După ce am plecat de la Edi de la birou, m-am dus să mă întâlnesc cu Tomas. Urma să îmi arate clădirea pe care o cumpărase pentru galerie, să îmi înmâneze contractul și să începem, oficial, din acea zi, să colaborăm și muncim.
Am mers cu metroul până la destinație, apoi o stradă am parcurs-o pe jos și am ajuns la un mic local unde Tomas, băiatul care îmi distrusese și mai mult încrederea în societate, mă aștepta.
— Bună ziua, frumoaso! a spus, zâmbind malițios când m-am așezat și mi-am scos pachetul de țigări. Zi grea?
— Foarte, mi-am dat eu ochii peste cap, aprinzând o țigară. Ai adus contractul? Haide, avem treabă!
A zâmbit și a împins spre mine un top cu foi acoperite de tușul imprimantei.
— Poți să i-l trimiți iubițelului tău avocat să îl verifice, dar te asigur că nu ai de ce să îți faci griji.
Am scuturat scrumul în scrumieră, privindu-l și simțind toate acele amintiri năvălind. Amintiri pe care nimeni nu trebuia să le afle. Amintiri ce făceau parte din cel mai întunecat trecut al meu.
— Prefer să fiu precaută, dacă nu te superi. Măcar de data aceasta.
— Te-ai schimbat, păpușă, a râs el.
Purta hainele de motociclist și avea o sticlire stranie în ochii cristalini. Părea un înger privit pe dinafară, cu părul castaniu și ochii albaștri, cu manierele alese și vocabularul complex. Doar cei ce ajungeau să îl cunoască aflau ce monstru zăcea în el.
— Tomas, amândoi știm că noi doi nu suntem prieteni. Așa că haide să nu ne prefacem că te suport, că am dat uitării anul trecut. Pentru că nu am făcut-o.
Și-a pus coatele pe masă și a întins o mână, cu intenția de a o apuca pe a mea. Mi-am ferit repede mâna de atingerea sa.
— Nu mă crezi, dar o să repet. Regret că am stricat tot.
— Nu te cred, am spus, încercând să îmi controlez vocea, lacrimile ce amenințau să iasă la suprafață. Pentru că dacă ai fi fost cu adevărat prietenul meu, nu ai fi făcut ce ai făcut după ce ți-am spus mai mult decât am spus oricui. Nu mi-ai fi făcut nimic.
A continuat fără rușine să facă contact vizual cu mine, dar pumnii i s-au încordat. Nu, îmi pare rău, dar nu puteam să iert un bărbat ce abuzează de o femeie. Poate că puteam colabora cu el, puteam profita unul de altul, dar nu îl puteam ierta.
Nici acum, nici altă dată.
Mi-am izbit capătul țigării de scrumieră, schimbând subiectul în timp ce fumul ne învăluia puternic.
— Și, nu ar trebui să mergem să îmi arăți spațiul?
*
— Aici ar veni birourile noastre, a gesticulat, arătând spre două încăperi de la etajul superior. Lângă, biroul asistentelor, jos biroul secretarei, iar acolo, în spate, depozitul. Sălile de expoziții sunt mari, după cum ai văzut, încăpătoare.
Ne plimbam de o jumătate de oră în clădire, și trebuie să recunosc că eram surprinsă cu adevărat. Plăcut surprinsă și chiar fericită. Îmi imaginam totul, vedeam sălile pline de oameni curioși să vadă artă.
Vedeam artiști cărora puteam să le dau speranță. La naiba, îmi vedeam propriile lucrări atârnând pe pereții galeriei!
O fericire ca de copil a pus stăpânire pe mine, și m-am întors spre Tomas zâmbindu-i.
— Îmi place mult. Trebuie să recunosc, motociclist jegos, ai oferte bune.
A pufnit în râs când auzit cum l-am numit, dar nu a părut prea deranjat sau rănit. Nu poți să rănești oameni care nu au inimă, iar Tomas îmi arătase asta mai bine decât oricine ultima dată când ne văzuserăm.
— Hai să vezi și niște mostre de vopsea pentru pereți, și apoi putem pleca. De restul mă ocup eu și rămâne să ne auzim după sărbători.
Aproape că a rânjit apoi, apropiindu-se de mine.
— Asta, desigur, dacă nu vrei tu să mă mai contactezi...
L-am privit dezgustată și m-am întors pe călcâie, preferând să îl ignor. Ne-am așezat la una dintre mesele murdare de acolo, încercând să alegem mai multe lucruri pentru decor.
O echipă de meseriași oricum umbla prin clădire chiar atunci, finisând detalii, făcând curățenie... Se vedea că mai era mult de muncă, dar nu mă deranja. Era o plăcere că nu aveam să mă confrunt cu asta decât după sărbători, din ianuarie.
După o oră, eram atât de fericită, încât tot ce îmi mai doream era să îl sun pe Eduard și să îi povestesc totul. Deja galeria prindea contur în mintea mea, alesesem să fie vopsiți pereții în negru, cu pete colorate. Avea să arate exact precum o operă de artă. Eram nerăbdătoare să văd lucrurile finalizate, eram nerăbdătoare să mă văd directoarea unei galerii de artă la doar nouăsprezece ani.
M-am despărțit de Tomas și am luat un taxi spre casă.
Nu puteam să uit cum mâinile lui încercaseră să îmi înlăture hainele, cum buzele lui mă atinseseră deși spusesem nu, cum furia și dorința puseseră stăpânire pe el, în așa mod încât nu mai auzea și vedea nimic altceva. Nu voiam să mă gândesc că anul trecut, în toamnă... Tomas chiar ar fi mers până la capăt dacă nu venea Seba acasă, să îmi audă țipetele.
Mi-am lăsat capul pe geam, oftând obosită.
Și tocmai de asta toți se întrebau de ce alesesem să lucrez cu el. Dar ei nu știau totul.
Și nici nu trebuiau să afle motivul pentru care știam că era mai bine să mă supun lui pe moment.
Doar pe moment.
L-am sunat pe Eduard și i-am spus că îl așteptam la mine, i-am spus că aveam multe să îi povestesc.
Aș fi vrut să îi spun și că îl iubeam. Și dacă aș fi știut câtă nevoie avea să știe asta, poate i-aș fi spus.
CITEȘTI
Coincidențele Dragostei
RomanceAdelina a crezut că a pierdut totul cu un an în urmă. Când a fost forțată să uite tot ceea ce se numea familie, cunoscut și „acasă", pentru a încerca să viseze, așa cum îi promisese bunicului. A venit în România, sperând și cerșind liniște. Dar viaț...
