Coincidențele Dragostei

CAPITOLUL ȘAISPREZECE

Normal că, a doua zi, văzând că tot nu îi răspundeam la telefon, m-am trezit cu el la ușă. Doar că nu tocmai la ușa potrivită.

Cum era de așteptat, rămăsesem peste noapte la Ana și Marcus. Dormisem în camera lui Seba, care se întorcea tocmai mâine, și uitasem de telefon, de apelurile constante de la Eduard și de faptul că îl închisesem și probabil că acesta turbase de nervi.

Dar nu a fost nevoie să îmi reamintesc eu aceste detalii, deoarece m-am trezit la opt și jumătate din vina bătăilor frenetice din ușă.

Am auzit voci la parter, ceea ce înseamnă că Ana sau Marcus deschisese ușa. M-am forțat să deschid ochii și să mă întind în pat, cu capul care îmi vâjâia complet, amețindu-mă mai tare. Nu apucasem să dorm decât vreo câteva ore.

Când vocile s-au intensificat și mi-am auzit prin ceața somnului numele, m-am ridicat din pat. Aproape că am căzut lată pe jos în încercarea de a sta dreaptă, dar am clipit des, făcând pas după pas până la ușă. Eram îmbrăcată în hainele de azi-noapte și aveam părul ciufulit rău.

Ieșind din cameră, nu mi-au trebuit mai mult de două secunde să recunosc vocea care trezise toată casa. Eduard. Inima mi-a luat-o la goană și am coborât repede scările, dând direct în holul principal.

În fața ușii era el, îmbrăcat la costum și cu o servietă în mână, cu cearcăne imense sub ochi. Ana și cu Marcus erau în fața lui și vorbeau, dar nu știu ce spuneau.

Ochii mi s-au lipit de ai lui și am împietrit, lumea toată a împietrit atunci, pentru că el era acolo, și pentru că... Marcus avusese dreptate. Nu știu cum sau de ce, dar chiar nu îmi doream să îl pierd.

Mi-am dres glasul, conștientă că o dădusem în bară.

— Hei, am spus, tușind ușor.

— Adelina, a oftat Eduard, dându-și ochii peste cap. Mă bucur că ești bine.

Nu am putut să nu simt împunsătura aceea în piept, de vinovăție și de durere, de greșeală.

Marcus și cu Ana au schimbat câteva priviri, înainte să se îndepărteze.

— Noi mergem să pregătim micul dejun. Eduard, ești binevenit să rămâi dacă dorești, l-a invitat Ana.

Eduard continua să se uite la mine fără expresie când a dat din cap, refuzând politicos invitația.

— Nu, mulțumesc frumos. Trebuie să ajung la birou într-o jumătate de oră.

— Ei bine, cu altă ocazie! a dat Marcus mâna cu el. Ne-a părut bine să te cunoaștem, băiete!

A trecut pe lângă mine și m-a bătut pe umăr înainte de a intra cu Ana în bucătărie, lăsându-ne singuri. Lăsându-ne singuri și încurcați.

— Edi, eu..., am spus, făcând un pas înspre el.

— Ai idee ce îngrijorat am fost? a spus apăsat, încercând să vorbească încet. Câte filme mi-am făcut? Nu poți să dispari la unșpe seara de la mine și apoi să îți închizi telefonul toată noaptea! Am fost la tine la apartament, te-am căutat peste tot.

Am înghițit în sec, impresionată. O dădusem rău de tot în bară. Dar o parte din mine voia ca Eduard să știe că îmi puteam purta singură de grijă. Mereu îmi purtasem. Mă descurcam, mereu o făcusem.

— Îmi pot purta singură de grijă, Edi, am șoptit, privind în jos.

Luându-mă complet prin surprindere, mi-a luat obrazul în palmă și mi-a ridicat capul spre el, apropiindu-mă până ce buzele ni s-au atins. M-a sărutat brusc, m-a sărutat înfometat și pasional, aproape tăindu-mi respirația.