uri —, generatorul încă avea destul carburant pentru

a prepara cafea, pâine prăjită, clătite, crochete de cartofi, ceea ce era

suficient pentru a face ca uşa cu clopoţel deasupra să sune întruna.

Anita îşi petrecuse cea mai mare parte a ultimelor zile la Beths, bând

cantităţi uriaşe de cafea, fortificându-se cu gofre şi vorbind cu străini.

Când obosea, pornea agale spre maşină și adormea pe bancheta din

spate. Uneori se gândea să se ducă acasă, unde putea schimba câteva

umilinţe cu un pat cald și o farfurie cu mâncare gătită în casă. Dar apoi îşi

aducea aminte de chipul mamei ei când îşi vorbiseră ultima oară — du-te

și osândește-te singură — şi îşi dădea seama că mai degrabă prefera să

doarmă pe străzi decât să se întoarcă acasă în patru labe.

Aşa ar fi vrut să-şi petreacă ceea ce mai rămăsese din scurta ei viaţă

— mâncând preparate de restaurant și dormind în Escalade (care acum

era doar o bucată mare de metal, de vreme ce folosise din greşeală toată

benzina când adormise odată cu motorul pornit) —, doar că în acea

după-amiază auzise ceva în cafenea. Un tip şi-o tipă, probabil undeva la

vreo douăzeci și cinci de ani, stăteau aşezaţi în fata unor rucsacuri uriaşe

de camping. Chelneriţa îi întrebase de unde veneau.

— Din Portland, răspunsese tipul.

— Ce faceţi în Seattle?

— Suntem aici pentru petrecere, răspunsese femeia. Cea de la

Boeing Field.

— Aţi bătut cam mult drum pentru o petrecere.

— Adevărat. De fapt, am venit cu o întreagă caravană. Petrecerea

asta e singurul lucru pe care prietenii noştri l-au aşteptat cu nerăbdare în

ultima lună.

Anita uitase oarecum de Petrecerea de la Sfârşitul Lumii, ajungând

la concluzia că era la fel de moartă și îngropată ca celelalte vise ale ei.

Dar, de îndată ce începuse să stea la taclale cu ceilalţi clienţi de la Beths,

descoperise că mulţi oameni încă plănuiau să meargă. Într-un fel, avea să

se întâmple, chiar dacă nu se întâmpla. Nu aveau nevoie de Chad ca s-o