Și am privit cu toții spre cer

Anita

ANIŢA CITISE ODATĂ CĂ TOATE ÎNTREBĂRILE TRIVIALE

aveau o singură variantă de răspuns, dar când venea vorba de întrebări

importante, orice răspuns era valabil. E viaţa prea scurtă? Fireşte — nu

există niciodată suficient timp ca să faci toate lucrurile pe care le vrei. Şi

fireşte că nu — dacă ar fi mai lungă, ai aprecia-o și mai puţin decât o faci.

E de preferat să trăieşti în principal pentru binele tău sau pentru binele

celorlalţi? Pentru tine, fireşte — e o nebunie să fii responsabil pentru

fericirea altor oameni. Şi pentru ceilalţi, fireşte — egoismul e doar o altă

formă de a te izola, când toţi ştiu că adevărata fericire constă în prietenie

și iubire.

Oare Anita se simţea diferit după ce se culcase cu Andy?

Fireşte că se simţea — să-ţi pierzi virginitatea era mereu un moment

important şi, pentru ea, reprezenta sfârşitul unei călătorii începute în

urmă cu şase săptămâni (şi cum era cu putinţă să înghesui atâtea vieţi în

numai şase săptămâni?), când plecase din casa părinţilor ei doar cu o

valiză și o barcă plină de furie. Mai important, sexul cu Andy o apropiase

de el într-o manieră în care nici măcar nu ştia că e cu putinţă, o manieră

care era concretă şi lipsită de cuvinte fără să fie mentală (Dumnezeu ştia

că petrecuse deja suficient timp în propria minte) sau spirituală (ceea ce

nu prea înghiţea). Legământul lor era acum fizic și uman și pământean.

Era cea mai pură negare a morţii care putea exista: extazul îndărătnic al

trupului, inima neostenită. Anita simţea că în sfârşit înţelegea de ce

dragostea era simbolizată de acel organ grotesc care pompa şi risca să se

înfunde, să se spargă sau să producă un atac. Întrucât inima era motorul

trupului, iar dragostea era un act al trupului. Mintea îţi putea spune pe

cine să urăşti, să respecţi sau să invidiezi, însă numai trupul tău — nările

și gura și materialul orb şi mare al pielii tale — îţi putea spune pe cine să

iubeşti.

În acelaşi , timp, era absurd să se considere pe de-a-ntregul

transformată — ea și Andy făcuseră ceea ce alte miliarde de oameni

făcuseră înaintea lor. Fuseseră doar câteva minute pe o canapea moale.

Doar o dezbrăcare grăbită și puţină durere (mai puţină decât se

aşteptase) și puţină plăcere (mai puţină decât se aşteptase), câteva

expresii caraghioase şi câteva hohote de râs agitate și apoi acel fior mic şi

drăguţ și ceva în ochii lui pe care Anita îşi imagina că îl vedeai în ochii

băieţilor fix în acel moment, incredibil și vulnerabil și masculin, toate în