PENTRU CELE CÂTEVA SUTE DE ELEVI CARE ÎNCĂ MAI
veneau la şcoală zi după zi, dimineaţa începea acum cu o adunare
obligatorie de douăzeci de minute, prezidată de agentul Foede,
directorul interimar numit de minister. Acesta le transmitea cele mai noi
informaţii legate de Ardor (ca şi când ei nu căutau obsesiv pe internet de
o sută de ori pe zi), apoi dădea cuvântul consiliului elevilor, care fusese
însărcinat cu organizarea unor sesiuni zilnice de cinci până la zece
minute de „îndemnuri încurajatoare". Zilele de miercuri erau rezervate
membrilor rămaşi în echipa de teatru a liceului, Sindromul Morţii Subite
La Maimuţele Bebeluş, în timp ce grupul de băieţi care cânta versiuni a
cappella ale cântecelor pop interpretate de femei — Miley Cyborg —
dădea concerte în fiecare vineri. Celelalte trei zile erau la dispoziţia unei
distribuţii alternative alcătuite din talentaţi şi netalentaţi, dovedind că
zece minute puteau părea două sau două sute. Totuşi, astăzi, cea care
rezervase sesiunea era Anita; ea și Andy urmau să dezvăluie în mod
oficial Petrecerea de la Sfârşitul Lumii.
— Bună dimineaţa, Hamilton! îi salută agentul Foede din spatele
pupitrului.
Era poliţistul perfect — solid, rubicond şi plin de el.
— Bună dimineaţa, domnule Foede!
— Astăzi am ceva foarte important să vă spun. Am fost informat că
sâmbăta asta se plănuieşte o adunare politică în parcul Cal Anderson.
Sunt aici să vă pun în vedere că este strict interzis să participaţi la acest
eveniment.
Anita auzi un clic undeva în apropiere. Două locuri mai încolo, Eliza
Olivi făcea poze întrunirii. Părul ei şaten închis, uşor ondulat, îi atârna
liber pe umeri, atingând vârful unui pandantiv ankh de argint care
atrăgea privirile spre vortexul pieptului ei generos. De asta era Andy atât
de interesat de ea. Nu era ca şi când Anita nu înţelegea; frumuseţile fără
creier în genul lui Stacy Prince puteau fi considerate ca fiind din plastic,
însă Eliza era diferită. Îti dădeai seama că avea să fie o femeie frumoasă,
nu doar o fată frumoasă. Totuşi, Anita se întreba dacă Andy recunoştea
nesiguranţa care stătea în echilibru perfect între cele două scuturi de
protecţie ale Elizei: atitudinea de căţea şi ţinutele scurte. Sau poate că
numai celelalte fete o puteau vedea, asemenea acelor frecvenţe pe care
numai câinii le pot auzi.
Eliza o observă pe Anita studiind-o. Se ridică și îl mută cu un singur
cuvânt pe elevul de clasa a unsprezecea care stătea între ele:
CITEȘTI
Și am privit cu toții spre cer
Teen Fiction...Peter reveni la realitate, după ce, cu privirea aţintită spre cer, reluase în minte scurta conversaţie pe care o purtase cu domnul McArthur. Tot nu ştia ce să înţeleagă din ea. - Poftim? - Am spus că nu e sfârşitul lumii. Aşadar, o persoană nu te...
